Viol la Spitalul de Psihiatrie. Infirmier, condamnat la aproape 19 ani de închisoare

Judecătoria a dispus prelevarea probelor biologice

De L.V.
Viol la Spitalul de Psihiatrie. Infirmier, condamnat la aproape 19 ani de închisoare

Judecătoria a dispus prelevarea probelor biologice

Un infirmier la Spitalul de Psihiatrie din Sibiu a fost condamnat la 18 ani și 8 luni de închisoare pentru violarea a patru paciente. Decizia nu e definitivă.

De asemenea, instanța i-a interzis infirmierului să se apropie la mai puțin de 100 de metri de victime timp de trei ani după ispășirea pedepsei și va trebui să le plătească fiecăreia dintre ele câte 10.000 de euro daune morale.

Totodată, Judecătoria Sibiu a dispus prelevarea probelor biologice de la bărbat și introducerea lor în Sistemul Naţional de Date Genetice şi Judiciare.

Faptele s-ar fi produs în lunile iulie, august și septembrie 2022.

Publicația Turnul Sfatului amintește că, pe parcursul anului 2021, a strâns peste 70 de rapoarte, sesizări, referate, evaluări, plângeri scoase din rapoartele comisiilor disciplinare, scrisori către Ministerul Sănătății din interiorul spitalului despre mai multe fapte de agresiuni, furturi, violențe și sex cu pacienții, care s-ar fi petrecut în această instituție.

Toate documentele vorbeau despre o parte din activitatea angajaților din cadrul Secției II a spitalului în ultimii cinci ani. Acolo ar fi un conflict între medicul șef al secției și asistentul șef, iar conflictul a împărțit secția în două tabere.

Totul a culminat cu acuzația că unul din asistenți, protejat de una din tabere, ar fi făcut sex cu o pacientă în salonul acesteia. Conducerea spitalului a fost informată atunci, dar s-a spus că e o situație izolată.

Conducerea Consiliului Județean Sibiu din 2021, aceeași cu cea de astăzi, a pasat problema în curtea spitalului: „Consiliul Județean nu deține atribuții în antrenarea răspunderii disciplinare a angajaților din instituțiile subordonate”.

Numai că după o săptămână CJ Sibiu a scos la concurs postul de manager, iar funcția a fost câștigată de către Florin Neag.

Amintim că un medic din același spital a fost, luna trecută, trimis în judecată pentru 16 fapte de luare de mită.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. Cînd mai vedeți asemenea povești căutați prima oară numerologia! Cînd pedeapsa e 18 ani și 8 luni e clar că-i Cioacă.
    Miles Mathis ar zice că-i proiectul „Toți Bărbații sînt Porci”. E vorba de neîncredere între bărbat și femeie.

  2. PS: „Totodată, Judecătoria Sibiu a dispus prelevarea probelor biologice de la bărbat”: stai, dom’le! cum vine asta, ca tipul a fost condamnat fara drept de apel, însa tribunalul n-a dispus de probele lui biologice?!!! ce-nseamna asta? cu ce drept s-ar introduce ele, daca n-au servit în instanta, într-un fishier national incriminant?!!! ce-i asta?!!!

  3. La Sibiu in lumea occidentalizata condusa de primari germani care administreaza si spitalele se intampla fapte grave? Nu se poate acolo toti sunt civilizati…

  4. Vraja marii! Ciolacu s-a tatuat! Tantoz se pozează cu „Pietrele Doamnei Rarău” in fundal și ne ureaza numai bine fara bani in buzunare! Huuo jefuitorilor! Veți fi alungati de amărâți cu pietre!

  5. Hai , dă-mă dracului ! Justiția romănească le arde ca pe mucii din ciocolata Dubai . Onorata instanță apreciază că timp de 18 ani și opt luni , violatorul are interzis să se apropie la mai puțin de 100 de metri de victime timp de trei ani după ispășirea pedepsei și va trebui să le plătească fiecăreia dintre ele câte 10.000 de euro daune morale. Peste 18 ani , cred că dilăii globaliști de la Bruxelles , vor impune violul ca o nevoie mondială , deși șpăgile corupției din justiția noastră pot transforma cei 18 ani de pedeapsă în 18 săptămîni . La domiciliu ! Totuși , infractorii din această categorie , au un tratament special în detenție , și e posibil să iasă din penitenciare cu picioarele înainte . Deci , chestia cu 18 plus trei ani , e alintătură dîmbovițeană .

  6. Asta-i libertatea prost înțeleasă! Managerul nu știe,șefa de secție nu știe, toți știu dar se uită in alta parte! Pe vremea lui Ceaușescu frica pazea bostănăria! Acum face fiecare ce vrea! Un stat eșuat!

  7. Castrare chimica si munca in folosul comunitatii – de pilda in biserici, ca tot nu au bani sa intretina curatenia si cineva care sa curete icoanele, in felul asta, poate ii lumineaza cineva! Sa castige ce consuma. Anumite crime, mai ales impotriva neajutoratilor si minorilor, trebuie cu adevarat pedepsite. Pedeapsa cu moartea este o abomnatie. Degeaba il tineti la inchisoare. Tot pe banii nostri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.