CIA i-a oferit o medalie prințului moștenitor al Arabiei Saudite Mohammed ben Nayef, transmite AFP, care citează agenția de presă oficială SPA.
Noul șef al CIA, Mike Pompeo, l-a decorat pe prinț cu Medalia George Tenet (numele directorului CIA din 1996 până în 2004) ca o recunoaștere a „muncii excelente în domeniul informațiilor și a luptei împotriva terorismului”. Decorația a fost acordată în cadrul unei ceremonii desfășurate la sfârșitul săptămânii trecute la Riad.
Prințul Mohammed, în vârstă de 57 de ani, este ministru de interne din 2012. Anterior, ca viceministru, a condus lupta împotriva Al-Qaida, după o serie de atacuri ale organizației teroriste în Arabia Saudită între 2003 și 2007. În 2009, moștenitorul tronului a scăpat cu răni ușoare în urma unui atentat sinucigaș.
Conform SPA, prințul l-a asigurat pe șeful CIA că între cele două țări nu va fi niciun obstacol după instalarea la Casa Albă a președintelui Donald Trump. Relațiile între Arabia Saudită și SUA s-au răcit în timpul mandatelor lui Barack Obama, căruia saudiții i-au reproșat prudența în Siria și politica apreciată ca favorabilă Iranului, scrie AFP.