Vindecare peste noapte

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a anunțat că deținutul de la Penitenciarul-Spital Jilava confirmat luni cu noul coronavirus a fost testat de două ori la interval de 24 de ore, iar rezultatele au fost negative.

Potrivit unui comunicat al ANP, măsura izolării medicale a deținutului a încetat.

„Persoana privată de libertate confirmată pozitiv la testarea pentru SARS-CoV-2, luni, 23.03.2020, la Penitenciarul-Spital București-Jilava, a fost retestată, conform metodologiei, la 24 de ore, iar rezultatul testării a fost negativ. În continuare, s-a procedat la o nouă testare, rezultatul obținut, astăzi, 25.03.2020, fiind, din nou, negativ”, se arată în comunicat.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat luni că un deținut de la Penitenciarul-Spital Jilava a fost confirmat cu noul coronavirus. Acesta fusese transportat în 11 martie de la Poliția Capitalei la Penitenciarul-Spital București-Jilava pentru probleme medicale.

„În urma testării realizate astăzi (luni – n.red.) acesta a fost diagnosticat pozitiv cu noul coronavirus (COVID-19). Precizăm că deținutul a fost izolat încă de la momentul încarcerării, iar la testarea realizată în data de 11 martie, pentru depistarea unei posibile infecții cu COVID-19, rezultatul a fost negativ”, conform informării oficiale a GCS.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

3 Comentarii

  1. Au inceput sa mimeze si infectarea cu coronavirusul,ca batutul de cuie in cap,epilepsia,greva foamei si alte smecherii ,nu mai au efectul scontat!Mari artisti,puscariasii…

  2. Trei teste pentru aceeasi persoana, la interval de citeva zile ??? Da’ cine era domnu’ puscarias VIP, contele de Monte Cristo ? … Si asta in timp ce cadre medicale care stau zi de zi, ora de ora in apropierea contaminarii vad teste din fata garii ! … Ba, ori sinteti prosti, ori sinteti prosti, daca aruncati cu teste in dreapta si stinga, cu rezultate indoielnice, ca un betiv iesit la vinatoare si care trage 100 de gloante pina sa dea jos o cioara !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.