Victor Ponta și obrăznicia în politică

Rămîne un mister cum Victor Ponta a fost mai tot timpul în cărți și susținut chiar și de cei care nu-l suportau. Un june aventurier prin Franța este trimis să se pregătească în Italia, în domeniul anti-mafia (pe lîngă Rosa del Conte, probabil și cu alte misiuni). Traian Băsescu l-a acuzat de apartenență la serviciile secrete. Asta ar mai putea explica de ce un tînăr băgăcios, fără nici o performanță, devine șeful Corpului de inspectori al Guvernului, de ce tot el este desemnat să conducă tineretul TSD și de ce un partid de dimensiunea PSD, într-o vreme în care mulți dintre cei grei erau încă activi, este  trecut sub controlul tînărului obraznic, lipsit de experiență dar băgăcios nevoie mare. Sebastian Ghiță a încercat să explice alegerea lui Ponta în funcția de președinte al PSD, prin manevrele și diversiunile  organizate de el la Congresul de la Pavilionul Expozițiilor. S-ar putea ca Ghiță să fi făcut toate cele povestite de el într-o înregistrare și apoi să fi profitat din plin de ascensiunea proptitului.  Se  spune că, o bună bucată de vreme, Sebastian Ghiță a fost dispecerul și dirijorul de la cabinetul lui Victor Ponta. Dar trebuie să-l mai fi ajutat cineva! S-ar putea ca George Maior și oamenii săi să fi  contribuit hotărîtor la înscăunarea  lui Ponta în fruntea PSD și în exercitarea atribuțiilor de premier. Cert este că în fruntea PSD și a Guvernului, Victor Ponta a jucat suficient de abil între conducerea Camerei Deputaților (mai ales la suspendarea președintelui), SRI, DNA, Traian Băsescu, SIE, DGIP și Ministerul Administrației si Internelor (de la acea dată). Dus de valul succeselor obținute cu ciudatele vitamine,Victor Ponta și-a stricat prietenia cu PNL și Crin Antonescu și s-a încumetat să se întindă la strugurii de la Cotroceni. Și, pentru prima dată, a pierdut și a luat-o la vale. Mai mult ca sigur relația sa cu serviciile secrete românești a avut parte de o perturbare importantă.

Greșelile lui Victor Ponta în PSD sunt egale cu promovarea unui pluton de sfertodocți și oportuniști. I-a folosit și a crezut că poate să-i arunce la gunoi, după cum îi dictează nevoile. S-a înșelat. A fost lucrat de un alt oportunist, mai abil decît el, numit Liviu Dragnea. Și, de aici, a început scandalul dintre cei doi.

În zilele noastre, cine îi pune lui Victor Ponta un microfon în față obține o declarație otrăvită despre fostul său prieten de bandă politică. Televiziunile se întrec în a-l difuza. Cînd e plictiseală de moarte îl sună pe poreclitul de Traian Băsescu Pinocchio și se fac că îl întrebă ceva. Imediat, Victor Ponta pune furtunul cu fiere și otravă pe Dragnea și pe oamenii din PSD care n-au avut curajul să îl părăsească.

Ce vrea Victor Ponta? Un partid și cît mai multă putere. De ce? Să-i castreze pe cei care l-au minimalizat și să își umfle mușchii de patriot descurcăreț. Să facă iar jocuri între DNA, SRI, Cotroceni și Guvern. Dacă nu asta, orice, dar să fie și el în prima linie, să apară la tv și să își exerseze părerile pe subiectele fierbinți. Ignorat de scena publică dar și de populație, Victor Ponta suferă ca un cîine și se răzbună pe cine apucă. Și se rezumă la principala sa plăcere. Își toarnă companionii!

Am făcut un mic tur printre declarațiile sale și am cules cîteva. Ele ne arată ce politician de nimic este fosta speranță și preferatul lui Adrian Năstase.

”Am un set de întrebari foarte simple și logice – dacă toate reacțiile de ieri ale reprezentanților PSD sunt sincere (eu le consider doar ridicole, demagogice, isterice și chiar paranoice – dar acesta este punctul meu de vedere ) și nu contează pentru PSD”

Despre Dăncilă, parlamentar european:

”Știam (că e loc eligibil – n.red.), dar am zis că până la locul 9 poate nu vă uitați nici dumneavoastră, nu mă uitam nici eu, și uite că… Dar în loc să iei locul unu, iei locul nouă, asta spune ceva despre criteriile de promovare. Și sunt niste criterii greșite, eu cred că am ales bine locul unu, domnul Dragnea, când a ales locul nouă să ajunga locul unu în țară, cred că a greșit”.

