Vitamina B-52 pentru o climă curată

Pe aeroportul Kogălniceanu au aterizat, pentru prima dată în istorie,  două bombardiere americane tip B-52. Fiecare poate transporta 32 tone de muniție,  rachete și proiectile de mare putere.

Întâiul propagandist pro-război al țării, Radu Tudor,  a prezentat evenimentul într-o stare de jubilație vecină cu extazul, de parcă i-ar fi fătat vaca doi viței gemeni ori ar fi câștigat la 6 din 49 după ce și-a amanetat casa.

Bombardierele de acest tip au intrat în fabricație în 1950, n-au apucat bombardamentele din aprilie 1944. Au fost modernizate constant de-a lungul timpului. Sosirea lor în România, în actualele circumstanțe geostrategice, are o semnificație deosebită pentru politica de „apărare avansată” și „descurajare consolidată” de pe flancul estic al NATO

Războiul nu ține seamă de „Green Deal”. Și nici invers

Dar, pentru că trăim în aceeași lume și taman am aflat de la Ursula von der Leynen că suntem obligați să reducem drastic emisiile de gaze cu efect de seră, nu poate fi evitată întrebarea despre efectele pe care intensificarea războiului din vecinătatea noastră le are asupra obiectivelor climatologice stabilite de Bruxelles.

Sunt două realități contradictorii, care coexistă în același timp și spațiu.

Pe de o parte, este ambiția Ursulei von der Leynen de a ne obliga să reducem cu 90% emisiile de gaze cu efect de seră  până în 2040.

Pe de altă parte, avem planuri mari de înarmare cu tancuri și avioane, a căror funcționare presupune emisia de astfel de gaze. Am contractat două escadrile (32 de avioane) tip F 35, care costă 6,5 miliarde dolari și care vor fi livrate începând cu 2030. Acestea se vor adăuga celor 50  de avioane F 16 deja cumpărate de la Norvegia și Portugalia.

Această aparatură nu poate funcționa cu „energie verde”, cum ne obligă dna Ursula. Se pot face niște calcule despre volumul de dioxid de carbon produs de ora de zbor a unui astfel de avion. Poate că numai cele două bombardiere B-52 vor fi emis spre aterizare atâtea gaze cu efect de seră câte rezultă de la centralele termice ale unui cartier de blocuri.

Desigur, nimeni nu se gândește să reducem cursa înarmărilor din motive de climă! Doamne ferește de așa ceva! Dar cum facem să împăcăm relansarea industriei de război și dezvoltarea fără precedent a escadrilelor de avioane  – pe care ni le cere NATO – cu diminuarea drastică a emisiilor de gaze, la care ne obligă „programul verde” dictat de șefa Comisiei Europene?

Soluția care se întrevede este ca diminuarea gazelor cu efect de seră să se facă pe spinarea cetățenilor, a fermierilor și a industriilor civile energofage. Asta a fost soluția și pentru plata facturilor de înarmare – mărirea deficitului bugetar și mutarea unor fonduri de la alte capitole. Bruxelles-ul nu duce lipsă de idei. Tăierea vacilor, al căror rumegat cică poluează, a fost una dintre ele. Desființarea centralelor termice de apartament a fost alta. Interzicerea fabricării de autoturisme diesel a fost alta. Camarila dnei Ursula nu prea are obiectul muncii și, ca să-și justifice leafa, debitează astfel de idei.

Dioxidul de carbon,  unul dintre cele mai importante gaze cu efect de seră, este un produs secundar în procese industriale, cum ar fi, de pildă,  producția de ciment și oțel. La aceste capitole – și în ce ne privește –  Ursula ar trebui să discute reducerea emisiei de gaze cu patronatul multinaționalelor respective. Iar pentru economia de gaze emise de avioane, tancuri, tunuri, taburi ar trebui să vorbească la NATO.

Fanatism climatologic sau instrument de dominare?

Teoria „încălzirii planetei”, dominantă cu ani în urmă, a fost înlocuită cu alta, despre așa-numitele „schimbări climatice”. Oricum ar fi botezată, teoria este contestată de instituții științifice serioase, începând de la NASA până la diferite centre de studii  specializate în geofizica planetei.

