Viktor Orban cere un pact. ”Suntem în mâinile a două femei”

Premierul ungar Viktor Orban

De L.V.
Viktor Orban cere un pact. ”Suntem în mâinile a două femei”

Premierul ungar Viktor Orban

Premierul ungar Viktor Orban a cerut marţi un pact între liderele extremei-drepte din Italia şi Franţa, Giorgia Meloni şi Marine Le Pen.

El ar dori ca în viitorul Parlament European să fie creat „un nou mare grup al dreptei europene”.

Partidul lui Meloni, favorit al alegerilor europene în Italia, se află în Parlamentul European în grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), iar cel al Marinei Le Pen în grupul Identitate şi Democraţie (ID).

În acest timp, partidul Fidesz al lui Orban nu s-a înscris în niciunul din aceste grupuri politice de care este apropiat ideologic, după ce în 2021 a părăsit grupul popularilor europeni (PPE) din care era atunci ameninţat cu excluderea în urma conflictului Budapestei cu Bruxellesul pe tema statului de drept.

„Această Comisie Europeană a eşuat în agricultură, război, imigraţie şi economie. Acum trebuie să plece!”, a spus Orban într-un interviu acordat publicaţiei italiene Il Giornale, în care a cerut mai multă colaborare între partidele suveraniste europene împotriva „federalismului de la Bruxelles”.

Alegerile europarlamentare din 6-9 iunie sunt o „oportunitate istorică pentru a schimba majoritatea” în Parlamentul European, crede premierul conservator ungar (… )”partidele de dreapta trebuie să colaboreze; suntem în mâinile a două femei care trebuie să ajungă la un acord”.

Orban a făcut astfel referire la Giorgia Meloni, şefa guvernului italian şi a partidului „Fraţii Italiei”, şi la Marine Le Pen, lidera partidului francez „Adunarea Naţională”, ambele partide de extremă-dreapta, dar care în Parlamentul European se regăsesc în grupuri politice diferite.

Distribuie articolul pe:

15 comentarii

  1. Deja Meloni a dat teapa votantilor sai tradand dreaota nu m-ar mira ca si Le Pen sa faca la fel cand se va vedea cu puterea in brate. Vanduti, cumparati, santajati, infiltrati asta e noua democratie europeana adica o farsa pentru prosti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.