Victor Ponta s-a întâlnit cu Regele Abdullah al II-lea al Regatului Hașemit al Iordaniei, a anunţat premierul, într-o postare pe Facebook.
„Cu Majestatea Sa Regele Abdullah al Iordaniei – un lider cu viziune şi prestigiu în Orientul Apropiat şi un bun prieten al României!”, a scris Ponta.
La întâlnire a participat și ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.
Ponta a anunțat sâmbătă că în cursul audienței pe care o va avea la Regele Abdullah al II-lea va reitera invitația ca acesta să efectueze o vizită la București.
Tot duminică, premierul român s-a întâlnit cu Talal Mohammed bani Melhem, vicepreședintele Centrului Național pentru Securitate și Managementul Crizelor.
Premierul Victor Ponta efectuează sâmbătă și duminică o vizită oficială la Amman, la invitația omologului său iordanian, dr. Abdullah Ensour.