Vicepremierul croat Radimir Cacic a demisionat, miercuri, după ce un tribunal din Ungaria l-a condamnat la 22 de luni de închisoare, pentru că a produs un accident rutier soldat cu doi morţi. În ianuarie 2010, când a provocat accidentul, el nu era demnitar. Cacic era ministru al Economiei şi va fi înlocuit de Ivan Vrdoljak. Portofoliul său de vicepremier îi va reveni ministrului de Externe Vesna Pusic.
Cacic şi-a anunţat demisia la Zagreb, alături de premierul Zoran Milanovic, şi şi-a exprimat încă o dată profundul regret pentru producerea accidentului. El a adaugat ca va accepta toate consecinţele acestui fapt, dacă justiţia ungară va ajunge la un verdict definitiv.
Cacic ar trebui să-şi înceapă executarea condamnării în termen de două luni, au spus judecătorii ungari, iar în cazul în care fostul vicepremier nu se prezintă la data specificată, pe numele lui va fi emis un mandat european de arestare.
Dacă este ca fostul vicepremier să ajunga la închisoare, miniştrii Justiţiei din Ungaria şi Croaţia vor trebui să cadă de acord asupra ţării în care acesta ăşi va ispăşi pedeapsa.
Cacic a produs accidentul pe 8 ianuarie 2010, când a intrat cu maşina sa Chrysler într-o Skoda Fabia în care se aflau patru persoane. Două au murit. Cacic a dat vina pe condiţiile meteo şi lipsa de vizibilitate de pe autostrada M7 din Ungaria.