
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat că probabil la jumătatea lunii viitoare ar urma să fie depusă moţiunea de cenzură pentru debarcarea Guvernului Orban.
”Sperăm să avem cât de curând un alt Guvern pentru că, din păcate, toate semnalele pe care le-am tras şi toate problemele pe care şi media şi noi le-am adus la cunoştinţa publică nu au făcut din acest Guvern un guvern mai performant, deci singura soluţie este ca acest Guvern să plece acasă”, a afirmat Lucian Romaşcanu, duminică, într-o conferinţă de presă.
În acest context, purtătorul de cuvânt al PSD a afirmat că moţiunea de cenzură ar urma să fie susținută în luna august.
”În mod normal, moţiunea de cenzură ar trebui să se întâmple destul de repede. (…) Deci, undeva probabil că la mijlocul lunii august ar trebui să avem această moţiune de cenzură. Noi am sperat să nu fim obligaţi să depunem moţiune de cenzură în stare de alertă, dar această prelungire constantă fără votul Parlamentului a stării de alertă poate să aibă această justificare din păcate pentru Guvern, aceea de a se ţine de poziţiile pe care le au”, a precizat acesta.
Senatorul PSD a mai zis că ”cea mai bună formulă ar fi un guvern de uniune naţională care să asigure aceste două runde de alegeri”, dar că ”este posibil şi un guvern politic”, pentru care, însă, este nevoie de negocieri, întrucât PSD nu are majoritate în Parlament.
”Cei care vor sprijini demersul nostru cu moţiunea de cenzură, probabil că vor fi şi cei care vor propune următorul Guvern”, a adăugat Romaşcanu.
Atunci se va depune ce nu se va depune.
când va zbura porcul…….de ciolacu pinochio
Rasinile pesediste nu glumesc cand spun ca vor sa aiba cat de curand un alt guvern ! Asta e adevarul ! Vor un alt guvern ! Ce nu spun este ca vor un alt guvern dar nu PSD ! Pentru ca balciul sa contine la nesfarsit ! Un guvern de care sa-si bata joc in parlament , la CCR si Avocatul Poporului cum isi bat joc de prezentul guvern ! Daca erau oameni seriosi si responsabili si vroiau guvern PSD , o faceau la ultimile consultari de la Presedintie , dupa ce au trantit in Parlament guvernul Orban I ! Cum adica , trantesti un guvern in Parlament si pe urma vii si spui ca nu ai propunere de PM ? Adica nu vrei sa preiei guvernarea ! Au venit si au spus fara rusine ca ei nu au propunere de prim ministru ! Nu vor avea nici acum ! Pozitia pe care o au acum este cea mai avantajoasa pentru PSD ! Nu raspund de nimic si stau pe margine si fac caterinca de golani de mahala !
De cand ati fi putut sa ne scapati de leprele astea,au trecut niste luni bune.
Ioana Radu, nu zapacii populatie, du-te si canta romante !!
Figuratie pesedista de prost gust, evident semn al neputintei!
@Dumitru, nu le este frica sa guverneze. Nu li se da voie. Conducerea PNL e plina de acoperiti, asa ca C(i)olacu de salvare a PNL nu vrea sa ajunga la guvernare. Bani ptr pensii (si alocatii sunt). Legea pensiilor e in vigoare de anul TRECUT, deci bugetul de stat ptr 2020 promulgat, obligatoriu trebuia sa prevada banii necesari. A si spus-o Citu de nenumarate ori ca banii sunt prevazuti in buget. Iar recent a scapat prombelul acelasi Citu cf. caruia adevarat ca incasarile au scazut si ca atare ca sa mareasca pensiile trebuie sa taie de altundeva (!!!) , de unde PNL n-ar vrea sa taie. Deci pana la urma e o problema de optiune, sustii 4 milioane de romani sau mai stiu eu ce clientela PNL, subventii de multinationale, arme scumpe… etc. Depinde de cine iti pasa si de cine nu. PNL ca partid de drepata doctrinar sustine bogatii. Deci, sa nu se astepte nimeni sa fac vreun bine copiilor sau pensionarilor limitand profiturile nesmitite ale capitalului.
