Viorica Dăncilă, printre huiduieli şi gafe (video)

Viorica Dăncilă a fost huiduită de câteva persoane, după inaugurarea Consulatului Onorific al Estoniei la Constanţa.

Premierul român şi omologul său eston, Jüri Ratas, au participat duminică la inaugurarea Consulatului Onorific al Estoniei la Constanţa, informează Mediafax. Jüri Ratas a vorbit despre cele peste 200 de consulate pe care le are Estonia şi despre relaţia dintre Estonia şi România.

Faptul că premierul Viorica Dăncilă se află aici, alături de noi, este un semn puternic faţă de prietenia noastră. Sper ca, după deschiderea zborului direct între Constanţa şi capitala Estoniei, cetăţenii români să vină în Estonia. (…) Sper că schimburile de experienţă între studenţi şi profesori din Estonia şi România să aducă numai beneficii”, a afirmat premierul Estoniei.

La rândul său, Dăncilă a urat succes consulului onorific Alexandru Bobe, prorectorul Universităţii ”Ovidius” Constanţa.

Am convingerea că activitatea dumnealui ne va ajuta să facem noi paşi în colaborarea pe care o avem cu Republica Estonia. În acelaşi timp, vreau să mulţumesc autorităţilor centrale şi locale pentru munca depusă în ceea ce priveşte funcţionarea consulatului. Aş putea spune că ultimele zile au fost deosebit de importante pentru intensificarea relaţiilor bilaterale şi economice între România şi Estonia. Am avut discuţii cu prim-ministrul Estoniei legate de intensificarea cooperării economice, am vorbit despre dorinţa României de a împărtăşi din experienţa şi expertiza în privinţa digitalizării, despre dorinţa României de a împărtăşi experienţa Estoniei în ceea ce priveşte preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Am semnat un memorandum între Ministerul Mediului de Afaceri şi Agenţia de Investiţii din Estonia, am inaugurat primul zbor sezonier, şi iată că azi inaugurăm împreună Consulatul Onorific al Estoniei. Sunt paşi importanţi care arată dorinţa noastra de cooperare şi am speranţa şi convingerea că aceşti paşi vor fi urmaţi de alţii, astfel încât cooperarea dintre cele două state să fie din ce în ce mai strânsă şi să se concretizeze în paşi importanţi în diferite sectoare de activitate”, a spus premierul României.

La ieşirea din sediul central al Universităţii ”Ovidius” din Constanţa, unde s-a desfăşurat ceremonia de inaugurare a Consulatului Onorific al Estoniei, câteva persoane au huiduit-o pe Viorica Dăncilă şi au strigat ”Demisia”.  (sursa imagini constanta 100%)

Au arborat greşit steagul

Huiduielile nu au fost singurul incident petrecut la inaugurarea Consulatului Onorific al Estoniei la Constanţa. Organizatorii evenimentului au arborat greşit steagul Estoniei. Drapelul eston era arborat cu culoarea albă în partea superioară, în loc să fie cu cea albastră.  Eroarea nu a trecut neobservată de premierului eston,  care a reparat greşeala, scrie Mediafax.

Ulterior el a început conferinţa de presă fără să facă vreo remarcă asupra acestui fapt.

Incidentul de duminică vine după ce, sâmbătă, premierul Viorica Dăncilă a lăsat senzaţia că nu își amintește numele omologului său la conferința de inaugurare a zborului direct Tallinn-Constanța.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

13 Comentarii

  1. Slugile escrocului imobiliar DOVEDIT DE JUSTITIE, JOHANIS, nu-s capabile decat de huiduilei. Nu iese ALTCEVA din ele!

  2. De ce nu spuneti ce e mai important: in discursul ei, Prim Ministrul Viorica Dancila, nu a stiut numele premierului eston!
    Sa continue circul.

  3. Se pare ca Bula a fost inlocuit cu Viorica Dancila ,or fi neamuri ,ca prea bine seamana intre ei.

  4. Nimeni nu a huiduit cresterea varstei de pensionare si a stagiului standard complet de cotizare la 35 de ani !

  5. Stim cu totii cine este cucuoana 20-20 si ca este o rusine pentru Romania ca tara sa fie reprezentata de aceasta cetateana de videle la nivel de premier. Grav este insa faptul ca toata echipa Veoricai pe care o platim noi este la fel de incompeteta ca he-he. Cum este posibil sa dai dovada de o asa lipsa de respect si sa arborezi gresit steagul Estoniei?! Ce ar mai fi sarit de partea dorsala in sus toti votantii pesedei cu teoriile conspirationiste, cu Soros, daca vreo alta tara ar fi arborat gresit steagul Romaniei! Suntem perceputi in lume sunt guvernarea PSD-ALDE, ca 20-20, ca he-he, ca niste nesimtiti fuduli si rupti in fund!

  6. Sarmana femeie… de ce s-o umili atata, nu inteleg…
    E „paralela” cu functia, e semianalfabeta, nu e-n stare sa tina minte cateva minute Numele si Prenumele(„Pronumele”, cum ar spune dna Carmen Dan!) Premierului Estonieei cu care a discutat, deci ea habar NU a avut cu cine s-a intalnit!
    Mai mare rusinea, cred ca Presa din Estonia s-a crucit de atata incompetenta si amatorism!

  7. Suntem condusi de mafioti si incompetenti. Acum au fost 20 peste cateva luni vor fi 200000. Dragnea o sa ne salute din Brazilia iar noi vom plati datoriile facute de guvernarea alde psd.

  8. Referitor la afirmația că…”colaborarea cu România în domeniul schimburilor de studenți care vor aduce beneficii” cred că singurul beneficiu ar fi obținerea unor diplome până la doctorat pe bani europeni(ciubuc). Halal țară, halal conducere!!!

  9. Inca nu a aparut un Comunicat al PSD care sa-i infiereze pe „sorosistii” de la #Constanta, care au huiduit-o azi pe Vasilica Veorica Dancila?!
    Huiduita copios pe Arena Nationala cand cu Prezentara Trofeului Simonei de la Roland Garros, Gabita Firea a scris pe Facebook: „Aparatul sorosist de propagandă a demarat acţiunea”.

    Acum, am tot cautat pe net si nu am gasit!
    Inca nu a aparut, oare PSD ii „iarta” pe „sorosistii” aia, majoritatea pensionari, care au huiduit-o pe Vasilica Veorica Dancila?!?!

  10. ha, ha ,ha ,ce de hastagisti- juniorii sunt la plaja ,parintii la huiduit .Sunt mai multi care comenteaza pe aici, decat cei ce huiduie in strada !

  11. Ha, ha, ha! Ce se mai zvârcolesc năpârcile! Am o veste pentru voi: guvernarea va continua, în frunte cu Vasilica Veorica Dancilă.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.