(VIDEO) Iohannis: „Această dramă ne arată unde este dus statul”

Președintele Klaus Iohannis a declarat că rapoartele STS și MAI pe cazul Caracal, prezentate în CSAT, au arătat deficiențe grave, inclusiv atitudinea refractară a lucrătorilor poliției față de victimă, președintele catalogând întârzierile drept „criminale”.
„Am cerut instituțiilor responsabile să prezinte în CSAT o anchetă completă privind cazul de la Caracal. Datele prezentate în rapoarte reflectă o serie de deficiențe grave, dintre care amintesc:
– întârzieri nejustificate în declanșarea investigațiilor; deși dispariția a fost raportată în data de 24.07, ora 20:30, acestea au debutat în dimineața zilei de 25.07, ora 08:30;
– nerespectarea procedurilor interne privind raportarea și monitorizarea evenimentelor și a aspectelor de interes operativ, nerespectarea Metodologiei de lucru privind declanșarea și funcționarea mecanismului național ”Alertă Răpire Copil”, precum și a protocolului de cooperare între Ministerul Afacerilor Interne și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind declanșarea și funcționarea mecanismului național ”Alertă Răpire Copil”;
– atitudinea refractară a lucrătorilor din cadrul Poliţiei față de victimă, aceştia neimplicându-se în obținerea de date care să conducă la identificarea locului unde se afla aceasta;
– problemele de sistem şi cooperarea interinstituţională, începând cu relaţionarea operatorilor din Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă cu apelanţii acestui sistem, pe fondul pregătirii deficitare a acestora şi al unei proceduri care nu prioritizează apelurile în funcţie de gravitatea lor;
– lipsa dotărilor, atât cu mijloace de deplasare, comunicaţii, cât şi cu privire la tehnica în domeniul IT;
– dimensionarea deficitară a structurilor operative şi încadrarea necorespunzătoare cu specialişti, precum şi lipsa pregătirii continue a acestora”, a spus Klaus Iohannis.
Șeful statului spune că una dintre cauzele principale „de deprofesionalizare a instituţiilor a constituit-o şi numirile în funcţiile de conducere pe criterii politice, nu pe cele de competenţă profesională”.
„Din analiza foarte serioasă făcută în cadrul ședinței CSAT, s-a constatat că instituțiile care au responsabilități în domeniul securității cetățenilor nu au reușit, în urma unui lung șir de erori inacceptabile, să asigure un drept fundamental prevăzut de Constituția României, dreptul la viață și la integritate fizică și psihică. În aceste zile, m-am consultat cu specialiștii din zona de siguranță publică și din justiție pentru a pune la punct soluțiile concrete. Nu am atribuții executive decât în cadrul CSAT, însă voi transmite tuturor instituțiilor soluțiile pe care eu le propun, pentru ca astfel de tragedii să fie prevenite”, a afirmat Iohannis.
Președintele spune că a solicitat Guvernului României ca, până la finalul lunii august, să elaboreze o serie de măsuri.
„Proceduri de reacție rapidă și corelare a tuturor instituțiilor implicate, inclusiv parchete, astfel încât în situații precum cea de la Caracal să nu mai existe întârzieri criminale în acțiunea organelor statului. De asemenea, am solicitat Guvernului să analizeze în regim de urgență legislația actuală în cazul infracțiunilor grave și foarte grave, contra persoanei, în special în situațiile în care sunt afectate viața, libertatea și integritatea corporală, identificarea modalităților de optimizare a localizării, prin implementarea transmiterii prin SMS a coordonatelor geografice ale terminalului și analiza situației Sistemului de urgență actual 112. Am solicitat în cadrul ședinței de astăzi identificarea unor proceduri stricte cu privire la modul în care cei care răspund la 112 trebuie să ofere sprijin celor aflați în nevoie”, a mai spus Iohannis.
Iohannis a declarat că am ajuns la cazul Caracal pentru că guvernele din ultimii ani au umplut țara de incompetenți și slugi, acuzând că principalul scop a fost de deschidere a porților închisorilor.
” Această dramă ne arată unde este dus statul cu instituțiile lui atunci când pe primul loc sunt puse salvarea și protejarea infractorilor și când deschiderea porților închisorilor devine grijă decidenților politici. Modificările aduse legilor justiției, valul de pensionări, recursul compensatoriu toate au generat grave vulnerabilitățil la adresa siguranței naționale cu efecte dramatice. Am ajuns aici pentru că în ultimii ani guvernele au umplut țara de prea mulți incompetenți. Au dat afară profesioniști și au pus în funcții oameni incapabili”, a spus Klaus Iohannis.
„Garantarea siguranței cetățeanului trebuie să fie prioritatea zero a clasei politice. Cetățeanul trebuie să își recâștige încrederea în stat și în instituții, iar un prim pas obligatoriu e eliminarea definitivă din sistem a celor care nu își fac această datorie”, a mai spus președintele.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

