(VIDEO) Cât interes în Parlament pentru moțiunea de cenzură!

Textul moțiunii de cenzură a fost citit miercuri în Parlament în fața unei săli aproape goale. Nici măcar parlamentarii Opoziției, care susțin demersul…

(VIDEO) Cât interes în Parlament pentru moțiunea de cenzură!

Textul moțiunii de cenzură a fost citit miercuri în Parlament în fața unei săli aproape goale. Nici măcar parlamentarii Opoziției, care susțin demersul…

Textul moțiunii de cenzură a fost citit miercuri în Parlament în fața unei săli aproape goale. Nici măcar parlamentarii Opoziției, care susțin demersul, nu s-au obosit să vină.

Deputatul PNL Gigel Știrbu a citit textul moțiunii de cenzură în plenul reunit al Parlamentului, însă doar 80 de aleși au fost prezenți în sală. De la citirea moțiunii au lipsit inclusiv deputații și senatorii opoziției, cei care au inițiat demersul.

În total Parlamentul numără 465 de senatori și deputați.

Moțiunea va fi dezbătută și supusă votului marțea viitoare, pe 18 iunie, a anunțat președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.

„Am picat de acord cu liderii de grup ca tot astăzi (miercuri), la ora 15,00, să se citească moţiunea. Iar săptămâna viitoare, în ziua de marţi, după votul final, să fie votată şi moţiunea, să avem plen reunit. Am mai propus liderilor de grup, dacă tot facem plen reunit, să mergem şi pe componenţa comisiei validate de Biroul permanent reunit privind votul din diaspora, că până la sfârşitul sesiunii poate vom avea şi o lege votată”, a declarat Ciolacu.

Moțiunea a fost semnată de 173 de parlamentari de la PNL, USR, PMP și UDMR. Liderul Pro România, Victor Ponta, a anunțat că parlamentarii săi nu vor semna moțiunea, dar o vor vota. Pentru a fi adoptată, moțiunea are nevoie de minimum 233 de voturi,  voturi pe care Opoziția nu le are în acest moment.

Opoziţia a adunat până acum 207 voturi din cele 233 necesare pentru adoptarea moţiunii de cenzură, au declarat presei surse parlamentare.

https://www.facebook.com/StirileProTV/videos/313850312885622/

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. Misto si ochelarii gigelululi de la Cultura! Motiune penibila, prezentare penibila, rezultat asteptat. Nu va trece!

  2. Acest stirb reprezinta mascota opozitiei cum a fost portocala mascota DNA! Ma uit la ochelarii de cal a lui Stirbu si banuiesc ca i-a imprumutat de la portocala ca sa puna opozitia pe butuci. Felictari Orban, nu te dezminti!

  3. Mișto,nu? Ce zic votanții care le-au dat cu șutul să plece din țară să se termine cu scandalurile și bălăcăreala? Cetatenii i-au votat ca europarlamentari și votații fac varză țara înainte de a pleca! Bravo! Felicitari alegatorilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.