Victor Babeș – al doilea rabiolog după Pasteur

Victor Babeș a fost preocupat, de-a lungul vieții sale, de principiul seroterapiei. Seroterapia a fost aplicată la boli precum difteria, ftizia, lepra, malaria sau holera. De altfel, Victor Babeș a venit cu metoda sa de vaccinare antirabică (metoda românească de vaccinare antirabică) la Institutul de Patologie și Bacteriologie din București. Deși la sfârșitul secolului al XIX-lea, savantul român a colaborat intens cu Louis Pasteur la Institutul acestuia de la Paris, cercetând împreună tratamentul antirabic, Babeș a preferat să plece pentru tot restul vieții la București, la Institutul de Bacteriologie creat special pentru el de oficialitățile din România. Regele Carol I și liberalul D.A. Sturdza au fost cei care l-au chemat în țară pe savantul nostru. Acolo, la institut, împreună cu discipolii săi, tineri mediciniști, a devenit recunoscut în toată lumea pentru vaccinul său antirabic. Victor Babeș este considerat și astăzi, de posteritate, al doilea rabiolog după francezul Louis Pasteur. În anul 1913, în timpul celui de-al doilea război balcanic, Armata Română a fost afectată de o boală cumplită – holera. Grație savanților români Victor Babeș și Ion Cantacuzino, care au intervenit rapid, holera a fost stopată, atât în rândurile armatei române, cât și în armata bulgară. De altfel, lumea științifică medicală îi va da un credit savantului Victor Babeș numind două descoperiri cu numele său: corpusculii Babeș-Negri și, mai ales, babesiozele (babesiile). Babesioza, numită astfel după numele lui Babeș, este o boală gravă întâlnită și în prezent îndeosebi la animale (prin căpușe), dar în subsidiar boala poate să apară, mai rar, și la oameni. Babesioza este, poate, cea mai importantă descoperire pe care a făcut-o Victor Babeș.

Pelagra a fost o constantă în cercetările savantului Victor Babeș, numită chiar de el drept boală a mizeriei, a sărăciei, o adevărată “rușine națională”… Boala aceasta era contractată mai ales de populația din mediul rural, populație care, pe un fond imunitar foarte slăbit, din cauza unei carențe de vitamine în organism (avitaminoză), carență datorată unei alimentații complet inadecvate – România era „țara mămăligii”- se îmbolnăvea grav, pelagra provocând, de cele mai multe ori, moartea. Babeș a făcut eforturi uriașe pentru a ajuta mai ales țărănimea din Regatul României, venind cu o soluție care nu ținea de medicină și anume împroprietărirea țăranilor. Desigur că în acea perioadă, Babeș a fost privit cu multă reticență de clasa politică care conducea destinele Regatului României. Pelagra era numită boala celor „ 3 D”: dermatită, diaree și demență. Era o boală cumplită și letală, dar mai ales era o boală socială… Țăranii mureau cu miile. Fiind întrebat Babeș care ar fi leacul pelagrei, acesta dădea un răspuns care nu se referea la știință: „Leacul pelagrei ? Vi-l dau eu: împroprietărirea țăranilor…”. Acest răspuns a fost scos din context și folosit excesiv în perioada comunistă. Regimul comunist din România a încercat să insinueze că profesorul Victor Babeș a fost un precursor, în gândire, al ideologiei comuniste din România sau că era adeptul marxism-leninismului. Nimic mai fals. Victor Babeș nu a făcut politică de-a lungul vieții și nu a fost atras niciodată de ideile socialiste. În gândire Babeș a fost, mai degrabă, un liberal.

Cu toate aceste dificultăți, Victor Babeș a încercat să educe populația prin promovarea profilaxiei (prevenirea îmbolnăvirilor prin consumarea de alimente bogate în vitamine), printr-o igienă corespunzătoare, atât în mediul rural, cât și în cel urban, printr-o educație sanitară minimă pe care trebuia să o aibă orice cetățean responsabil. Savantul nostru s-a ocupat cu mare interes de apa potabilă atât din capitala României, cât și din alte orașe. Împreună cu fratele său, doctorul în chimie Aurel Babeș, a reușit, după multe străduințe, să convingă oficialitățile că metoda ozonificării apei era cea mai inovatoare și că metoda anacronică a filtrării apei prin filtrele de nisip era de mult caducă și desuetă. Deși a intrat în dispute și polemici aprinse chiar cu primarul Capitalei de atunci, celebrul Pache Protopopescu, Babeș și-a impus ideile, modernizând atât Bucureștii, cât și marile orașe din Regatul României.

În anul 1924, în Aula Academiei Române, la vârsta de 70 de ani, Victor Babeș a ținut o conferință intitulată „Credință și știință”. În această expunere, savantul venea cu idei moderne și chiar cu o filosofie care se putea aplica, practic, pentru a îmbunătăți starea poporului român.

Contribuția cea mai semnificativă din cariera savantului constă în faptul că Victor Babeș a fost un precursor al conceptului de antibioză. La doar doi ani după moartea savantului, în anul 1928, englezul sir Alexander Fleming descoperea penicilina. Acest antibiotic revoluționar pentru medicină și pentru omenire (medicament-minune) a fost descoperit de către Fleming, dar cu aportul considerabil pe care l-a avut savantul român Victor Babeș.

Pentru meritele sale incontestabile, savantul Victor Babeș a primit mai multe distincții – guvernul imperial austriac i-a acordat Coroana de Fier. Babeș a fost ales membru plin al Academiei Române (1893) și a deținut un loc important în consiliul sanitar superior din România. A fost Ofițer al Legiunii de Onoare franceze (cea mai importantă distincție) și membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris. Academia de Științe din Paris i-a acordat prestigiosul premiu Montyon pentru exhaustiva lucrare de bacteriologie scrisă cu profesorul A. V. Cornil (lucrare prin care se puneau bazele bacteriologiei ca știință), publicată la celebra editură pariziană condusă de intelectualul evreu Felix Alcan în 1885 și în 1914 tot Academia de Științe de la Paris îi conferă premiul Breant pentru lucrarea sa “Traite de la Rage”(„Tratatul despre turbare”), admirată de cei mai mari savanți ca Bouchard, Roux, Ehrlich, Waldeyer, Marx, Kolle etc. Profesorul Babeș a modernizat medicina din Regatul României, a venit cu idei noi și practice, a dezvoltat un simț civic și un simț al datoriei în rândul discipolilor săi, nume sonore în peisajul medical mondial.

Bibliografie:

Petre Calistru, Radu Iftimovici, “Europeanul Victor Babeș”, Editura Medicală Amaltea, București, 2007;

Mihai Neagu Basarab, „Pe urmele lui Victor Babeș”, Editura Sport Turism, București, 1988.

Foto: Colecția Muzeului Victor Babeș – Victor Babeș la Institutul de Bacteriologie din București – Secția Antirabică (Babeș pregătea vaccinul antirabic împreună cu un colaborator)

articol scris de Oana Panait, muzeograf/Muzeul Victor Babeș, Muzeul Municipiului București