(VIDEO) În Bahmut, ca-n filme!

Forțele de Operații Speciale din Ucraina au publicat un videoclip cu luptele pentru Bakhmut (Bahmut). 

Liderul Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat joi că trupele ucrainene nu abandonează oraşul Bahmut, şi chiar dacă ar face-o trupele lui vor avea nevoie de mai mult sprijin din partea armatei ruse pentru a putea să înainteze mai departe, transmite Reuters.

„Trebuie spus clar că inamicul nu pleacă nicăieri”, a avertizat Prigojin pe Telegram. El notează că trupele ucrainene au organizat o apărare solidă în interiorul oraşului, mai ales de-a lungul liniilor de cale ferate şi în clădirile înalte din vestul oraşului. Chiar dacă aceste poziţii ar cădea, a continuat liderul Wagner, trupele ucrainene se pot replia pe poziţii de rezervă la periferia oraşului şi în localitatea Ceasov Iar, situată mai către vest.

„De aceea, în opinia mea, nu putem vorbi acum despre nicio ofensivă” dincolo de Bahmut, a indicat Evgheni Prigojin.

El a reafirmat că nu este mulţumit de sprijinul pe care combatanţii săi îl primesc din partea forţelor regulate ale armatei ruse, precizând trei probleme esenţiale, respectiv protecţia flancurilor, structura de comandă şi furnizarea de muniţii.

„Prima problemă este să ne asigurăm că flancurile noastre sunt bine protejate (iar aceasta cu un mare semn de exclamare). A doua este să ne asigurăm că avem o comandă organizată corespunzător. Şi a treia, este muniţia (un alt semn de exclamare)”, a detaliat Prigojin, care a acuzat repetat conducerea armatei ruse că privează forţele sale de muniţii.

Unităţile grupării Wagner sunt în prima linia a asaltului asupra oraşului Bahmut, locul celei mai sângeroase bătălii în desfăşurare pe frontul deschis de Rusia în estul Ucrainei. Potrivit unui responsabil prorus din provincia ucraineană Doneţk, armata ucraineană ar fi pierdut la Bahmut cel puţin 15.000 de soldaţi.

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a primit joi la Kremlin pe liderii pe care i-a instalat în regiunile ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, anexate în septembrie anul trecut de Rusia, deşi pe teren le controlează doar parţial. El le-a semnalat acestora că obiectivul trupelor ruse este deplasarea liniei frontului la o distanţă care să nu le permită trupelor ucrainene să lovească cu artileria trupele ruse sau capitalele provinciilor Doneţk şi Lugansk.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Author

12 Comentarii

  1. Cum cantau moldoveni de peste Prut pe vremea URSS :
    ………………
    ca noi suntem frati pe veci
    Cu tadjici si cu uzbeci mai,mai
    ………………

    PS Ce sa mai vedem in Bahmut,ca a inceput ofensiva Tet ucrainiana:)))

  2. Imagini tipice din seria: Pe aici au trecut hoardele lui Putina.
    Ma mir ca prin unele locuri se mai vedea iarba pe jos. Pe unde trece muscalul nici iarba nu mai creste……[Rumburak]

  3. Curios tov Prigajina acesta!
    Mai deunazi declara ca wagnerienii lui au cucerit Bahmutul, iar acum declara ca inamicul/ucrainenii nu pleaca nicaieri.
    Yoi, cata exactitate si sinceritate!……[Rumburak]

  4. Bakhmut-ul încă e în picioare. Beirut-ul arăta mai rău, ca să nu mai vorbesc de Stalingrad. Pe scara distrugerii, încă e loc de mai mult.

  5. Feich Nius !
    Era Corina, alergată de Rumburak intr-un bloc de la ei, din Ferentari.
    Voia sa o PERFECTIONEZE.
    Să treacă in sfârșit si el la level#3, că pan-acum are doar 2 perfecționări la activ !?

  6. ▪️Northwest of Bakhmut, Russian assault units are approaching the outskirts of Bohdanivka.
    The loss of control over the settlement would significantly complicate the situation for AFU grouping in this sector of the front.
    ▪️In Bakhmut, Wagner PMC assault groups continue their offensive along the entire line of contact.
    In the southern part of the city, the railway station and residential areas near the Central Hospital are taken.

  7. Prigojin ar avea șanse mai mari să ia Kremlinul cu forța, decât Bahmutul! Inghit in sec cioflingarii naimiti:Ilenuta rollanson,gelutu,salvamar ,vanatorul de libelule,viki cea isteata,marius si inca cativa naimiti.Lingeti-va pe bot naimitilor.Nu primiti Bahmutul.Primiti una peste botul pervers.

  8. In jur de 150 rachete at rupe linia de aprovizionare Ukr si izolarea catorva zeci de mii de Ukr. Asta spune seful Wagner, nu are sprijinul armatei ruse ce poate rade totul prin folosirea armelor grele.Toate intariturile Bahmut pot fi rase in cateva zike. Au rusii o socoteala! Asta nu e nici pe departe slabiciune. Intalnirea cu Lukashenko e ceva normal. Pot bloca orice transport dintre Polonia ceea ce v poate impinge vestul sa arunce Polonia in conflict. Ceea ce personal cred ca as va intampla…si cu Romania. Deocamdata nici o parte nu muta periculos, e ceva de UZURA. Inca rusii asteapta tehnica Germans si englezeasca. Uraniul e o escaladare pt ca, rusii au din belsug. Dar cine pierde aici? Ukr de rand.

  9. Declaratia ‘Bucatarului’ este mai veche dar se reactualizeaza mereu de presa prozelensky in speranta ca se vor baga strambe intre muzicieni si trupetii rusi din armata regulata. Ultimele declaratii ale lui Prigojin au laudat colaborarea dintre cele doua forte armate ale lui Putin.

  10. Toate criticile facute de Prigojin inventate de propaganda ucraineana ce naiba!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.