România a repurtat o victorie în litigiul arbitral în care a fost chemată în judecată de către Alpiq AG Elveția (Alpiq), compania despre ca s-a spus că face parte din grupul foștilor „băieți deștepți din energie”, în fața tribunalului arbitral internațional, constituit sub egida Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții de la Washington (ICSID). Prin acțiunea arbitrală promovată în fața tribunalului, compania-mamă a traderilor de energie Alpiq a solicitat obligarea României la plata a peste 450 de milioane de dolari cu titlu de despăgubiri, pretinzând încălcări ale drepturilor sale legat de deschiderea procedurii de insolvență a SPEEH Hidroelectrica SA și denunțarea contractelor de vânzare-cumpărare de energie încheiate de către traderii Alpiq cu SPEEH Hidroelectrica SA. Alpiq a afirmat că România a nesocotit drepturile sale garantate prin tratatul bilateral de investiții dintre România și Elveția (BIT, 1993) și Tratatul privind Carta Energiei (ECT, 1994), invocând, printre altele, motive precum exproprierea investiției și încălcarea obligației statului de a acorda un tratament just și echitabil.
Tribunalul arbitral internațional a reținut că este competent să soluționeze litigiul arbitral, respingând excepțiile de necompetență ridicate de România. Totodată, Tribunalul Arbitral a hotărât că România și-a respectat obligațiile asumate și că nu a încălcat drepturile investitorului Alpiq și, pe cale de consecință, prin hotărârea arbitrală pronunțată la data de 9 noiembrie 2018, a respins toate capetele acțiunii arbitrale. Hotărârea arbitrală poate fi atacată cu acțiune în anulare.
Echipa de avocați care a reprezentat România în acest arbitraj internațional a fost coordonată de către Călin-Andrei Zamfirescu (ZRP) și Cosmin Vasile (ZRP), alături de Victor Tănăsescu (TGA) și Cristian Gavrilă (TGA).
”România a obținut o binemeritată victorie prin hotărârea arbitrală pronunțată de către tribunalul arbitral internațional ICSID. După proceduri îndelungate, tribunalul arbitral a pronunțat soluția de respingere a acțiunii Alpiq, care este o hotărâre legală și temeinică, întemeiată pe deplin pe probatoriile administrate în cauză. Succesul de a aduce în fața arbitrilor adevărul este rodul unui uriaș efort depus de echipa de avocați, care și-a confirmat din nou capacitatea de a asigura reprezentarea clienților săi în arbitraje complexe de cel mai înalt nivel”, a declarat Călin-Andrei Zamfirescu, Senior Partner Zamfirescu Racoți & Partners. La rândul său, Cristian Gavrilă, Managing Partner Tănăsescu Gavrilă & Asociații, a adăugat: ”O hotărâre echilibrată, care confirmă echidistanța cu care tribunalele ICSID înțeleg să trateze acest gen de arbitraje, fără sensibilizare la emoții vocalizate zgomotos. Suntem bucuroși că, fiind întotdeauna atenți să discernem esențialul de secundar (calitate fără de care te pierzi în complexitatea unui asemenea dosar), am dat prilej de un așa rezultat”.
Citez din presa 2012 :” Alpiq RomEnergie s-a format în jurul EHOL Distribution, un pui al Energy Holding, iar Alpiq RomIndustries este fostul Buzmann Industries, o companie care, potrivit informaţiilor disponibile, ar fi fost controlată tot de Bogdan Buzăianu, omul din spatele Energy Holding” Remus Borza le-a rupt gatul escrocilor care au jefuit Romania tot pe baza de servicii secrete,justitie corupta,ministrii cumparati:Tariceanu,Berceanu,Dan ioan Popescu,Vosganian ,Codrut seres,etc
Draga Megawatt te rog nu te atinge de Tericeanu. Si securitatea romaneasca. Nici usturoi n-au mincat nici gura nu le miroase