Viitorul şef al BCE vrea o amplă revizuire a Tratatului de la Lisabona

Guvernatorul Băncii Italiei, Mario Draghi, care va prelua în acest an şefia Băncii Centrale Europene (BCE), a cerut luni o amplă revizuire a Tratatului de la Lisabona, considerând insuficiente măsurile pe termen scurt împotriva crizei datoriilor statelor din zona euro.

Draghi a arătat că ultima fază a crizei a fost provocată de „o construcţie europeană inadecvată” şi a subliniat că nu pieţele au provocat problema ci doar au amplificat-o.

Viitorul preşedinte al BCE a invocat între pistele de revizuire a tratatului îmbunătăţirea disciplinei fiscale în statele membre, dar şi măsuri structurale şi de guvernanţă.

„Reacţia pe termen scurt include aplicarea prevederilor acordului din 21 iulie privind susţinerea Greciei şi suplimentarea Fondului european de stabilitate financiară, dar nu este suficient”, a declarat Draghi, informează Mediafax.

El consideră că ar fi insuficiente şi emisiunile de obligaţiuni europene pentru mutualizarea datoriilor statelor din zona euro, sau reformele din sistemul financiar.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.