Avertisment de la Chisăliţă. Vine factura pentru decizii populiste

Deciziile populiste luate de oameni numiţi politic în instituţii din sectorul energetic şi nu numai urmează să ne coste foarte mult în viitor, în condiţiile în care

De B C
Avertisment de la Chisăliţă. Vine factura pentru decizii populiste

Deciziile populiste luate de oameni numiţi politic în instituţii din sectorul energetic şi nu numai urmează să ne coste foarte mult în viitor, în condiţiile în care

Deciziile populiste luate de oameni numiţi politic în instituţii din sectorul energetic şi nu numai urmează să ne coste foarte mult în viitor, în condiţiile în care suprataxarea producătorilor de energie electrică impusă din 2022 a fost declarată neconstituţională, susţine preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă.

„Chiar dacă aceşti oamenii vor pleca din aceste funcţii, în care sunt plătiţi cu sute de mii de euro anual, românii vor rămâne să plătească deciziile lor eronate”, precizează preşedintele AEI într-un comunicat transmis vineri.

Afirmaţiile preşedintelui AEI vin în urma deciziei Curţii Constituţionale din data 7 noiembrie 2024 potrivit căreia suprataxarea producătorilor de energie electrică este neconstituţională prin impunerea în 2022 a aşa-numitei contribuţii la Fondul de Tranziţie Energetică.

„În anul 2020 se modifica legea energiei şi a gazelor cu scopul de a se realiza racordarea gratuită la reţelele de gaze naturale, a cărei consecinţă s-a văzut în anul 2024 când au crescut tarifele de transport cu peste 170% şi cele de distribuţie cu peste 100%. Anul acesta, ANRE a refuzat recunoaşterea unor investiţii realizate de operatori, încălcând legislaţia existentă pe motivul „că ar creşte preţurile!!!”. Dar această decizie populistă va avea ca efect, după acţiunile din instanţă ale operatorilor, cel mai probabil creşterea tarifelor urmare a necesităţii recuperării acestor investiţii nerecunoscute, la care se vor adăuga alte costuri determinate de dobânzi şi alte accesorii”, afirmă Chisăliţă.

Acesta precizează că statul a încasat din suprataxarea producătorilor de energie electrică, decisă prin OUG 27/2022, circa 27 de miliarde lei în ultimii doi ani, respectiv 5,43 miliarde de euro, la care s-ar putea adăuga dobânzi de încă trei miliarde de lei (0,6 miliarde de euro).

„Curtea Constituţională (CCR) a decis că supraimpozitarea producătorilor de energie electrică, prin impunerea în 2022 a aşa-numitei contribuţii la Fondul de Tranziţie Energetică, constând în veniturile suplimentare ale acestora rezultate din tranzacţii angro de vânzare la preţuri de peste 450 lei/MWh (prag redus între timp la 400 lei/MWh), contravine Legii fundamentale a ţării”, arată Chisăliţă.

În opinia sa, Curtea a reţinut că prevederile legale criticate, care impun obligativitatea achitării contribuţiei la fondul de tranziţie energetică de către anumiţi producători de energie electrică, nesocotesc, în principal, principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale, consacrat de art. 56 din Constituţie, şi dispoziţiile art. 45 din Legea fundamentală referitoare la libertatea economică şi libera iniţiativă, afectând concurenţa loială şi descurajând producţia de energie din surse regenerabile.

Această decizie a CCR din momentul publicării va produce efecte, în sensul în care „se taie” o importantă sursă de finanţare a bugetului şi a acoperirii subvenţiilor la gaze şi electricitate. Pe lângă faptul că furnizorii reclamă că mai sunt de achitat circa două miliarde de lei, subvenţii restante din anul 2023, începând din această toamnă creşterile de preţ de pe piaţa de gaze şi energie face necesară din nou plata de subvenţii la gaze şi energie pentru furnizori.

„Astfel, o mare întrebare se desprinde: Cum va achita statul aceste subvenţii la gaze şi energie în următoarele 5 luni şi cele istorice, după decizia Curţii? Deschiderea unor procese în instanţă de către firmele din energie care au fost obligate să achite aceste supraimpozite ilegale (conform Curţii Constituţionale), probabil vor duce la necesitatea plăţii acestor sume, dar mai ales la necesitatea obţinerii resurselor necesare. Creşterea preţurilor la gaze şi energie este unul dintre puţinele moduri de a obţine aceste fonduri. Deciziile populiste de ieri, reprezintă cauza creşterii preţului de mâine”, a avertizat vineri preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliţă.

