Vise şi colinde

Voce, talent, muncă, opere şi compozitorii lor, stil, roluri, dirijori, regizori, profesori, public, şanse şi neşanse, bucurii şi regrete, cariere, destine, condiţia cântăreţului pe scenă, viaţă închinată muzicii, sacrificii şi emoţii, aplauze. Am spicuit câteva dintre amintirile şi visele unor protagonişti ai spectacolelor de Operă care au reţinut atenţia criticilor şi melomanilor. Voci nobile care, în mod sigur, vor face săli pline şi anul viitor.

„Emoţiile sunt reţeta elixirului meu”

Desiree Rancatore în Rigoletto

Soprana de coloratură Desirée Rancatore, o frumoasă ingenuă, este deja acreditată ca una dintre cele mai importante interprete ale repertoriului liric lejer internaţional, de o mare expresivitate. Răsunătoare succese a avut recent în Japonia, la „Tokyo City Opera”, unde a susţinut un recital, la Manheim, cu „Lucia di Lamermoor” şi „Fiica regimentului”, la Opera „Bastille”, cu Elvira din „Puritanii”, un rol dificil atât din punct de vedere tehnic, cât şi scenic, care necesită o calitate particulară, interpretat şi în Japonia şi la Bologna. Alte roluri abordate de ea, Lucia şi Amina, Norina şi Adina. Repertoriul ei cuprinde Mozart, Bellini, Donizetti, dar şi muzică franceză şi arii verdiene din „Rigoletto” şi „Falstaff”. Visul ei este să fie „Traviata”.

La începutul lunii ianuarie va debuta la „Théâtre de Champs-Elysées” din Paris, în Norina din „Don Pasquale”, iar la sfârşitul acestui decembrie va fi într-un turneu cu „Rigoletto” la Teatrul „Regio” din Torino, dar şi la Parma şi Sankt Petersburg. În ianuarie o aşteaptă din nou un recital la „Tokyo City Opera”, cu tenorul spaniol Celso Albelo.

Focul grecesc al Dimitrei

Dimitra Theodossiou

Dimitra Theodossiou uneşte temperamentul unei voci particulare cu focul mediteranean care derivă din originea sa greacă. Dincolo de marea tragedie, de originile teatrului modern, izbucnesc pe scenă în repertoriul său vibraţiile unei excepţionale soprane, cumva unică în panorama actuală. „O soprană, după părerea mea, trebuie să aibă o tehnică perfectă pentru a transmite publicului viziunile sale. Desigur, cu Verdi nu se glumeşte. Un aspect care m-a atins al marelui compozitor a fost acela al profundei religiozităţi care e prezentă în muzica sa. Îmi aduc aminte mereu că Verdi era un om deosebit de religios care tot timpul îl întreba pe Dumnezeu: de ce această durere pe pământ? De aceea, rugăciunile sale nu sunt simple rugăciuni şi pentru mine ele reprezintă mult mai mult. Este ca şi cum aş încera să-l ating pe Dumnezeu cu propria mână, iar forţa muzicii sale îmi oferă o mare sensibilitate. Am cântat mult Verdi («Nabucco», «Lombardi», «Ernani», «Attila», «Masnavieri», «Macbeth», «Luisa Miller»), dar şi «Traviata», «Trubadurul», «Don Carlo», «Aida», «Otello»”.

Dar Dimitra Theodossiou a obţinut aplauzele publicului şi cu muzica lui Donizetti în „Trilogia Tudor” (Anna Bolena, Elisabetta del Devreux şi, ultima sosită, Maria Stuarda). „Sunt îndrăgostită de reginele donizettiene. Sufletul meu suferă şi geme totodată, simţind durerea lor. Ele reprezintă personajele destinului meu. Replica Annei Bolena trebuie interpretată cu o mare disperare, dar, în acelaşi timp, cu orgoliul de a avea forţa de a fi fidelă propriilor principii”. Un alt personaj-simbol al său este Norma, preoteasa druidă, o eroină puternică care uneori poate înspăimânta. „Norma a devenit calul meu de bătaie în întreaga lume. Din Japonia în Uruguay, din însorita Catanie în recele Sankt Petersburg. Norma este o femeie care iubeşte şi în acelaşi timp suferă, e dominată de instinct, dar şi de sentimente. M-am apropiat de ea şi datorită genialei Maria Callas, care face parte din ADN-ul fiecărei soprane. Aveam 12 ani când am primit vestea morţii ei. Privindu-i fotografia am simţit un puternic magnetism. I-am rugat pe părinţii mei să-mi cumpere câteva discuri şi întorcându-mă acasă le-am pus odată, de două ori… Am rămas ca trăsnită. Nu înţelegeam ce spune, dar vocea ei mă făcea să tremur transmiţându-mi dragoste, melancolie, durere. Vocea ei era magică şi este şi astăzi”.

