(VIDEO) A ratat titlul

Sorana Cîrstea a pierdut sâmbătă finala turneului de la Tashkent (Uzbekistan), fiind învinsă de belgienca Alison Van Uytvanck (61 WTA), scor 2-6, 6-4, 4-6.

Diferenţa în finală a fost făcută de procentajul la al doilea serviciu, fiind favorabil belgiencei Van Uytvanck, precum şi la mingile de break, unde aceasta a avut din nou superioritate. În primul set, Cîrstea nu a reuşit să îşi creeze nicio minge de break. Românca a fost mai bună în setul secund, în care belgianca a greşit mai mult. În setul decisiv, Cîrstea a ratat toate cele opt mingi de break create, în timp ce van Uytvanck a avut un break care a făcut diferenţa. Van Uytvanck a avut 4 aşi şi 3 duble greşeli, iar Cîrstea 3 aşi şi 3 duble greşeli.

Sorana Cîrstea ieşise învingătoare în ambele confruntări precedente cu belgianca, în 2014, în calificări la New Haven, cu 6-3, 6-2, şi în 2017, în primul tur la Linz, cu 6-3, 7-5.

Cîrstea a ajuns pentru a doua oară în finala de la Tashkent, după ce a mai realizat acest lucru la ediţia din 2008, când a şi cucerit trofeul. De altfel, titlul WTA din Uzbekistan este singurul din cariera sportivei din România. De asemenea, acccederea în finala de la Tashkent este cea mai bună performanță a lui Cîrstea din acest an.

Sorana Cîrstea va primi un cec de 21.400 dolari şi 180 de puncte WTA, în timp ce van Uytvanck va fi recompensată cu 43.000 de dolari şi 280 de puncte WTA. În ierarhia actualizată în timp real, jucătoarea româncă a urcat pe locul 75, cu 812 puncte.

Turneul din Uzbekistan este dotat cu premii totale în valoare de 250.000 de dolari.

Sorana nu e singura jucătoare română care a cucerit titlul la Taşkent, Irina Begu reuşind această performanţă în 2012.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.