Despre Guvern:
”Guvernarea nu poate fi de succes dacă NU are seriozitate, profesionalism și consecvență! În loc să măsoare de șapte ori și să taie o dată, guvernele din 2017 și majoritatea parlamentară s-au grabit să adopte tot felul de legi și ordonanțe pe care tot ei le modifică și rectifică non- stop! Când totul se decide peste noapte de către un singur om, rezultatele sunt greșite și pe urmă se tot cârpesc prin ordonanțe de urgență care repară ceva si strică altceva. Totul arată o muncă haotică și neproductivă”

”Am văzut intenția, de altfel foarte bună, a celor de la PNL, de a iniția schimbarea președintelui Camerei Deputaților. Nu poți să schimbi președintele Camerei Deputaților în primul pas, dar poți schimba regulamentul Camerei Deputaților”

„ACTION PLAN – pentru salvarea României! Din ianuarie 2017, (după propunerea doamnei Sevil Shhaideh ca prim-ministru, formarea Guvernului, vizita pe bani la restaurantul lui Trump din Washington și faimoasa OUG 13) am realizat cât de nociv este și va fi „Regimul Dragnea” pentru România! Și am decis că trebuie să fac tot ce ține de mine pentru a scăpa țara de această „pestă politică” – un regim pe care îl consider nociv, mafiot, incompetent și distructiv pentru prezentul și viitorul României”.

„Referitor la 10 august, evident că este o miză uriașă și explică de ce domnul Dragnea a început atacul împotriva procurorului general, un procuror general care mie nu îmi place, domnul Lazăr, dar care acum coordonează o anchetă din care urmează sa aflăm adevarul”, a declarat Ponta, într-o conferință de presă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 23

28 de Comentarii

  1. o fi cum o fi ponta, dar in comparatie cu hienele astea ce conduc psdragnea, pare un tip rezonabil.

    • Sigur ca da, Victor Ponta a facut mari greseli, insa ca premier, a facut si lucruri bune pentru Romania, asta e parerea mea. In afara de asta, un bun orator, in privinta asta, nu am ce sa-i reprosez. Sigur, ca nimeni nu stie cum ar fi evoluat tara astazi, daca Ponta devenea in locul lui Iohannis, presedinte. Avand insa in vedere ca politica e asa cum e, mai departe ma abtin.

    • Domnule Nistorescu, Ponta nu e prost e doar un super-coabitac cu sistemul securist. Si acum un ratat politic. Ponta insa a absolvit un liceu f. bun o facultate de drept si a fost promovat de fostul sau profesor A. Nastase. Daca va uitati la politicienii din UE o sa vedeti ca unii abia au liceul terminat. In politica razbesc cei bagaciosi nu marii profesori universitari cu doctorate care ne explica superior si suficient cum sistemul securist abuziv e patriot si chipurile de drepta !

  2. Domnule Nistorescu, unii ca:Ponta,Macovei,Harnagea,Liviu Voinea, Bogdan Olteanu,MRUngureanu,etc., se nasc cu o lingura de argint in mufa!Sunt crescuti de mici in atmosfera calda,familiala,a cominternistilor din servicii si lansati,ca sagetile din arc,iar daca se tin in zbor, nu mai au oprelisti.Si sunt destui,chiar nenumarati..In decembrie 1989 bascalia aia a fost „revolutia” lor,asa cum la 23 august 1944, a fost tot „revolutia lor” si cu cat iti explica mai mult madam Mungiu cum stam, cu atat intelegi mai putin:))

  3. Habar nu are acest clochar boschetar june de Paris…câți români vomită instantaneu doar când aude de numele ratatului Ponta. Dar cum ar arăta azi România cu Ponta la Cotroceni, coana Udrea sau Maior Prim Ministru şi Ghiță pe scaunul lui Hellvig ?

  4. Scandalul recent făcut de opoziție in parlament, te pune pe gânduri,.. Te intrebi câtă seriozitate, cătă răspundere simt că au niște tribuni,. niște foarte responsabili pentru soarta țării. Cum pot cu astfel de circuri și legi doar după mușchii unora să fie europeni, cu o țară democratică de drept //Nu vreau să creed că totul e pierdut,..

  5. Miroase de la o posta ca, pontagiu a fost recrutat de CIA(in siajul taradatorului base), adicatelea organu lui Clinton (cel cu trabucu)care nu a vrut sa dea mana cu Bush jr., fiul lui Bush senior care a adus democratia prost inteleasa in Europa lui frau Merkel. Oricum , in 10 ani, Europa va fi trecuta prin foc si sabie de musulmanii importati de Germania si Franta. UK si-a luat talpasita la timp. Sa se spele pe cap Merkel si Macrou cu sinistra lui sotie cu toti musulmanii si gipsy importati din Romania. Ce veste galbene, veste brune! Ciuma rosie e mic copil fata de ciuma bruna a lui Johannis+Ciolannis!

