Deputatul Victor Ponta, secretar general al Guvernului, afirmă că a solicitat, miercuri, la dezbaterea moțiunii de cenzură, să ia cuvântul în plen, dar răspunsul conducerii Parlamentului a fost „nu”.
„În decembrie 2004 am avut primul meu discurs în Parlamentul României — după 14 ani ca deputat și membru PSD am solicitat azi, în cadrul dezbaterilor, să iau cuvântul pentru 3 minute (din timpul alocat Guvernului și PSD)! Răspunsul conducerii Parlamentului a fost NU!”, a scris Ponta, pe Facebook.
Fostul premier a precizat că o să publice pe Facebook ceea ce a dorit să spună în plenul Parlamentului.
„Din fericire în 2017 există Facebook — și mai există jurnaliști care nu pot fi cumpărați! Așa că o să postez aici, după finalizarea dezbaterilor — tot ceea ce nu mi-a dat voie conducerea Parlamentului să spun în plen”, a arătat Ponta.