(VIDEO) Iohannis: „Sunt obiective majore care se pot atinge”

Președintele Klaus Iohannis a declarat, la ceremonia de lansare a Programului „Reclădim România”, că „trebuie să turăm motoarele pentru relansarea economiei”, el spunând că „este important să valorificăm cât mai bine mecanismele europene de finanțare”.

„A venit momentul ca toate măsurile pe care le adoptăm în domeniul economic să fie cuprinse într-un singur plan și să turăm motoarele pe calea relansării economice. Așa cum știți, m-am implicat direct împăreună cu premierul și membrii Guvernului în dezbaterea și identificarea celor mai bune măsuri de relansare economică, pornind de la consultările cu mediul de afaceri, de la nevoile economiei, dar și ale salariaților”, a spus șeful statului.

Președintele a declarat și că există „o singură cale de a ne dezvolta economic, sănătos și durabil”, respectiv „să investim în viitorul nostru și să reclădim România din temelii”.

„Lecțiile dure ale acestei pandemii ne-au arătat că este absolut obligatoriu să ne consolidăm securitatea sanitară, alimentară, energetică și tehnologică. Românii merită o rețea de autostrăzi la nivel european, un sistem energetic puternic în plan național și regional, industrii și servicii competitive. Putem avea toate acestea numai prin accelerarea proiectelor majore de investiții, într-o manieră eficientă, profesionistă și transparentă”, a adăugat Klaus Iohannis.

Potrivit sursei citate, „orice plan de investiții ambițios necesită finanțare pe măsură”.

„Din acest motiv, fondurile europene trebuie să devină pilon esențial al dezvoltării noastre. România nu mai are voie să rateze nicio oportunitate de finanțare și de dezvoltare, și nici să urmărească mize mici, de moment, legate eventual de interese electorale. Este important să valorificăm cât mai bine mecanismele europene de finanțare, cum sunt inițiativa SURE și Planul european de redresare economică. De exemplu, SURE este un instrument deosebit de util, deoarece sprijină atât angajații, cât și companiile, prin posibilitatea păstrării locurilor de muncă”, a adăugat șeful statului.

Premierul Ludovic Orban a vorbit, în cadrul ceremoniei de lansare a programului de relansare economică, despre schimbarea modelului de dezvoltare economică, unul bazat pe investiții, digitalizare, inovare, creșterea competitivității, a productivității.

„România are o șansă uriașă. Avem oportunități pe care mulți nici măcar nu le-au identificat până azi. Nu avem voie să ratăm nicio oportunitate, de la oportunitateza de a fi țară europeană și de a beneficia de sprijin din partea UE pentru dezvoltarea economică, până la cele care izvorăsc din diferite plasări în zona geografică”, a mai spus prim-ministrul Orban.

El a făcut referire și la inițiativele promovate în Parlament din social-democrați.

„Este momentul ca liderii politici să iasă din mlaștina demagogiei și populismului, din discursul SF care nu are nicio legătură cu legitățile economice și care creează așteptări care nu pot fi onorate. Vremea în care politicienii promiteau marea cu sarea, luna de pe cer și ofereau praful de pe tobă trebuie să înceteze. Responsabilitatea din mesajele publice din partea guvernanților, din partea oamenilor politici trebuie să fie dominantă, iar din partea guvernului trebuie să se audă adevărul, vocea rațiunii și doar lucruri care pot fi realizate”, a mai spus Orban.

Premierul Ludovic Orban prezintă Planul Național de Investiții și Relansare Economică elaborat de Guvernul României.

Premierul Ludovic Orban prezintă Planul Național de Investiții și Relansare Economică elaborat de Guvernul României. La eveniment participă și Președintele României, Klaus Iohannis.ℹ️ Documentul prevede construirea a peste 3.400 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres, 3 spitale regionale, 25 de spitale județene, peste 100 de spitale orășenești, peste 1.000 de unități medicale în mediul rural, sute de grădinițe, școli, campusuri și cămine universitare.ℹ️ Programul este în valoare de peste 100 de miliarde de euro și urmează să fie finanțat atât de la bugetul de stat, cât și din fonduri europene.

Publicată de Partidul Naţional Liberal pe Miercuri, 1 iulie 2020

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

17 Comentarii

  1. Pampalaii astia cred ca daca copiaza PSDragnea, or sa castige alegerile cu 51%.

  2. „PSD din ultimii ani a neglijat aşteptările românilor”
    Serios politrucule? Voi cum va raportati la asteptarile romanilor? La alea care-i ating DIRECT SI PERSONAL, adica la pensii si alocatii?!
    Le neglijati cu maxima aroganta si nesmitire tipic PNList-iohannista?

    P.S.
    „Luna septembrie va veni cu măriri semnificative de prețuri la alimente. Scumpirile sunt provocate și de pandemia de coronavirus, dar și de secetă. Datele institutului Național de Statistică arată că prețurile ar putea crește cu un procent de 23% în perioada următoare.”

  3. Catu dixit: „Fraierilor, ce vedeti nu este adevarat ! Veniturile v-au crescut iar preturile au scazut !”

  4. Ce relansare economică? PSD VĂ TRIMITE ACASĂ PÂNĂ IN SEPTEMBRIE. E drept că pandemia v-a cheltuit energia.
    Deci alternanța la guvernare;pleacă RĂUL vine RĂUL deci nu e de bine. Așa au trecut 30 de ani prin alternanța RĂILOR.
    NU E NICIO EXAGERARE,VEDETI CUM ARATĂ ȚARA DIN COADA EUROPEI.
    PS.CAND PUNEȚI STOP DEFRISARILOR SALBATICE? NU PUTEȚI SAU NU VRETI? E UN IZVOR DE BANI DIN FURT?
    Eu cred că mulți dintre voi care ne conduceți alternativ ar fi trebuit să fiți demult cazați pe perioade lungi de timp.
    Se schimbă puterea dar jaful continuă!
    De ce nu este oprit? Știți răspunsul.