Subiectul a fost confiscat de politicieni, devenind sursă de polemici mondiale. În avanpostul demitizării „încălzirii planetei” se află fostul președinte al SUA, Donald Trump. La polul opus, al unui fanatism climatologic cu efecte catastrofale asupra economiei statelor UE, se află Ursula von der Leynen. Aceasta  a impus faimosul „Green Deal”, ale cărui prevederi absurde au iritat o lume întreagă.

Slăbirea drastică a puterii industriale a UE în raport cu SUA în ultimii ani este atât de corelată cu „Green Deal”-ul  încât acesta pare a fi fost conceput anume cu acest scop.

Pentru noul său mandat, Ursula von der Leynen  reîncălzește ciorba și stabilește  cu de la sine putere că emisiile de gaze cu efect de seră trebuie reduse cu 90% până în 2040. Acest obiectiv nu are nici suport științific, nici motivație rațională. Spațiul UE contribuie cu sub 7% la volumul mondial al acestor emisii. Și chiar dacă, prin absurd, deasupra UE va fi un cer „purificat” pentru că se vor trăia toate vacile poluatoare, emisiile de gaze nu vor fi împiedicate să migreze aici dinspre alte zone. Un fel de muncă a lui Sisif, de apă turnată în nisip. Nu s-a înființat încă un zid despărțitor în stratosferă între zonele pure, cum vrea dna Ursula deasupra UE, și cele poluate din SUA, China, India – bașca zonele de război din toată lumea –  care produc peste 90% din volumul emisiilor de gaze cu efect de seră.

În aceste condiții, ce-o mână totuși în luptă pe dna Ursula să se ambiționeze pentru un obiectiv iluzoriu, contestat și neverificabil? Sunt supoziții rezonabile că astfel de ținte climatologice sunt inventate mai degrabă pentru a deveni un factor de coerciție asupra statelor,  nu pentru „a salva” planeta. N-ai atins baremul de 90%, urmează „infrigementul” și sancțiunea. România a cunoscut din plin aceste mecanism perfid, cu cerințele mișcătoare ale MCV-ului, care, taman când erau îndeplinite, ni se spunea că sunt altele… Și așa ne-au ținut în șah aproape două decenii.

Un șef de cabinet cât toate  academiile

S-ar putea crede că planul „Green Deal” – transformat în lege de Comisia condusă de tandemul Ursula/ Timmermans – a fost redactat în urma unei largi consultări publice cu specialiști din diferite state membre, ingineri, fizicieni, chimiști…Nimic mai fals. „Green Deal”-ul a fost  elaborat de un funcționar olandez pe care-l cheamă Diederik Samsom și care a  fost șeful de cabinet al lui Frans Timmermans, prim-vicepreședintele CE din trecuta legislatură!

Într-un articol recent, publicația „Politico” afirmă despre Diederik Samsom că „a fost unul dintre arhitecții Green Deal” și „a jucat un rol cheie în conceperea pachetului extins de legi” care stabilesc obiectivul UE de emisii nete zero până în 2050 (https://www-politico-eu.translate.goog/article/eu-green-deal-author-job-dutch-gas-network-gasunie-diederik-samsom-green-policymaking-fossil-fuels/?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc ).

Cu asemenea „performanță” care a revoltat întreaga Europă,  dl. Samsom și-a găsit un generos loc de muncă taman la compania olandeză de stat „Gasunie”, care administrează toată rețeaua conductelor de transport gaze din Țările de Jos!

După ce a ocupat un post de vârf în conducerea politicii climatice a Comisiei Europene din 2019, Diederik Samsom va prelua funcția de președinte al unei companii care se ocupă cu combustibilii fosili! Ironia vieții sau aranjament? Deocamdată a intrat în consiliul de supraveghere al companiei.

Fost activist Greenpeace și fost lider al Partidului Laburist olandez, Samsom  a fost întrebat de „Politico” cum explică trecerea de la un  post cheie în elaborarea politicilor ecologice europene la conducerea unei companii cu preocupări diametral opuse. Fostul șef de cabinet al lui Timmermans a răspuns că,  în noua sa poziție,  „se va ocupa de furnizarea infrastructurii pentru a accelera tranziția către un sistem de energie regenerabilă”.

Între timp, un continent întreg trebuie să respecte ce i-a bubuit mintea șefului de cabinet al lui Timmermans. Asta ca să știm cine gândește pentru o Europă întreagă și cui datorează statele membre dezindustrializarea impusă în numele climei.