16 Comentarii

  1. Ma, dar tu hot de case, dupa cele spuse, esti spalat pe creier rau de tot!

  2. Dacă guvernele din ultimii ani au umplut ţara de incompetenţi în funcţii, în justiţie şi-n servicii, cine oare a umplut-o, tata din groapă (Dumnezeu să-l odihnească!)? E doar o intrebare retorică…

  3. Presedintele da vina pe guvern,guvernul pe presedinte si in realitate sunt toti la fel de vinovati pentru ce se intampla in tara asta!E clar ca guvernul este incompetent dar oare care sunt meritele presedintelui aflat intr-un concediu perpetuu de la preluarea mandatului!E jale mare in tara asta…!

  4. NU ESTE NICI UN CONSLIER SA-I SPUNA PRESEDINTELUI CA ESTE OBSEDAT DE PSD ? CA INDIFERENT DESPRE CE VORBESTE AJUNGE LA PENALI SI GUVERN ?
    CA OBSESIA ESTE UN SEMN ?

  5. D’oh!
    M-am mai liniștit!
    N-a zis nimic despre raportul GRECO și al Comisiei de la Venezia.
    N-a spus nimic de parteneriatul nord-atlantic.
    N-a spus nimic despre modificările codurilor penale, admirabile, sublime dar care au produs ZERO EFECTE.
    E bine!
    Viitor de Haur Kolonia noastră are!
    (p.s Cînd sonorul îl punem noi în gura Plăvannului:
    „Ih libe dih, karmen!
    Sunt sigur în procentaj de 102% că Stăpânii mei ne vor asigura încă un cincinal de dolcefarniente pe plajele din Tenerife, Florida sau la stațiunile din Alpi!”

  6. asta nu stie despre ce-i vorba. o tine cu legile justitiei, guvernarea, etc. de procurori nici pis. ca doar nu i-o zgandara sa isi aduca aminte de georgeta ravasitoarea. jalnic esti iohannise

  7. Ioiiii! Aceeasi placa stricată! Acelasi Cd-iu prafuit! Aceeasi gura care imprastie ura,violenta verbală și vinovății in gradina altora!
    Breeeee! Pana si robotului i se mai unge incheieturile sau inlocuieste piese,tu ai ramas tot pe linia moarta cu „guvernul meu”,de parca ai tăi viitori sunt mai capabili ca actualii! Sunt mai incapabili decat jucatorii de alba-neagra,si,daca te pupa unde vrei tu,îi ridici in varful plopului? La o adiere de vant,se duc dracului!

  8. Asta nu stie decat sa deruteze adversarul, ca un militian prost si latrau, care nu se poate ridica la nivelul demnitatii in care l-au proptit serviciile….Poate observa inutilitatea unor institutii, poate venea cu niste solutii simple observate de orice posesor de neuroni functionali…Sa desfiinteze parchetele specializate si privilegiate DNA si DIICOT, care nu fac decat sa-si bata joc de cetateni prin circul periodic si incadrarea cu incopetenti delegati ca sa evite prevederile legii…(cum, naiba, de nu stie DIICOT-ul de traficul de persoane din zona, dar e repede informat cand fumeaza un public un joint, sa bage si ei capul in poza?!) si trecerea in civilie serviciului 112, pe care-l detine STS-ul numai sa-si justifice derularea nesimtita a afacerilor in care sunt implicati toti securistii si demnitarii (fara discriminare) de ieri si de azi…Asta putea sa faca Iohanis, asta era necesar sa ceara, doar ca lui nu-i prieste sa vorbeasca despre trafic de persoane (oare de ce?!), mai bine cu coruptia, ca nu i-au schimbat bubulii caseta…

