Naţionala de handbal feminin a României s-a calificat, după opt ani, în semifinalele Campionatului European din Franţa, de pe locul al doilea în grupa a II-a. Naționala va întâlni campioana olimpică Rusia, vineri, la Paris.
Tricolorele au pierdut anterior, miercuri seară, în fața Ungariei, scor 31-29, într-un final de meci interzis cardiacilor, iar calificarea depindea de alte rezultate.
Olanda a învins Germania în ultimul meci din grupa principală de la Nancy cu 27-21, astfel că România s-a calificat în semifinalele Campionatului European de pe locul 2.
Cristina Neagu s-a accidentat grav în meciul cu Ungaria în minutul 52, după un fault. Cea mai bună jucătoare a României a fost scoasă cu targa de pe teren și dusă la spital. Jucătoarele de pe banca noastră și mulți dintre suporterii români au început să plângă când au văzut-o pe Neagu întinsă pe jos.
Federaţia Română de Handbal a anunţat că jucătoarea urmează să fie supusă unor teste amănunţite joi dimineaţă, pentru a fi stabilit diagnosticul
”În urma accidentării suferite în partida de astăzi contra Ungariei, căpitanului echipei naţionale a României, Cristina Neagu, i se vor efectua o serie de teste, mâine de dimineaţă, pentru a determina natura exactă a accidentării. Vă vom ţine la curent cu noi informaţii. Vă mulţumim că sunteţi alături de Cristina şi de echipa naţională!”, a anunţat FR Handbal.
Marcatoarele României în meciul cu Ungaria au fost Neagu 9 goluri, Pintea 7, Buceschi 4, Laslo 3, Dragut 2, Ardean-Elisei 2, Florică 1, Chiper 1.
Acesta a fost ultimul meci al jucătoarelor noastre din cadrul grupelor principale de la Campionatul European de handbal 2018.
https://www.facebook.com/GazetaSporturilor/videos/368679620550711/
https://www.facebook.com/ehfeuro/videos/507823829737500/
![]()
La barza chioara ii face Dumnezeu cuib…avem sansa porcului de Craciun si a mielului de Paste…ne-au facut harcea-parcea Olanda si Ungaria,ce sperante va faceti cu Rusia?Poate doar sa ne invete niste handbal…poate ca nu ar strica sa avem si noi macar cate o extrema in echipa….Apropo,stiti care sunt cotele pt acest meci pe flashscore?1,16 ca bate Rusia si 8,00(opt) ca bate Romania…asa ca sunt toti de acord ca batem Rusia…Asta e,bine ca ne-a ajutat Doamne-Doamne ,Olanda si toti ceilalti sa jucam semifinala….mai mult de atat cred ac nici Dumnezeu nu ar putea face cu lotul ce-l avem….
Suntem in semifinala ! Hai ROMANIA !!!!