Vicepreşedintele Comisiei Europene Viviane Reding, responsabilă pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie, şi-a exprimat joi îngrijorarea cu privire la libertatea presei după reţinerea unui angajat al ziarului britanic ‘The Guardian’ în cadrul afacerii Snowden, relatează AFP, citată de AGERPRES.
‘Împărtăşesc în totalitate preocupările dlui (Thorbjorn) Jagland’, secretarul general al Consiliului Europei, a indicat Reding, pe contul său de Twitter.
Într-o scrisoare adresată miercuri ministrului britanic de interne, Theresa May, secretarul general al Consiliului Europei a cerut ‘informaţii’ cu privire la reţinerea unui angajat al ‘The Guardian’ şi distrugerea unor documente secrete încredinţate ziarului de către americanul Edward Snowden. Aceste cazuri pot avea un ‘efect negativ asupra libertăţii de expresie garantat de articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului’, a avertizat Jagland.
Poziţia Vivianei Reding pare să contrasteze cu poziţia oficială a Comisiei cu privire la acest subiect. ‘Nu avem niciun comentariu de făcut’, a indicat miercuri purtătorul de cuvânt al CE, întrebat despre urmările afacerii Snowden în Marea Britanie. ‘Comisia doreşte respectarea libertăţii depline de exprimare şi de informare a mass-media în toate ţările membre’, a adăugat purtătorul de cuvânt, Olivier Bailly.
‘Dar, a insistat el, aceste drepturi fundamentale nu sunt absolute şi trebuie păstrat întotdeauna un echilibru adecvat cu alte drepturi, cum ar fi securitatea naţională. Cele două merg împreună. Nu poate exista libertate fără securitate şi invers’, a mai spus Bailly.