(VIDEO) Iohannis: „Vom ieşi întăriţi din această grea încercare”

Președintele Klaus Iohannis a transmis că deși Paștele îi găseşte pe români departe unii de alții, „puterea credinţei ne uneşte sufleteşte”.

Klaus Iohannis crede că românii vor ieşi întăriţi din această încercare, când mulți români se află în izolare sau au persoane la care nu pot ajunge, din cauza pandemiei de coronavirus, și a transmis un mesaj celor care duminică sărbătoresc Paștele Catolic.

„Credincioşilor romano-catolici, reformaţi, unitarieni şi evanghelici le doresc să primească Învierea Domnului cu sănătate, pace sufletească, speranţă şi grijă faţă de semeni! Chiar dacă aceste Sfinte Sărbători ne găsesc departe de cei pe care ni i-am dori alături, puterea credinţei noastre ne uneşte sufleteşte şi ne dă speranţa că, în curând, vom putea fi împreună din nou„, a transmis președintele României.

Șeful statului a transmis și un mesaj pentru credincioșii care duminică sărbătoresc Floriile.

„Vreau să transmit cele mai călduroase urări şi credincioşilor ortodocşi, greco-catolici, armeni şi cultelor neoprotestante care celebrează în această duminică Floriile, sărbătoarea smereniei şi iubirii. Fie ca sărbătorile pascale să ne aducă tuturor alinare şi puterea de a trece cu bine peste orice provocări. Sunt convins că uniţi şi încrezători în viitor vom ieşi întăriţi din această grea încercare”, a mai spus președintele.

Acesta a încheiat mesajul său transmițând „Hristos a înviat” în limbile română, germană și maghiară.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

28 de Comentarii

  1. „Vom ieşi întăriţi din această grea încercare”. Tu si acolitii tai, intariti cu bani in cont si ghiftuiti, noi intariti cu ” rigor mortis „. Nu s-ar putea invers?

  2. I-auzi ia!”Sunt convins că uniţi şi încrezători în viitor vom ieşi întăriţi din această grea încercare”Aicea are dreptate!Potrivit GCS, până sâmbătă au fost confirmate 5.990 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19.Dintre aceștia 282 sunt deja „întăriţi”.Nimeni nu știe câți dintre noi vor ieși „intariti” ca urmare directă a cerbiciei guvernatorului și guvernanților coloniei de a face pe dracu-n patru ca s-avem alegeri anticipate în loc sa ia în serios toate informațiile care circulau încă din decembrie 2019 plus avertizările OMS din ianuarie-februarie 2020 în legătură cu acest virus.Aia e bă,când vorbești mai bine taci!

  3. Carevasăzică : „….românii vor ieşi întăriţi din această încercare….” .
    Herr Präsident , ce ați vrut să spuneți ? Cum adică „întăriți” ?
    Sper că nu v-ați gândit că vom ieşi „țepeni” adică în poziția „vertical şi cu pişioarele’nainte” ?
    ( Oare ne aşteaptă …… youtube.com/watch?v=__FkP7TWPps ? )

    Ei , ei ….. doar oleacă de răbdare Herr Präsident şi veți putea cânta ….. youtube.com/watch?v=FjQMvlbSHvo
    Până atunci se poate :
    – asculta melodia …. youtube.com/watch?v=KVBMMqmjflM
    – viziona filmul ……… youtube.com/watch?v=-rhzSWTwYG0

    În rest … s’auzim numai de bine şi ….. youtube.com/watch?v=D7z-aJqTw1U !

  4. „ Vom iesi intariti „ ?!!? Esti dus cu capul iremediabil. Daca la mintea ta vrei sa te intaresti de ce nu te duci in vizita la o sueta bot in bot cu Flutur ca doar sunteti din ramura PNLeprosilor si faceti si o vizita la spitalul din Suceava. Intaritule.

  5. Noi vom fi mai intariti in timp ce tu cu gasca ta cacanie veti sta in banca acuzatilor pentru inalta tradare!

  6. Intariti la greatza. Cu cat mai multe aparitii gretoase, cu atat creste rezistenta.

  7. a inghitit prostu o litera …a vrut sa zica instariti si se refera la cei din ,,celula de criza”………

  8. Vom ieşi întăriţi din această grea încercare, a mugit bestia din deal rânjind draconic. Pentru cei care n-au înţeles, vă explic ca la şcoală, că sunt şi profesor: întăriţi, adică înţepeniţi de rigor mortis. Heil merkel, popor de zombi!

  9. Tu și PNL cu siguranță n-o să ieșiți ”întăriți” 🙂

  10. Marlane uita-te la Realitatea Plus sa vezi cum dispar padurile Romaniei.Tu stai in izolare iar tara dispare din atata jaf dar ce te intereseaza pe tine atata timp cat vestul cel infect jefuieste Romania. Dormindu-te Romane !

  11. Asta ne vrea tzepeni pe toti…intariti si puetrificati definitiv.

  12. Eu am votat contra lui her Ciolanis, dar voi care l-ati votat de ce lingeti unde ati scuipat

  13. „Vom ieşi întăriţi din această grea încercare” !! Pe dracu’ ! Cum sa iesim „mai intariti” (poate vrei sa spui, pentru tine si gasca ta, „mai instăriţi”, da, asta da !), dupa luni de zile inchisi in case si cu foamea-n git ? … Vezi mai bine cum vei iesi tu cu şuturi in cur de la Cotroceni ! (si mai termina cu postura asta cu mîinile întinse, ca nu esti nici la capu’ podului si nici la Mecca !)