  6. hai, ca-i buna, don Nistorescu! Rosa del Conte este cel mai mare eminescolog din Italia

  7. pontea ..un cacanar caruia i s a dat apa la moara la începuturi…si refuza sa inteleaga ca n are valoare …n am valoare …etc chestie da maanelisti..cam asa i si insu asta doar obraznic ..

  8. Pentru domnul Nistorescu toti sunt rai si obraznici, numai Dragnea este o lumina. Evident ca la fel ca si lumina multi bani le vin ambilor tot de la rasarit, eventual cu participarea prietenei Ileana Rolexon, stiti care, batrana aia rusofila care se pretinde culta.

  9. Ce bine ca lui ponta i se dezvaluie adevărata faţă. Vă daţi seama cum ar fi fost dacă victoraş cel obraznic ar fi ieşit preşedinte? Noroc că majoritatea cetăţenilor a judecat înţelept şi l-a votat pe Johannis!

  10. Maestre, trecand peste discursul Dvs diplomatico-aluziv, nu pot sa inteleg cum persistati pe obraznicii, imaturitate, oportunism si orice alte calitati ale lui Del Ponte, decat ale unui agent asistat de un intreg aparat tehnic. Daca ati cunoaste istoria marxismului, ati fi sigur la curent cu o metoda teutona din sec 19 de a prelua adolescenti de la familii inregimentate marxist sau din familii nevoiase supusi unor „probe” de genul „supravietuirii” in paduri, sate si orase cu trasee fixate si fara mijloace materiale. La o astfel de proba a fost supus si Del Ponte(uite ca si eu sunt aluziv!) in frageda sa tinerete revolutionara ca odrasla de veche familie nkvd-ista!!! Fiind prizonierul impresiei ca in Romania politica se practica liber si democratic, Dvs interpretati din start total eronat evenimentele, confruntarile, activitatile partidelor etc, contrar realitatii crude ca in spatele a tot ce misca se afla Securitatea, dirijata din umbra de noii ILEGALI BOLSEVICI, descendenti ai ILEGALILOR INTERBELICI.
    Aceasta grupare din umbra instaleaza presedintii, sefii sectiilor Securitatii, sefii institutiilor de forta, sefii/adjunctii Comisiilor parlamentare( ceilalti parlamentari, conserve sau nu, fiind responsabili cu votatul a ce impun comisiile, directorii de cabinete ministeriale!!!Acesta este statul paralel/subteran la care trebuie neaparat adaugata mediacontrolata, cu doua-trei exceptii cu atat mai valoroase!
    Intre cateva divizii de oportunisti care lupta cu disperare pentru mentinerea situatiei actuale si un „oportunist” care vrea sa o schimbe, indiferent ce l-ar motiva, eu l-am ales pe ultimul pt. ca reforma Justitiei si limitarea prerogativelor presedintilor vor face imposibila restauratia securista, ne vor scoate din marasmul din ultimii 30 de ani.

  11. Si despre cinstitul si integrul Dragnea pe puteti comunica ceva negativ? Mai serviti patria?

  12. Nulitatea asta ar trece neobservata dacă nu ar fi scos ca păduchele în frunte tocmai de tovarășii lui din serviciile antiromanesti, analfabeții acoperiti din așa-zisa mass-media și trădătorii din politica.

  13. Nu e dom.Cornel,decat o lupta intre doi securisti,care au vrut sau vor sa iasa din front spre functia suprema,pedepsiti acum sa se toarna reciproc de adevarati „supremi” din umbra,carora nu le plac galagiosii si drept cadou le-au dat cate un dosarel sau mai precis le-au scos la iveala de prin fisetele lor ultrasecrete.Asa se face ca deocamdata Ponta nu-i nici cal,nici magar,iar Livache se straduieste dun rasputeri sa fie armasar,desi rage ca un catar.De aceea „supremii”nostri l-au scos din caciula pe her Werner,care,ca si patrunjelul in supa,nici nu drege,nici nu strica ci doar necheaza ca un catar,sa ma exprim rezonabil…La urma urmei toti fac parte din familia seku,pe stil nou,unde,ca in orice familie copiii mai fac niste nazbatii,dar in general revin la matca daca li se arata nuielusa lui mos Nicolae…

  14. Ponta e inteligent?
    Unii zic ca e Agent!
    Imi e frica de adevar ,
    Este coada de topor ?

    Multi inca il mai regreta ,
    Oricum nu mai e vedeta!
    Nastase l-a poreclit
    Titulescu , dar mai mic .
    A ramas un poreclit.