Pe de altă parte, Ministerul Energiei a transmis joi, după decizia Curţii Constituţionale, că va evalua cu atenţie toate aspectele juridice şi tehnice ale deciziei, în vederea identificării celor mai potrivite măsuri pentru a pune viitorul text de lege în acord cu prevederile Constituţiei, dar şi pentru a asigura stabilitatea pieţei de energie şi continuarea protejării consumatorilor finali.

„Decizia Curţii a relevat faptul că obligaţia de a contribui la fondul de tranziţie energetică impusă anumitor producători de energie electrică ar contraveni principiilor constituţionale referitoare la aşezarea justă a sarcinilor fiscale şi la libertatea economică. Ministerul Energiei subliniază importanţa unei analize aprofundate a motivării deciziei pentru a înţelege pe deplin implicaţiile acesteia asupra reglementărilor şi a mecanismelor aplicabile în sectorul energetic. Odată ce motivarea va fi disponibilă, Ministerul va evalua cu atenţie toate aspectele juridice şi tehnice ale deciziei, în vederea identificării celor mai potrivite măsuri pentru a pune viitorul text de lege în acord cu prevederile Constituţiei, dar şi pentru a asigura stabilitatea pieţei de energie şi continuarea protejării consumatorilor finali”, precizează Ministerul Energiei într-un comunicat.

În şedinţa din data de 7 noiembrie 2024, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art.15 şi cele ale Anexei nr.6 din OUG nr.27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, cu modificările şi completările ulterioare, se arată într-un comunicat al CCR.

În esenţă, Curtea a reţinut că prevederile legale criticate care impun obligativitatea achitării contribuţiei la fondul de tranziţie energetică de către anumiţi producători de energie electrică nesocotesc, în principal, principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale, consacrat de art.56 din Constituţie, şi dispoziţiile art.45 din Legea fundamentală referitoare la libertatea economică şi libera iniţiativă, afectând concurenţa loială şi descurajând producţia de energie din surse regenerabile.

UPDATE Ministerul Energiei a reacționat la declarațiile lui Dumitru Chisăliță și susține că valoarea pe care statul ar trebui să o restituie operatorilor economici din Fondul pentru Tranziţie Energetică nu poate fi estimată în prezent.

„Ministerul Energiei precizează că suma de 27 de miliarde de lei vehiculată în anumite articole de presă, reprezentând „suma de restituit” operatorilor economici, este una eronată. Autorii unor asemenea articole s-au referit, în mod greşit, la întreaga sumă virată în ultimii 2 ani în Fondul pentru Tranziţie Energetică – sumă care nu va fi restituită în integralitate operatorilor economici, din următoarele motive: 1. Dispoziţiile declarate neconstituţionale nu vor mai fi aplicabile în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate şi nici în cauzele aflate pe rol în faţa instanţelor judecătoreşti, în care aceste dispoziţii sunt relevante. Prin urmare, doar operatorii economici care au formulat excepţii de neconstituţionalitate cu acelaşi obiect declarat neconstituţional de Curte sau care au litigii în curs având ca obiect restituirea sumelor din Fondul pentru Tranziţie Energetică vor putea eventual beneficia de recuperarea acestor sume, dacă îndeplinesc şi celelalte condiţii solicitate de instanţa de drept comun; 2.De asemenea, pot beneficia de restituirea sumelor, cu titlu de excepţie, operatorii economici care au o hotărâre judecătorească definitivă prin care li s-au respins sumele, dar care au invocat, pe parcursul procesului, o excepţie de neconstituţionalitate cu acelaşi obiect declarat neconstituţional de Curte, având astfel deschisă calea revizuirii hotărârii judecătoreşti, conform art. 510 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă”, explică reprezentanţii ministerului.

Potrivit acestora, în prezent, „întrucât nu se cunoaşte numărul subiectelor de drept menţionate anterior şi nici cuantumul sumelor solicitate de aceşti operatori economici”, nu poate fi estimată valoarea pe care statul ar trebui să o restituie.

„Acest demers va putea fi realizat abia după publicarea motivării Curţii Constituţionale a României în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi după inventarierea tuturor litigiilor pendinte la instanţa de la care provine cauza (instanţa a quo), precum şi a celor pentru care părţile sunt repuse în termenul de revizuire, cu calcularea tuturor petitelor din cererile de chemare în judecată”, punctează aceştia.

Distribuie articolul pe:

14 comentarii

  1. Pai si atunci cum poate fi contitutionala suprataxarea clientilor cu tot felul de taxe denumite pompos in tot felul de taxe de inverzire, de implementare, de cogenerare… de mama dracului?
    Adica ni se iau azi bani ptr ce producatorii/furnizoarii vor face sau nu in viitor ???!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.