(VIDEO) În avion, ca-n filmele de groază

Scene incredibile surprinse într-un avion TAROM. Zeci de călători au asistat la evacuarea brutală a unei familii de la bordul avionului. Scandalul ar fi început după ce o femeie din Maroc s-a așezat pe locul unde e ieșirea de urgență din avion. Cei din aeronavă au încercat să îi facă instructajul, dar femeia nu înțelegea nici engleză nici română și a refuzat să se identifice. Femeia, care călătorea împreună cu soţul şi fiul ei, ar fi scuipat şi jignit o însoţitoare de bord.

Intervenția a fost efectuată de poliția de frontieră și personalul de securitate al companiei Tarom. Unii călători au leşinat din cauza panicii şi a căldurii.

Explicațiile TAROM:

”Compania TAROM își exprimă părerea de rău față de situația creată în cadrul zborului ROT 101 Otopeni-Cairo din data de 17 Iulie 2019, dar este obligată să respecte reglementarile aviatice internaționale privind siguranța și securitatea pasagerilor.
În situația de față menționăm următoarele:
Ieşirile de urgenţă servesc unor situaţii care cer evacuarea pasagerilor din aeronavă în cel mai scurt timp. Prin urmare, pasagerii care ocupă un loc în imediata apropiere a acesteia trebuie să fie dispuși să ajute în caz de urgență și să vorbească limba engleză (de asemenea, limba companiei respective este un plus), pentru a fi capabili să înțeleagă comenzile echipajului în caz de evacuare și instructiunile de deschidere a acelor uși; această regulă se aplică, de asemenea, în cazul situației existente în cadrul acestui zbor.
Pasagerilor aflati în apropierea ieșirilor de urgență li se face un instructaj pe care acestia trebuie sa fie capabili să îl înțeleagă.
În cazul de faţă, pasagera perturbatoare nu înţelegea si nu vorbea nici limba română, nici limba engleză. Totodata mentionăm ca locul pe care il ocupa nu ii fusese alocat si şi a refuzat să se identifice.
Pentru siguranta zborului si a pasagerlor, echipajul de cabină a acţionat conform procedurilor in vigoare, rugand pasagera turbulenta sa se mute pe locul alocat la imbarcare.
Mentionam ca  pasagera nu a adoptat o atitudine adecvată, motiv pt care, conform procedurilor in vigoare au fost chemaţi agenţii de securitate ai aeroportului.
Reiteram faptul că pentru Compania TAROM, indiferent de context, prioritățile esențiale rămân siguranta și securitatea pasagerilor, a zborului și a echipajului”, spun reprezentanții companiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

8 Comentarii

  1. Asa se intampla cand toti incultii care nu stiu macar limba engleza se plimba cu avionul. Mai nene, vrei sa mergi cu avionul ar trebui sa stiii macar engleza sau franceza. Toti brunetii coborati din copac vor confort sporit can ei sunt nespalati de ani de zile. Cu autocarele le este greu sa circule, transpiratii, migranti etc.! Companiile aeriene nu se mai satura de bani!

  2. Uraaaa, a venit refugiatii ba, ne imbogatim cultural. La maroconii astia o sa le trimita soros avionu personal

  3. He he ! Dupa cum merge Europa cu cretinii astia de la Bruxelles, in curind puteti fi siguri ca toate instructiunile pe avioane (si nu numai !) vor fi in araba ! Iar pilotul si echipajul, de citeva ori in timpul zborului, vor abandona posturile respective, isi vor pune covorasele pe culoarul dintre scaune si vor lua directia Mecca ! (apropo, trebuiau sa-i dea „doamnei” respective un loc mai la aer, pe aripa de exemplu !…)

  4. In Maroc unii sau poate toti cunosc limba franceza. Problema este si la nivelul personalului care se axeaza doar pe engleza.
    „lesinul” e un spectacol ieftin, apa rece trezeste…bine ca totul s-a rezolvat, interesant ca dati numele firmei, parca ati dori sa-i creati o ”imagine” deosebita…

  5. Araboaica credea ca e in Franta sau Germania,unde,cu tupeul cunoscut speciei intimida !Uite ca in Romania ,niste piloti au respectat protocolul(unde am mai auzit noi ?)!Trebuia sa ii dati si niste bastoane pe cocoase,sa invete civilizatia cantand!
    Marocul e o tara extraordinara, cu mestesugari super(ultimii din lumea araba) dar au si involuati destui..

  6. Daca se intampla in avionul altei companii ,pasagerii recalcitranti erau arestati.Ai nostri au fost prea blanzi.

  7. Nu trebuia procedat asa. Doar o amenda si aia de1000 lei. Daca era un roman in locul balabustei si facea ce a facut ea , avionul fiindin Cairo il inchideau 10 ani ciuhapii bascaamenda. Trebuia sa vina un singur politist sa legitimeze piranda si sa-i solicite sa coboare dinavion. Daca refuza chema echipa antitero ca aia nu le au cu fineturile. O incatusa pe zburatoare si o baga la parnaie.

  8. Penibil si inconfortabil pt toti pasagerii. Necivilizatii acestia nu se jeneaza. O sub-umana pune persoane civilizate in situatii dezagreabile, ca e asa instruita de etnia ei ca sa se impuna abuziv. Bine facu comandantul ca o dadu jos din avion pe scuipatoarea ambulanta! Il felicit ca a pastrat demnitatea lor.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.