  5. Bla Bla Bla ! Gargara tip Catavencu ! Sa ne arate Sica Mandolina o singura realizare notabila a peneleprelor !
    Una singura ! Din ultimii 30 de ani, nu de la pasopt…..

  6. zbor deasupra unui cuib de Catzi…
    „Dac-as fi pentr-o zi presedinte / V-as amaneta pe toti si nu m-ati prinde”

  7. „Sunt obiective majore care se pot atinge”
    Orice este posibil johanusule!
    Posibil la iarna sa fie frig si la vara cald!

  8. Prostia ingroapa Romania ba dobitocule,daca ti-au zis antenele prostii,stai naibii locului ca faci clabuci la gura.PSD oricum nu exista,decat sa dea sperante cocalarilor ca au si ei un partid sa-i reprezinte.

  9. Pe mine ma sperie ,,obiectivele majore,, ale iohannistilor..La tot ce au promis au facut taman pe dos.Securitate medicala? Bolnavii non-covid au avut interzis la actul medical.Spitale intregi cu 1-2 corovirusati si ,,eroii din linia intai,, frecau menta.Securitate alimentara? Pai nea Lucovici a vandut graul,acum cand expertii trag semnale de alarma ca ne indreptam spre o criza alimentara.Orice roman stie ca preturile au cresut si recolta de grau e compromisa.Securitate energetia? Pai pe segmente intregi e scoasa la vanzare in plina pandemie exact cu preturile cele mai mici posibile.Sistarea lurarilor de la Cernavoda spune multe despre ce ,,securitate,,au in plan holera galbena.Securitate tehnologica ? ha ..ha..ha..Ce gluma buna.Nu avem nici o tehnologie.E pusa acolo la oha ca da bine la discurs.Orice roman mai destupat la minte intelege ca Programul adevarat se cheama /Distrugem Romania/..Trebuie sa mai rezistam pana pe 27 septembrie cand partidul liberal o sa fie aruncat la cosul de gunoi al istoriei.Nimeni nu mai voteaza cu astia.

  10. ” Dragi tovarăși și pretini !
    Vom face totul….pentru noi !
    GUWERNERUL își face „treaba” mai ales cea „mare”, pe popor !”
    Carmencita, din spatele dulapului, „johane”, mai promite-le 100 de lei !
    p.s. Ciuciulacule, dacă continui ” să joci la două capete”, s-ar putea să urmați ciuma galbenă, la groapa istoriei !

  11. Vremelnicii nu știu ce vor face peste o lună dar promit ‘câte-n lună și stele’ ! In topic : ei nu sunt în stare să asigure necesarul de măști gratuite pentru cei vulnerabili motiv pentru care ‘marele Lucovid’ și-a propus atacarea la CCR !

  12. Galbejitilor, ati dat proba de incompetenta si de hotie cu ocazia pandemiei.Oameni tinuti prizonieri, amenzi date aiurea, economia omorata, si un loc de frunte intre tarile cu cele mai multe victime,in timp ce voi radeati de propriile masuri impuse altora. SICTIR!

  13. PAPAGALII ASTIA DOI DUPA CE CA SUNT HABARNISTI SI VORBESC NUMAI PROSTII ACUM MAI SI COPIAZA DE LA PSD UN PROGRAM VECHI DIN 2O14.NE MERITAM SOARTA.

  14. Sunt obiective majore”. Fiind majore inseamna ca se pot căsători fără acordul părinților.
    Ps. Nenea asta e presedintele Romaniei sau președinte de partid? Stiti ce mă deranjează cel mai tare? Lipsa de reacție a societatii, a masmediei, a partidelor din opoziție împotriva acestei creaturi insalubre care, zilnic, se șterge cu constituția la fund.tututor a-nceput sa li se para fires ccomportamentul dictatoriale al patrupedului. Trăiască tatucul popoarelor LGBT-ista! Trăiască minorul fără idei majore si ura ca politica de stat! Trăiască troaca porcilor si locatarii cotetului cu fata Europeana!

  15. ce au promis invitatilor/reprezentantiilor straini ca vor da ca sa obtina imprumuturi? Bine ca o parte din absolventi deja au accesat univ. straine asta inseamna ca dupa terminarea studiilor vor ajunge cetatenii acelor tari si nu vor mai avea pe umeri povara celor 100 de miliarede plus ceea ce deja este imprumutat, omitand ca UE nu accepta imprumuturi mai mari de 60%, atunci cum vor reusi 100 cand acum aveam aprox 90-100 miliarde datorii ceea ce reprezinta 35-37% din PIB trecut pt ca dupa spusele BM sau FMI vom avea o cadere de 10% din PIB, deci 100 de miliane vor reprezenta peste 40% plus 37% in actuala situatie cu 77% cam nu va fi o situatie prea roz pe umerii celor care au decis sa ramana Romania. Visuri, visuri…

  16. Daca se ține tara închisă cum sa se mai faca crestere economica?
    Cine mai are incredere in pnl care si-a facut o regula din nerespectarea legilor statului roman?!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.