  14. Este ca se gandea de fapt, ca va castiga toate alegerile, scapa de majoritatea celor peste 60 … ? Dihanis si #rezistentii, „si toti vor avea semnul” #

  15. „uniţi şi încrezători în viitor vom ieşi…”, numai daca te intaresti tu primul, inaintea noastra.

  16. Ce bine ai zis ! Sunt curios cum vor ieși întăriți din această pandemie IOBAGII detașați în țara Reich-ului al IV lea să nu rămână etnia teutoniă fără sparanghel !!!

  17. „…această grea încerare…” Nu zicea nazistul și tradătorul național că e o ușoară gripă, o răceală obișnuită ?!

  18. Va iesi intarita dictatura. La asta se refera. El vorbeste catre noi toti dar se adreseaza Retelei de mafioti care a dat o lovitura se stat… globala.

    Astia asa vorbesc, cu doua sensuri, au limba despicata.

  19. atunci cand nemernicul asta va ocupa locul lui Ceausescu!

  20. Nemernicul asta a uitat cand spunea ca e doar o gripa si ca vrea anticipate! Alte state cumparau in aceea perioada echipamente de protectie! Un criminal care are zeci de victime pe suflet, ca sa nu mai vorbesc de actiunea de la Cluj despre care, el si ciuma cacanie incearca sa ne convinga ca sunt nevinovati, vinovat fiind „comandantul aereportului” care trebuie demis!

  21. Pe asta, pe Orban si pe ceilalti pacalici si hoti PN(D)L, ca si pe sustinatorii lor cretini care ni i-au adus pe cap i-as pune ca ani de zile de acum incolo sa se plimbe pe strazi cu simbolul # in piept, vopsit in galben, ca sa-i recunoasca lumea de departe si sa-i ocoleasca ca pe ciuma sau ca pe virus ! Sa aiba doar doua ore de iesire pe zi (cum sint unii dintre noi obligati s-o faca datorita cretinismului lor) si sa fie „cazati” in fostele grajduri ale CAP-urilor, inconjurate cu sirma ghimpata si cu garzi in foisoare ! Bineinteles, barbatii cu barbatii si de alta parte femeile, ca sa nu riscam sa avem tot felul de avortoni si viitori monstri care sa mai infesteze pe viitor Romania !

  22. Ai divizat societatea nemernicule. Am votat tot timpul cu stanga respectandu-mi conditia. P….S… D… -ul e de vina in toate si noi cei multi, probabil 80 % cu trai modest pe care ne-ai anatemizat pentru vina ca vrem sa fim reprezentati asa cum vrem noi nemernicule. Puhoaie de slujitori la stat sau la corporatisti au devenit dreptaci calauziti sau mai degraba manipulati de serviciile securiste si tradatoare de neam si tara. Cheltuim energii mari in ura instalata de micul Hitler intre diferite categorii sociale. Popor hastagist prost, manipulat te-a pus in fruntea unei natiuni pe care o urasti. Faceti un exercitiu de imaginatie daca e posibil sa conduca Germania un negerman, Italia un neitalian, Spania un nespaniol si asa mai departe.
    Felicitari domnule Nistorescu.
    Imi pare rau de cuvintele aspre in zi de sarbatoare dar asta e realitatea trista.

  23. Iohannis si clica lui va iesi mai bogata din pandemie prin comisioanele de la firmele favorizate sa livreze materialele de protectie si aparatura medicala, din traficul de mana de lucru ptr agricultura din Germania si din smenariile la care nu mai controleaza nimeni acum unde baga guvernul banii…..[Leo]

  24. Au lasat intentionat firmele private sa se imbogateasca? La Tv s-a vorbit de X care a adus din China peste un milion de masti a caror pret cu tranport etc. era echivalentul a 1,4 lei pe care le vande cu trei lei, deci de la un milion de masti vor castiga cel putin un milion de lei, restul de 0,6 lei sa fie impozite si taxe…si tot asa pt toate firmele care au facut achizitii cand Orban si Iohannis formau duetul ANTICIPATE, oare n-ar fi fost mai firesc sa castige statul, sa ajunga bani la buget din achizitia in luna ianuarie, februarie, martie de masti pt populatie si sa beneficieze sanatatea, pensii, copiii din castiguri? Oare n-ar fi fost si poporul mai protejat?

  25. Asa..Asa…Gagiul imi tot aminteste de un peste teapan si rece ,vazut la o pescarie de cartier,care ma privea gingas de la gheata cu ochisorii aia rotunzi si reci..Parca imi vorbea,Vom iesi intariti din aceasta grea incercare.Te sparanghelez de nu te vezi.Eu m-am prefecut ca il cred ,dar in gand l-am trimis la origini..Pestanul s-a prefecut si el ca il freaca grija de sanatatea mea ,dar in gand se felicita ca a mai gasit un fraier la trimis de cules ceapa si sparanghel.Era fiecare cu oful lui.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.