Victimă a propriilor societăţi, Europa de Est va aluneca către comunism

Europa de Est poate deveni din nou victima comunismului, iar Europa de Sud a regimurilor fasciste, dacă populaţia nu va obliga politicienii să accepte mandate pentru schimbare reală, aşa cum ultima dată în Europa s-a întâmplat în timpul premierului britanic Margaret Thatcher, spune analistul Saxo Bank, Steen Jakobsen.

Împiedicarea unei asemenea alunecări către autoritarism este însă îngreunată de doi factori: absenţa unui sector al IMM-urilor dezvoltat în aceste state şi o memorie colectivă obişnuită cu autoritarismul sau dictatura.

Dacă politicienii ignoră apelul la schimbare , atunci alegătorii se vor radicaliza și vor migra către extrema stângă și către cea dreaptă, în egală măsură. Ne gândim foarte serios că una dintre previziunile noastre controversate pentru 2013 să fie chiar întoarcerea la comunism în estul Europei și orientarea către regimuri mai autocratice în sudul continentului, sustine analistul Saxo Bank. Alegătorii din Grecia primesc cu brațele deschise formațiunea politică de extremă dreapta Zori de Aur, iar în Italia, următorul prim ministru ar putea fi un comediant-blogger, Beppe Grillo, fondatorul partidului Mișcarea de Cinci Stele, consideră analistul.

Schimbarea este însă cu atât mai dificilă cu cat memoria colectivă a unei naţiuni este obişnuită cu situaţiile neplăcute. Steen Jakobsen dă aici exemplul Spaniei, care a fost confruntată cu situaţia falimentului de 13 ori în istoria sa. Un alt economist danez, Lars Christensen, analist şef al Danske Bank, arata ca diferenţa dintre Lituania (extrapolând-România-n.r) şi Grecia în lupta cu austeritatea tine de faptul ca : “Majoritatea balticilor au trăit si vremuri mai grele, când stăteau la coadă pentru hârtie igienică, în perioada sovietică.”

Mintea umană nu acceptă uşor schimbarea. Suntem programaţi să căutăm siguranţa şi să evităm confruntările, aceasta pentru a evita orice modificare a modului nostru de a gândi şi de a acţiona. Este şi cazul politicii si al societăţii, nu doar al indivizilor, spunea Steen Jakobsen într-un articol publicat în luna noiembrie.

Neplăcerea produsă de faptul că nu ne schimbăm devine uneori atât de mare, încât ne impinge către schimbare. Acesta este adevăratul moment de criză. Uitându-ne la SUA şi la Europa observăm că ne apropiem repede de un moment de criză, când status quo-ul va deveni de nesuportat şi va fi respins, prin oferirea unui nou mandat pentru schimbare.
Orice guvern va începe intotdeauna prin a nega criza sau va arăta că ea se datorează unor factori externi şi că va fi temporara. În felul acesta, răspunsul politic a dus la acumularea deficitelor bugetare în Europa, în 2008-2010.

După unul-doi ani urmează o oarecare stabilizare, dar criza persistă, pentru că dinamica lucrurilor nu a fost modificată prin schimbări structurale, spune Jakobsen. Alegătorii sunt furioşi pentru că nu trăiesc bine şi vor vota cu “opoziţia”. Aşa se explică victoriile lui Francois Hollande în Franţa şi Mariano Rajoy în Spania, dar şi retragerea lui Silvio Berlusconi.

Noile guverne fac mereu promisiuni multe, dar realitatea demostrează că ele nu pot fi îndeplinite şi că nu pot aduce schimbarea, pentru că sunt înţepenite în aceeaşi paradigmă. Şi astfel, în loc de schimbări, vedem deprecierea monedelor naţionale, dobânzi mai mici şi intervenţii masive şi disperate ale băncilor naţionale, scrie Jakobsen Asa s-a ajuns la protestele din 2011-2012 di Europa.

Lucrul decare au nevoie statele europene este un mandat pentru schimbare acordat politicienilor. Statele europene sunt, deşi uneori nu pare, democraţii, iar aceasta înseamnă că politicienii noştri depind de alegători şi, pentru ca atitudinea lor să se schimbe, trebuie ca atitudinea alegătorilor să se schimbe. Când majortatea cetăţenilor vor admite că adevărata schimbare este necesară, că sacrificiile pe termen scurt sunt necesare, abia atunci politicienii vor acţiona în sensul schimbării.

Ultimul asemenea mandat pentru schimbare luat de un politician a fost cel al lui Margaret Thtatcher, atunci când Marea Britanie era “omul bolnav al Europei”, consideră Steen Jakobsen. Ea a fost cea carea luptat cu sindicatele, cu UE şi a făcut reforme dramatice în societate şi economie, care au coincis şi cu o schimbare a atitudinii britanicilor.