    P.S. Nu am gasit alta rima.

  15. Este o lepra. Este o pelagra securisto-maiorista. Zero barat! Unul cu liceul netyerminat!

  16. Toate ca toate , dar Ponta nu-i un om prost ; pacat insa ca are un caracter josnic , lipsit de moralitate si de fair-play (cica a mai facut si sport !) , oprtunist fara limite si la fel de ranchiunos si obsedat sa fie in frunte ! Un paduche ! Stau si ma intreb , cum ar fi fost ca presedinte ( oricum , mai destept decat actualul) ?

  17. Ati vrut sa va referiti la Carla Del Ponte, procuror antimafie. Numai ca, Del Ponte nu este italianca, ci elvetianca. Informatia eronata ca Ponta a fost trimis cu misiune in Italia, ca s-o spioneze pe Carla Del Ponte, a fost diseminata in media de Valer Marian

    • „coco”, intamplarea face ca modul cum il intitulez eu pe Ponta( ii mai zic „Micul Mao”, „Turcitul”) sa coincida cu numele procuroarei antimafia din ITALIA care o fi de nationalitate cum spui, dar asta nu-l decredibilizeaza pe Domnul Valer Marian „Diseminatorul” referitor la sustinerea ca Del Ponte, idolul tau de o infectiune caracteriala fetida, e agent SIE/SRI.

  18. cred ca neosecuristii (din SIE si SRI) au facut un concurs intre ei sa vada cine castiga titlul de „IEPUROI” (si promovarea de la „iepure” respectiv „iepuras”) intre ponta si iohannis si le-au dat drumul la „produs” (evident imbecilitati!) pentru urmatorul lor prezidentiabil…nu trebuie decat sa avem rabdare sa vedem cine e in „gratii” pentru neosecuristi (daca nu cumva l-au si ales pe „patriotul” de serviciu , din nefericire alt supus imperial ,ia pop , ca doar nu vor sa rateze Transilvania!)

  19. De fapt , daca faci abstractie de titlu , articolul este unul laudativ la adresa lui Victor Ponta ! Cel putin asa rezulta din ” citatele ” puse la dispozitie cu generozitate , de C. Nistorescu ! Oricum , Ponta este un lup care va minca multe oite pesediste , inclusive din CEX ! Si se va alia si cu Dracul ( daca nu cumva chiar el este dracul gol ) , ca s-ai rupa capul Conducatorului…nu va astepta nici un fel de alegeri !

  20. vă rog să nu jigniţi ofiţerii de servicii , ponta e doar colaborator, şi aceştia au văzut ce s-a întâmplat când un colaborator- Basescu, ajunge preşedinte, aşa că l-au fautat. dacă vrea să afle A.LAZĂR ce a fost la 10 august să cerceteze ce este azi la Paris şi să văd dacă dragnea este atât de puternic. Au încercat , dar ce să-i faci dacă în România şi bomba atomică este un fâs, # a luat banii şi a angajat ,ca o slugă la dîrlugă, nişte microbişti, care au plecat acasă după „meci”( în franţa nu a plecat nimeni după meci acasă ci şi-au chemat şi prietenii) .ghinion că jandarmii i-au luat în serios, că altfel plecau nebătuţi.

  21. De ce ne-ați selectat mizeriile debitate dl. Ponta de când este scos din cărți? Credeți că ne era dor decele? Una singură a fost destul să-l caracterizeze. Clelalte sunt ca și cum ai vrea să adaugi ceva ca să crești infinitul. Se pare că politica este năpădită de terchea berchea care nu și-au dorit nici o dată să aibă o profesie să facă un lucru util. Odată ajunși din întâmplare vip fac orice să ramână la vedere. Și cu cât se afundă cu atât își arată nulitatea și răutatea.

  22. Un PLAGIATOR,care are mare tupeu,dupa ce nu a facut nimic in guvernare lui.Si-a promovat toti prietenii pe functii mari,socru si alte rude.Chiar a crezut ca este un TITULESCU in viata,acest om.Cred ca BASESCU avea dreptate si stie ca este agent al unei puteri straine.Pacat ca unii membrii PSD si altii din alte partide se duc la formatiunea pe care el o numeste partid,dar multa lume s-a convins de calitatile lui VICTOR PONTA.Atat de curajos este ca el isi prezinta demisiile pe facebooc.

  23. Ponta era initial promovat ca „micul Titulescu”. N-am inteles niciodata e ce…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.