Măştile de protecţie din bumbac sunt confecţionate de către două croitorese, în incinta companiei.
„CT BUS a găsit metoda prin care poate asigura angajaţilor protecţie în faţa coronavirusului cu măşti refolosibile din bumbac, produse chiar în incinta companiei. Două croitorese pricepute au început să confecţioneze materialele care vor fi distribuite tuturor angajaţilor, în cel mai scurt timp”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Primăria Constanţa.
Directorul CT Bus, Bogdan Niţă, spune că, urmare a dificultăţilor întâmpinate în achiziţionarea măştilor de protecţie, s-a luat decizia ca societatea să îşi confecţioneze singură respectivele produse.
„Cele câteva mii de măşti pe care le-am achiziţionat la începutul pandemiei s-au epuizat rapid, aşa că am luat decizia de a ne confecţiona singuri măştile, pentru că am întâmpinat dificultăţi în aprovizionarea cu noi materiale de protecţie. Avem un atelier de tapiţerie pe care l-am reconfigurat şi sper ca în perioada următoare să reuşim să producem suficiente măşti pentru consumul propriu”, a declarat Niţă, citat în comunicat.
Potrivit sursei menţionate, materialul din bumbac folosit la confecţionarea măştilor a fost spălat şi dezinfectat în prealabil.
„O parte dintre şoferii CT BUS au primit deja măştile refolosibile, iar acestea vor fi distribuite către tot personalul, pe măsură ce vor fi confecţionate”, a mai afirmat administraţia locală.
https://www.facebook.com/PrimariaConstanta/videos/657079385128232/
Omul sfinteste locul! Felicitari celor din conducere!
Oamenii responsabili gasesc întotdeauna răspunsuri la intreburile vieții. Nu prin vaicareli,precum actualii liberali,ci prin ” noi insine”. Raluca,Violeta si ceata de pitigoi galbejiti ar trebui să ia lectii de la asemenea oameni.
„N-am cu ce, ba!
N-au cu ce!” Parca era a lui Margineanu cantecul?!
Felicitari!Trebuie sa ne descurcam,sa rezistam pandemiei!Nu cu vorbe,cu fapte!