Victorie pentru Hagi la meciul cu numărul 500 ca antrenor

Hagi nu a ratat prilejul pentru a-și repeta mesajul manifest de acum câteva zile, prin care a anunțat că așteaptă

Victorie pentru Hagi la meciul cu numărul 500 ca antrenor

Hagi nu a ratat prilejul pentru a-și repeta mesajul manifest de acum câteva zile, prin care a anunțat că așteaptă

 

 

Farul a învins pe teren propriu luni seară, în epilogul etapei a 6-a din SuperLiga pe FC Hermannstadt, cu scorul de 3-2.

 

 

A fost un meci foarte frumos, cu o replică excelentă a oaspeților. Lucru confirmat la final de antrenorul lor, Marius Măldărășanu, mulțumit de evoluția echipei sale, dar totul a fost ruinat de imprecizia în execuții îm situații foarte bune de finalizare, inclusiv în ultimul minut, când Neguț a avut marea șansă de a lua un punct de la Ovidiu.

 

Ar fi stricat însă sărbătoarea cu adevărat specială a Regelui Gică Hagi, aflat la o bornă extraordinară a carierei sale de antrenor, meciul cu numărul 500. Au știut despre acest moment aniversar și jucătorii dobrogeni, care și-au propus să dedice victoria celui care se confundă cu viața clubului fanion al județului.

A ieșit un meci foarte frumos, cu câteva goluri de generic, iar Hagi a fost fericit la final pentru că jubileul a coincis cu o victorie. La Farul am consemnat revenirea lui Dennis Alibec, dar înțelegerea dintre el și Gică este să poată pleca în orice moment ar apărea o ofertă din străinătate.

Hagi nu a ratat prilejul pentru a-și repeta mesajul manifest de acum câteva zile, prin care a anunțat că așteaptă investitori care să preia pachetul majoritar de acțiuni, el dorind să mai păstreze doar 10 la sută din cele 70 la sută pe care le deține la acest moment. Hagi a spus că la aproape 60 de ani nu se mai simte în stare să țină clubul pe umerii lui.

 

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. Istericale oribile de magraun ca și celalalt magraun de la fcsb,finul sau, când nu câștigă prin aranjamente cu arbitrii sau echipe adverse…..

  2. Singurele întrebări ce mi le mai pun ie următoarele:
    1) dacă-l costă mai mult pă Rejili Blaturilor Hadji cumpărarea aLbitrilor FeReFelei ilegale dragi (n-a fost cazu’ acu’ – ci la foarte multe alte meciuri, mai ales cîn’ a cîștigat pă-falș Șampionatu’ – deși un penalti a fost refuzat adversarilor), sau cumpărarea jucătorilor echipei adverse (cazu’ d’-aseară, pă dreapta cibinarilor in careu făcură matrozii ce vru’ mușchii lor în repriza a 2-a dupe egelarea ‘tăl’enilor-regățeni dă pă Cibin);
    2) dacă-l costă mult turma dă zgomote dîn tribunele dă la Kanara, cu cîntece dă vitejiie șî behăituri dă mioare, tobe, șTrumpeți, cățel, purcel, etc. Că io știu dă decenii (dă la strămoșu’ Deceneu dîn Kanara, cuvîntu’, dă pă vremurili lu’ Dromihaites) că pă kanarezii șî köstendjezii rro’ emportați dă 100 dă ani ac’lo îi enteres’ază „dăcît” BIȘTARII, mai ales în sizonu’ ye$$tivalu; îi doare la banană dă fuțibolu’ falș a’ lu’ Rejili Blaturilor, d’-aia nici nu umplu un stadion la Köstendje. Așea că știe el, cu vericii Dînsului Reje dîn Ghinărațîia dă Tinikké zisă „dă Aor” (nu luară atunci nici bronzu’, ka kastravetsii pretinului Stoičkov!), cum să fackă șpektakol dă sunet șî lumini păntru TV……[Rumburak]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.