  9. Cred ca urmeaza analfabeta cu o CONTRA-Declaratie, in care il va ataca pe Johannis!
    In CSAT Johannis a atentionat-o pe analfabeta Dancila ca EXISTA Legea pentru construirea Autostrazii Moldova, tratata cu TOTAL Dezinteres acum de PSD, desi la Momentul #Autotrada pentru Moldova, TOTI PSDeii au VOTAT cu mainile sus: DA!
    E LEGE!
    Apoi, ca orice PSDist, LEGEA au trecut-o in uitare!
    Ca si Programul de guvernare, ala cu celebra Virgula, ati mai auzit de el?
    E Programul ala minune, cu care PSD a ajuns la Guvernare, PLIN de MINCIUNI si PROMISIUNI Populiste din care au facut FIX #NIMIC!
    „VIDEO Tensiuni în CSAT. Johannis a declarat marti la Palatul Cotroceni ca in sedinta CSAT a atentionat-o pe Dăncila că Guvernul INCALCA Legea in privinta construirii de autostrazi.
    „În cadrul şedinţei de astăzi am aprobat ca proiectul autostrăzii Ploieşti-Brașov să fie declarat obiectiv strategic de interes național. În acest context, am atenționat-o pe dna Prim-ministru că încă de la finalul anului trecut e în Vigoare o LEGE pe care Guvernul continuă să o încalce și care prevede OBLIGATIVITATEA construirii Autostrăzii Moldovei. Avem o nouă dovadă a incapacității acestei guvernări de a dezvolta România. E deplina responsabilitate a Guv. de a găsi acele soluții care se impun pentru a putea realiza aceste proiecte prioritare pentru milioane de români, inclusiv posibilitatea declarării și acestui obiectiv de infrastructură ca unul strategic de interes național, lucru pe care l-am propus foarte concret în ședința CSAT de azi”.
    Pai, Guvernul INCALCA si LEGEA prin care s-a VOTAT in Parlament Programul de guvernare, OBLIGATORIU:
    https://www.youtube.com/watch?v=o16xlQCuWM8

  10. Acest BOLSEVIC provenit din ESCROC, este APARATORUL NR.1 AL CRIMINALILOR. A umplut tara cu praful referendumului prin care cerea SA NU MAI FIE GRATIATI CORUPTII, tocmai ca sa-i poata gratia pe criminali. Corelati cu atitudinea fata de referendumul pentru familie si veti constata ca asta e pe mana cu homosexualii, traficantii de copii si criminalii.

  11. Auzi ce zice acest nemernic: „Modificările aduse legilor justiției, valul de pensionări, recursul compensatoriu toate au generat grave vulnerabilitățil la adresa siguranței naționale cu efecte dramatice.” Din cauza asta au murit fetele? Si nicio vorba despre STS si procurorii sabotori ai CSM-ului? Asta-i plecat cu sorcova! Apara procurorii pentru ca atit el cat si ravasitoarea au nevoie de procurori ca sa le inchida dosarele de furt de casa si de actele false folosite! Oare cat mai trebuie sa suporte poporul pe acest nemernic?

  12. Domnul Johannis daca nu prefera vacantele prelungite,lunare ,la inceputul primilor 2 ani de mandat ,si se ocupa sau avea putin interes in domeniul sigurantei nationale,(ordinea si siguranta publica este parte componeta a sigurantei nationale) ar fi reformat acest sistem al MAI ,ineficient si mare consumator de resurse,astazi nu aveam aceste evenimente tragice de mare tensiune si sensibilitate in randul populatiei,care la votat. Daca nu face nimic si continua campania electorala nerusinata ,acuzand pe altii ,in loc sa analizeze si sa ia masuri pe masura competentelor ca presedinte al CSAT.Johannis se va trezi cu protestatarii la Cotroceni cerandu-i demisia .Presedintele Johannis este la fel de vinovat,ca Parlamentul si guvernul,pentru ca reprezinta clasa politica actuala,ba chiar mai vinovat de aceste evenimente tragice,soldate cu asasinarea unor copii,dupa ce au fost torturati .Ce masuri sa luat in cadrul CSAT,in afara scheunatului dusmanos la adresa Vioricai Dancila? Totul e secret,chiar si cand pleaca in concediu,lunar?

  13. Este evident ca romanii au pierdut alti cinci ani cu Johanis dupa cei zece in care i-a ingropat Petrov. Johanis nu pricepe la propriu niste realitati, interpretarile sale politice sunt rudimentare si strict electorale.

  14. acest caz s-a „potrivit” cum nu se putea mai bine prostanacului arogant si ipocrit!!…daca statul roman a fost slabit (subminat de-a dreptul) asta s-a intamplat incepand cu mandatul monumentului de subcultura ,tradare de neam si turnator ordinar dar a continuat cu aceeasi frenezie si in mandatul acestui monument de aroganta, ipocrizie si inveninare…acest caz mascheaza teribil lipsa empatiei actualului presedinte , prezinta o situatie la care este , cel putin, parte egala cu guvernul in aceasta drama (fara sa recunoasca!)…dispretuiesc profund acest mod politicianist de a prezenta acest caz, extrem de grav , intr-o forma care sa te excluda ca parte responsabila in fata de cetatenilor Romaniei…siktir democratie iohannista!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.