Mai multe persoane au fost ucise

VIDEO. Atac armat în redacția unui ziar din SUA

Un atac armat  s-a soldat cu mai mulţi morţi la sediul unui ziar din Annapolis, capitala statului Maryland, în apropiere de Washington, au informat joi media americane, transmite AFP. Numărul persoanelor care au murit în urma acestui atac a ajuns deja la patru, informează CBS. Este vorba despre cel puțin 20 de răniți.

„Mai multe persoane au fost împuşcate”, a declarat Phil Davis, un jurnalist al publicaţiei Capital-Gazette. „A avut loc un incident armat”.

Polițiștii au anunțat că au în custodie un suspect. Ei mai spun că nu au motive să considere că este vorba despre un atac terorist. Există informaţii neconfirmate despre mai mulţi morţi, iar atacatorul este dat în urmărire. Poliţia a izolat zona şi a evacuat persoanele aflate în clădire.

Potrivit autorităţilor, atacatorul i-ar fi vizat chiar pe jurnaliştii de la Capital Gazette, dar nu se cunoaşte deocamdată ce motivaţie a avut.

 

Autoritatea însărcinată cu controlul armelor de foc (ATF) „răspunde la un atac armat la sediul Capital Gazette, în Annapolis”, a scris pe contul său de Twitter agenţia respectivă.

Atacul armat care a făcut, de asemenea, mai mulţi răniţi a avut loc în redacţia acestui jurnal, potrivit presei americane.

 

    Știre în curs de actualizare!

 

IMAGINI LIVE pot fi urmărite AICI

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.