Virusul bogătașilor întoarce planeta pe dos

Rusia? China? Africa? America? Virusul bogătașilor era cel puțin straniu! Dar tocmai se sfârşea parada de august şi fanfara navală din Constanța încheia manifestaţia, făloasa, zgomotoasă şi foarte parşivă.

Fetele leşinau de emoţie lăsându-se în vârtejul unui orgasm nebunesc iar femeile măritate se despleteau dezgolindu-şi sănii de nebune şi alergând sălbatice în calea tamburului-major trandafiriu care călcă apăsat şi ţanţoş îndreptându-se spre circul de ape construit în inima unui inel magic. Rusia? China? Africa? America? Virusul bogătașilor era cel puțin straniu! Instrumentiştii aveau fete vineţii şi ochi încercănaţi. Sigur că privirile lor obosite mi-au evocat chipul lui Satalin, dictatorul din Bankusai, în ultimele clipe ale vieţii sale legendare sau chipul lui Gotombre, regele-macelar din Kamarapamatapar sau al lui Casobias, ucigaşul din Helaor sau al lui Mamboa, tiranul baragodez sau al lui Mataloman, profetul din Gamboa.

Oboseala dictatorului era, pentru o meduză ca mine, o necunoscută ca şi erotismul poporului acvatic dezlănţuit sau adormit sub vălul metaforei şi al mitului numit, nu se ştie de ce, Valul Malaya, de martorii din Magribar, Kolsupe, Dadao, Kimballa, Lateea Gome, Ormooz, Galabraa, Fontas, Ascondia, Tato Malo, Worsko, Bashaala, Combeta, Efadalor, Pompaton, Wescutas, Vitalon, Bumbela, Combatador, Foretta Vion, Yagoo, El Satador, Efar, Kamer, Gobed, Ygonaa şi zbuciumatul Baradazar. Rusia? China? Africa? America? Virusul bogătașilor era cel puțin straniu! Chipurile acelea mânjite de funingine violentau proporţiile şi îşi băteau joc de Canonul de la Matapahapamar în care se vorbea despre strategicile acvatice ale furtunilor oceanice. Chipurile erau purtate de inşi ieşiţi din depourile secolului al nouăsprezecelea, le purtau nu nişte fiinţe vii ci nişte fantome plin de funingine care scoteau pietre din caldarâm punând pe fugă bonjuriștii filozofi din Gootaa, malagambiștii literari din Treodo sau trupele lui Kun Sun Ta sau barbișoanele din parlamentul Berlinuzului sau conspiratorii din Gutumbe.

Rusia? China? Africa? America? Virusul bogătașilor era cel puțin straniu! Așa striga Temistocle inventând povești de groază pe care ni le spunea cu tupeu în Piața Chibrit. Da, zice Temistocle, parcă-l aud, vine virusul și se ia de bogătași, mă, de ce-ai furat de la ăl sărac, mă, de ce ești arogant, chestii din astea socialiste de doi lei. Și mai zice Temistocle niște parascovenii fără cap și coadă și vine Tudor Arghezi cam bănuitor și zice, Temistocle, parc-ai Mihai Beniuc, nu cumva ești Mihai Beniuc?

Temistocle admite ca jandarmii să-l salte, să-l ducă la balamuc, de acolo fuge peste noapte, poliția după el, până la urmă ne luăm și noi după el, zi urmarea cu virusul bogătașilor, păi vine virusul și se ia de bogătași și le umflă toți banii din conturi și le de banii săracilor, uite na, povestea ta! Dar dacă săracii ajung bogătași peste noapte nu vine virusul la ei și-i ia la refec că de ce s-au îmbogățit ei peste noapte?!? Așa întreabă pe un ton mucalit Silviu Brucan iești dintr-un vârtej cosmic, tocmai el ca să ne zică de-ale lui, din alea cu tupeu, dragul de el.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

4 Comentarii

  1. Stalin, Kim jon şi alți dictatori ca el din societățile socialiste comuniste au echivalentul lor în societățile democratice capitaliste în Bill Gates, Jeff Bezoss sau Rockefeller, J.P. Morgan ca cetățeni model de urmat sau de invidiat de cetățenii ordinari din cele 2 tipuri de societăți. Sunt un om odios şi invidios care vrea să fure sau dețină „averile” lui James T. Kirk sau lui Jean-Luc Picard, amândoi căpitani şi commandanți pe cea mai importantă navă a flotei stelare a federației, dar din păcate societatea lor este doar o ficțiune, iar invidia mea se transformă în speranța ca la un moment dat societatea umană să ajungă exact la fel ca cea din lumea mirifică din Star Trek, într-un viitor cât mai apropriat…sunt sub 5% şanse să se realizeze observând actualitatea geopolitică internațională sau planetară.

  2. Virusul lui Stalin a fost vodka.
    Al lui Basescu a fost whiskyul. Era mai aplecat spre Occident…..[Leo]

  3. Dupa cum tuseste Petrov pe B1 tv, sigur are coroana liberala cu virusul democratic! Succesuri popor roman cu diasporenii lui Johannis( brunetii din Italia) care se intorc acasa folositi si cu virus cu tot in loc sa se inchida granita dinspre Italia. Mafiotii din Italia ca sa evite costurile tratarii „capsunarilor” romani, ii trimit urgent pachet lui Johannis. Succesuri Johannis/CSAT! Ne mai trebuie 1 milion de syrieni si totul va fi foarte bine! Toti europarlamentarii sug sangele poporului si nu ne spun nimic despre ce masuri se iau la nivel european! Huuuo banditilor si tradatorilor de neam si tara!

  4. Alta mutra mai gretzoasa decat a lui Stalin n-ati gasit sa puneti pt acest articol?…..[Leo]

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.