Puccini este un alt autor de care este îndrăgostită, interpretând magistral rolurile Mimi din „Boema” şi Liu din „Turandot”. Din repertoriul târziu romantic a cântat „Mefistofele”, „Cavaleria Rusticana”, „Fedora”, „Adriana Lecouvreur”, dar, mai presus decât toate, „Gioconda”. Sfârşitul anului şi începutul celui următor înseamnă Lina din „Stiffelio”, la Teatrul Regio din Parma, Lida în „Bătălia de la Legnano”, de la Teatrul „Verdi” din Trieste, un recital cu Orchestra din Paris, un „Nabucco”, în Japonia şi debutul cu Leonora din „Forţa destinului”, la Teatrul „Colon” din Buenos Aires.

Vocea este un miracol

Fabio Armilliato şi Daniela Desi

Fabio Armilliato este unul dintre marii tenori ai momentului, cu un parcurs artistic de 30 de ani, construit cu grijă. Cariera sa a început sub semnul lui Verdi, fiind cotat ca un interpret verdian: Ernani, Don Carlo, Riccardo sau Gustavo, Adorno, Alfredo, Arrido, Radames, Alvaro şi, nu în ultimul rând, Otello, visul oricărui tenor cu maturitate artistică şi experienţă. „Tehnica se perfecţionează nu numai în şcoală, dar şi prin foarte mult studiu de-a lungul anilor. Eu sunt un mare pasionat de tehnica vocală şi am încercat să înţeleg de-a lungul studiului, continuu, care sunt mecanismele care concurează la producerea unei voci de bel canto. Este absolut fundamental să-ţi cunoşti foarte bine propria voce, asta însemnând să înţelegi calitatea, limitele. Vocea este într-adevăr un miracol”. Dar Fabio Armilliato este legat şi de Puccini. Personajul creat de el, Mario Cavaradossi, a rămas celebru, „este sincer şi îndrăgostit de artă, de pictură, de femeia sa, de politică şi de viaţă” mărturiseşte el. Să nu uităm nici repertoriul său târziu-romantic. Andrea Chénier, Maurizio din „Adriana Lecouvreur”, Enzo din „Gioconda”, Paulo din „Francesca da Rimini”, Faust în „Mefistofele”. „Dacă ar trebui să aleg, personajul cel mai reprezentativ pentru mine ar fi Andrea Chénier, un om bogat în sentimente, generos, instinctiv, una dintre primele opere pe care le-am ascultat în interpretarea lui Beniamino Gigli, rol pe care l-am interpretat având-o alături pe Daniela Desi. Ne uneşte o sensibilitate muzicală, o complicitate extraordinară pe scenă. Dar nu voi uita niciodată nici «Traviata», care mi-a adus atât de mare succes la Staatsoper din Viena”. Recent, Armilliato a filmat în pelicula lui Woody Allen, „Nero Fiddled”, care va fi pe ecrane în 2012.

Sfârşitul anului semnifică pentru el roluri pe măsura carierei sale. După „Trubadurul” de la Liège va fi la Monte Carlo pentru inaugurarea stagiunii lirice cu „Mefistofele”, în prezenţa Principelui Albert, apoi la Viena în „Forţa destinului”, cu „Tosca” la Firenze şi cu „Turandot” la Genova. La începutul anului viitor va urca pe scena de la Metropolitan. Este unul dintre tenorii cei mai activi, care trece cu uşurinţă de la opera verdiană la cea pucciniană.

Visele Doamnei Mozart

Carmela Remigio

Este o interpretă mozartiană prin excelenţă, exploratoare a sufletului în repertoriul bel canto-ului. Apreciata soprană Carmela Remigio a fost aplaudată prin operele sale din repertoriul italian de la jumătatea secolului al XIX-lea, de la Verdi la Puccini. Întrucât este o mare admiratoare a lui Mozart, interpretând practic mai toate operele marelui compozitor, de la Ilia la Electra, de la Donna Anna la Donna Elvira, este numită şi „Doamna Mozart”. Dar în cariera sa nu este numai Mozart, ci şi Verdi, cu Desdemona, Violetta, Amelia. „Este o trecere în limbajul muzical pe care aş compara-o cu cea de la Tizian la Renoir”.

Luca Salsi şi Carmela Remigio în Faust

Dar Carmela este îndrăgostită în ultimul timp de Norma lui Puccini, o creatură senzuală, magnetică, dar fragilă. O femeie care vorbeşte cu luna şi cere în şoaptă protecţie. „Este o femeie puternică, îşi ascunde suferinţa interioară, iubeşte un bărbat care îi este duşman şi apoi ce face? Îl iartă… Poate că este undeva asemănătoare cu mine care m-am sacrificat pentru carieră”. Sensibilitatea ei este pasiunea unui om pornit să cucerească viaţa, care ştie să lupte, care ştie că nu poate reuşi fără muncă tenace, dăruire, temeritate şi chiar elan pătimaş. Anul acesta va debuta cu un alt personaj pe care l-a interpretat până acum de 150 de ori, Donna Anna, la Londra şi apoi la Los Angeles, cu Dudamel şi „Los Angeles Philharmonic”. Recent a avut un fulminanat succes cu „Boema” la Florenţa. Va debuta la Covent Garden, în februarie 2012, tot cu Donna Anna, apoi va fi la Torino cu „Cosi fan tutte”.