Probabil cel mai degraba pun Ciolacul motiunii!
Sa iese si spuna in gura mare ca dau alocatiile la copii asa cum e legea de la 1 ianuarie 2020’si maresc pensiile ca la lege!
Il gadila pe dulap la balamale!!
Cica vine cu geanta plina de bani ,mai sa se rupa ,de aia a luat-o cu catarame dee otel sa indese bine in ea!
Că care guvern ??..al vostru sau al nostru..?.adică al PSD sau al PNL…?..că Românașii nu vor avea în veci un guvern al lor!!.. așa a fost de o sută de ani.. țara asta nu a avut decât scursuri in parlament și-n guvern ..
Ha, ha, ha!
Cine va mai crede, Romaşcanule?
Si voua va este FRICA SA MARITI PENSIILE si ALOCATIILE!
Mai sunt 12 zile pana la 01.08.2020, data la care ALOCATIILE AR TREBUI MARITE?
PESTE 42 DE ZILE VINE TERMENUL MARIRII PENSIILOR, voi unde veti fi, in concedii?
Cum va veti opune OUG care va modifica legea voastra referitoare la ALOCATII si PENSII?
Sunteti niste dobitoci mincinosi!
Facem un pariu ca doar latrati fara sa muscati?
Va este frica sa guvernati!
Abia astept alegerile locale si generale!
Soarta PNT-CD-ului o veti avea si voi, nenorocitilor.
o minciuna ordinara ! sunt toti aceiasi mizerie ! nu exista in acest moment OPOZITIE IN ROMANIA ! SUNT TOTI CONDUSI DE ACEIASI SECURIME SOROSISTA CARE DOAR II RULEAZA LA PUTERE CAND ROMANII INCEP SA SE AGITE MAI MULT DECAT OBEDIENTA CU CARE SUNT OBISNUITI. ROMANIA TREZESTE-TE! ESTE VORBA DESPRE COPIII SI NEPOTII NOSTRI OAMENI BUNI ! DACA SUNTETI PASIVI PENTRU VOI, IESITI PENTRU VIITORUL VOSTRU, COPIII SI NEPOTII NOSTRI!
Asteapta sa vada ce si cum este cu pandemia ‘gestionata’ de pedeleii vositi in liberali. Nu le pasa deloc pesedeilor ca inca intr-o luna pedeleii vor mai ciuguli miliarde bune. Siu ca ce-i al lor e pus deoparte. Platesc romanasii.
Ce prosti. Pentru ce? Guvernul Orban lucreaza pentru psd.
Cancan Romaşcanu, a declarat că „probabil la jumătatea lunii viitoare”dar nu a specificat daca o depun pe Luna sau pe Pamant!
Chiar sunt caraghiosi,PSD nu are busola,nu are presedinte,e ca o turma (cum a fost intotdeauna) fara cioban(cuvant latin,nu cum spun prostii ca Ponta ,turcesc)!
Papagali vorbitori…
Iar eu am auzit ca iar ati latra avand grija sa nu muscati. O depuneti voi dar PNL o va contesta la CCR care este in vacanta, deci se va judeca in septembrie. Ca deobicei, aveti grija ca totul sa ramana la nivel declarativ. A da, este modul vostru de-a aproba ordinul venit de la Cotroceni sa se accepte majorarea pensiei doar cu cat va dori PNL si nu cu cat spune legea. Ptr ca nu-i asa, PNL va modifica legea printr-un OUG ce produce efecte imediat, iat voi veti tuna si fulgera, veti promite … si totul va ramane cum s-a stabilit la Cotroceni. Voi ati incercat, dar ce sa-i faci, degeaba aveti (cu partenerii) majoritate in parlament daca ordinul de la secu’ e altul. Si dupa cum se stie ordinul se executa intocmai si la timp, nu se discuta.