Videanu, Călian şi bunul Dumnezeu

„Adriean Videanu şi Petru Călian vor primi Crucea Transilvană, cea mai importantă distincţie a Bisericii Ortodoxe din Ardeal.” Numai citirea propoziţiei de mai sus te poate face să înmărmureşti. Numele sunt corecte, datele sunt corecte, însă ceva pare putred.

Să fie oare vorba despre afacerile cu Biserica ale fostului ministru al Economiei? Să fie faptul că domnul Călian e martor într-un dosar de prostituţie în care apar şi minore? Prostii. Videanu şi Călian se înscriu în suita celor onoraţi cu Crucea Transilvană (de la Regele Mihai I la primarul Sorin Apostu) strict pentru gândurile lor pioase şi faptele de credinţă.

Păi nu zicea domnul Videanu că în fiecare dimineaţă, la trezire, spune Tatăl Nostru? Şi nu recunoştea tot domnul Videanu că „perfecţiune în totalitate este doar în creaţia lui Dumnezeu”, absolvind astfel guvernul din care era parte de toate greşelile făcute? Şi nu s-a mutat domnul Videanu chiar în paradisul terestru de lângă lacul Snagov, pe un teren al Bisericii Ortodoxe pe care l-a luat cu 44.000 de lei pe 99 de ani? Şi, până la urmă, proiectul Catedralei Mântuirii Neamului nu a trecut prin comisiile primăriei bucureştene chiar în perioada în care domnul Videanu o cârmuia? Nu sunt toate acestea, alături de „rectitorirea Mănăstirii Nicula”, fapte de credinţă care trebuie încurajate cel puţin cu o Cruce, până la Viaţa Veşnică?

Iar domnul Călian credeţi că e mai lipsit de virtuţi creştine? Nu era el în bordelul Nana tocmai pentru a spiona înfiorătorul demon al preacurviei, ca apoi să facă o lege care să le salveze din focurile Iadului pe tinerele care-şi vindeau corpurile politicienilor şi oamenilor de afaceri clujeni? Nu zicea el apoi că „legea prostituţiei nu trebuie să apară în România pentru că suntem un popor de creştini” şi că „poziţia Bisericii Române în mintea şi în sufletul meu primează”? Nu apelează el la mila bunului Dumnezeu de câte ori simte o nevoie, fie chiar numai retorică?

Nu sunt toate acestea motive suficiente pentru a le recunoaşte celor doi statutul de cavaleri ai creştinătăţii, aşa cum Biserica o face de la marile cruciade încoace? Ba sunt.

Odată, un preot ortodox îmi spunea că Biserica nu e numai construcţia din ziduri, trepte de marmură, cupole ridicată şi cu ajutorul statului. Că Biserica are splendida arhitectură a unei comuniuni a sufletelor credincioase, că fiecare prin credinţa lui e o cărămidă în trupul ei. Aşa că fiecare va putea decide ce face cu domnii Videanu şi Călian: le dă Crucea sau îi crucifică?