„Un înger venit din Est”

Dmitry Korchak

Astfel titrează presa străină prezenţa lui Dmitry Korchak, unul dintre strălucitorii reprezentanţi ai generaţiei tinere de tenori, cu un repertoriu de la Mozart la Rossini, de la Bellini la Donizetti. A cucerit scenele din întreaga lume cu tehnica sa impecabilă. „La 15 ani mă vedeam ca director al Orchestrei din Moscova. Eram un copil şi cântam în cor, avându-l ca dirijor pe apreciatul Viktor Popov. Acesta m-a ajutat să îmi găsesc un profesor care să mă îndrume către drumul just”. A început să studieze canto la Moscova, avându-l ca profesor pe Dmitri Vdovin. Dar rolul care i-a adus gloria este Arturo din „Puritanii”, o partitură complicată şi periculoasă. Dar el interpretează şi muzică franceză, din repertoriu făcând parte „La Favorite”, „Dom Sebastien”, „Pescuitorii de perle”, dar şi „Romeo şi Julieta”, „Faust”, „Manon”. Însă rolul care-i merge mănuşă este Lenski din „Oneghin”, al lui Ceaikovski.

Andrea Concetti şi Dmitry Korchak

Sfârşitul acestui an a însemnat pentru el debutul în noi roluri: Don Ramiro, în „Cenuşăreasa” lui Rossini la Valencia şi rolul Ducelui din „Rigoletto” la Köln. Repetă în „Pescuitorii de perle” la „Opera Comică” din Paris. Se va întâlni cu Zubin Mehta în „Don Giovanni” la Valencia, apoi va fi pe scena Festivalului de la Salzburg în „Mozart şi Saglieri” de Rimski-Korsakov, cu „Puritanii” într-o nouă producţie la Opera „Bastille”. „Dar visul meu este să cânt din nou la Staatsoper din Viena, unul dintre teatrele mele preferate, în «Cenuşăreasa» şi «Oneghin». Mă voi întoarce să lucrez cu maestrul Barenboim la Berlin şi aştept cu spaimă şi bucurie în acelaşi timp debutul la «Metropolitan Opera» din New York cu «Don Giovanni»”.

Maria Jose Montiel, pura senzualitate spaniolă

Maria Jose Montiel şi Placido Domingo

Cu a sa strălucitoare „Carmen” a câştigat scenele din Elveţia, Italia, Franţa, Germania, Spania şi Japonia. Acum, frumoasa mezzosoprană din Madrid debutează în acest rol la „Massimo” din Palermo. În 29 şi 30 decembrie cântă în „Simfonia a IX-a” de Beethoven la Auditorium din Milano. În 31 decembrie şi 1 ianuarie va fi la Staatsoper Wien cu „Andrea Chénier”.

„Inima mea bate pentru Verdi”

Luca Salsi în Edgar

Luca Salsi, una dintre vocile baritonale cele mai cotate din panorama lirică a ultimei generaţii italiene, este un alt nume de care, cu siguranţă, vom auzi. În 1997 a debutat la Teatro Comunale din Bologna în „Scala di Seta” de Rossini, câştigând în 2000 Premiul Absolut la concursul Gianbattista Viotti. A cântat pe marile scene ale lumii: Metropolitan din New York, Teatro alla Scala, Washington Opera, Los Angeles Opera, New Israeli Opera din Tel Aviv, Staatsoper din Berlino, Teatro Regio din Parma, Teatro Lirico din Cagliari, Teatro Carlo Felice din Genova, Teatro San Carlo din Napoli, Teatro Filarmonico din Verona, Teatro Massimo din Palermo, Festivalul Puccini din Torre del Lago. A cântat sub bagheta unor importanţi directori de orchestră, printre care Mark Elder, Gabriele Ferro, Daniele Gatti, Placido Domingo, Gustavo Dudamel, Julia Jones, Nicola Luisotti, Pier Giorgio Morandi, Renato Palumbo, Donato Renzetti, Emmanuel Villaume şi Alberto Zedda, dar şi cu regizori ca Daniele Abbado, Robert Carsen, Hugo De Ana, Giuseppe Patroni Griffi, Anthony Minghella, Lamberto Puggelli, Maurizio Scaparro şi Franco Zeffirelli.

Luca Salsi în Falstaff

Au urmat roluri ca Marcello în „Boema”, Ford în „Falstaff”, Figaro în „Bărbierul”, Valentin în „Faust” şi rolul titular din „Gianni Schichi”, dar şi Germont din „Traviata”, Ezio în „Attila” şi Frank în „Edgar”. Mari satisfacţii i-a dat rolul Dogelui Foscari din „I due Foscari”, aplauze puternice a avut pentru Renato în „Bal mascat”, în debutul stagiunii 2010-2011 de la Washington. Pe agenda anului următor figurează „Butterfly”, la Metropolitan, „Elisir” şi „Corsarul”, la Bilbao, „Forţa destinului” la Colon din Buenos Aires, „Rigoletto” la Teatrul Verdi din Trieste, „Boema”, la San Carlo din Napoli şi Amsterdam, „Traviata” la Monte Carlo, „Bal mascat” la Washington.