la Europalia

Vizibilitate internațională excepțională pentru cultura română

Festivalul a cuprins peste 250 de evenimente din domeniile cinematografiei, artelor vizuale, artelor spectacolului, ale muzicii și dansului

După patru luni de Festival EUROPALIA, România are acum o vizibilitate de invidiat din punct de vedere cultural. Peste 250 de evenimente din toate sferele culturale, arte vizuale, teatru, cinema, literatură, au „vorbit” europenilor din Benelux despre spiritul românesc contemporan.

Institutul Cultural Român, reprezentat de Liliana Țuroiu, Directorul ICR Bruxelles și coordonator general Europalia România, un extraordinar diplomat care, cu har, profesionalism și dragoste a coordonat participarea României la cea de-a 27-a ediţie a Festivalului EUROPALIA, a implementat acest proiect de anvergură, desfășurat în perioada octombrie 2019 – februarie 2020, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii şi Identității Naționale și Secretariatul General al Guvernului, alături de EUROPALIA International, organizatorul manifestării. Cea de-a 27-a ediție a Festivalului EUROPALIA a fost dedicată României, țara invitată de onoare.

Expoziția Brâncuși de la BOZAR a fost un succes. Peste 100 000 de vizitatori i-au trecut pragul. În marja acestui mare eveniment, reprezentanța ICR Bruxelles a organizat recent, la Maison des Arts, Universitatea Liberă din Bruxelles, o întâlnire între specialiști români și belgieni pentru a marca finalul expoziției „Brâncuși. Sublimarea formei”.

Liliana Țuroiu aprecia: „Expoziția Brâncuși este la final, dar EUROPALIA continuă. Expozițiile „Dacia Felix” de la Tongeren și „Roots” de la Liège vor încânta publicul belgian până în luna aprilie. În seria evenimentelor ce marchează finalul EUROPALIA România, această conferință este o inițiativă firească și necesară. ICR Bruxelles a decis organizarea acestei întâlniri de înalt nivel academic în prezența unor personalități de ținută, pentru ca ecourile expoziției Brâncuși să continue în spațiul european. Impactul festivalului EUROPALIA România va fi unul de durată. Sunt convinsă că profesioniști din diferite domenii artistice vor interacționa și, pe viitor, se vor ivi tot mai multe proiecte și colaborări frumoase, iar creativitatea românească va fi în continuare vizibilă. Cred că nu vorbim despre un final, ci mai degrabă despre un început.”

Koen Clement, manager general EUROPALIA Internațional, a mulțumit partenerilor români și s-a declarat impresionat de înalta ținută a evenimentului. Acesta a evidențiat oportunitatea organizării acestei conferințe care «poate fi considerată corolarul expoziției „Brâncuși. Sublimarea formei”». De asemenea, a apreciat calitatea intervențiilor invitaților, care, prin comunicări academice, au subliniat, o dată în plus, opera și personalitatea marelui Brâncuși. „Acum îmi explic numărul mare de vizitatori al expoziției Brâncuși de la BOZAR și emoția pe care am văzut-o, nu de puține ori, pe chipul unora dintre ei.”

Pictorul român Emil Ciocoiu, prezent la eveniment, a expus în premieră, cu ocazia conferinței, lucrarea „Omagiu”, o ancoră vizuală către opera lui Brâncuși. Această lucrare va fi expusă în curând la Târgu Jiu. În 2019, Emil Ciocoiu a avut o impresionantă expoziție la Bruxelles, în perioada Președinției României la Consiliul Uniunii Europene. „Alegoriile sale au fost expuse la sala Primăriei din Aachen, când regina Beatrix a Olandei primea Premiul Charlegmane”, după cum afirmă criticul de artă Marius Tița, exeget al operei lui Emil Ciocoiu.

Orașul Bruxelles a fost numit „epicentrul artei contemporane europene”, în Washington Post, și pe bună dreptate. Un număr impresionant de personalități din instituțiile europene au participat la manifestările festivalului EUROPALIA România 2019 – ce a inclus a inclus peste 250 de evenimente culturale de anvergură în Benelux și Franța, Germania și Marea Britanie – apreciind creativitatea și bogăția culturală a artiștilor români. Domnul Andrzej Fafara, reprezentantul polonez al Ministerului Afacerilor Externe, a ținut să transmită personal un mesaj de apreciere pentru calitatea programului artistic EUROPALIA România și a mărturisit că este o încântare să audă în Polonia ecouri excepționale despre aceste evenimente care s-au desfășurat în Belgia. „Programele artistice sunt extrem de vizibile în Polonia. Felicitări Institutului Cultural Român și partenerului EUROPALIA pentru această vizibilitate internațională!”

Dezbatere pe tema celei mai ample expoziții dedicată operei lui Brâncuși în Regatul Belgiei

La evenimentul despre cea mai amplă expoziție monografică dedicată operei brâncușiene în Regatul Belgiei au participat curatorul expoziției, Doina Lemny, alături de prof. dr. Cristian Robert Velescu, prof. dr. Adrian Guță, prof. dr. Jan De Maere – critic de artă. Dezbaterea a avut loc la Universitatea Liberă din Bruxelles.

În cadrul evenimentului au fost prezentate albumele „Brancusi et Marthe – ou l’histoire d’amour entre Tantan et Tonton” și „Correspondance Brancusi – Duchamp”, editate de Doina Lemny, cercetător la Muzeul Național de Artă Modernă Centrul Pompidou din Paris și de Cristian Robert Velescu, istoric de artă.

Jan de Maere, critic de artă, distins profesor de istoria artei la Universitatea Liberă din Bruxelles și Universitatea Duke, este specialist în arta flamandă a secolelor XVI-XVII, și un rafinat cunoscător al artei românești contemporane, a cărei evoluție a urmărit-o și a promovat-o în ultimii 20 de ani. În iulie 2015, profesorul Jan de Maere a fost decorat de președintele României cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer, iar în noiembrie 2016, a primit decorația Legiunea de Onoare, cea mai importantă distincție a guvernului francez. Vasta sa expertiză în arta flamandă a secolelor XVI-XVII este strâns conectată cu istoria Muzeului Brukenthal, ale cărui impresionante opere semnate de Titian, Bruegel, Jordaens și Jan van Eyck i-au servit la redactarea tezei de doctorat în artă și științe, obținut la Universitatea din Gent, în 2011. Jan de Maere a prezentat un material despre importanța și impactul expoziției „Brâncuși. Sublimarea formei” la nivel european, în contextul în care aceasta a avut loc în aproximativ aceeasi perioadă cu alte două expoziții de anvergură: expoziția dedicată lui Van Eyck, ce se va deschide la Gent, și Beyond Bruegel, în desfășurare la Muzeul Regal de Artă din Bruxelles.

Dezbaterea și-a propus, între altele, analiza impactului și a performanței pe care expoziția le-a înregistrat la nivel european. Expoziţia „Brâncuşi. Sublimarea formei” a fost una dintre cele mai vizitate la Palatul Artelor BOZAR. Cifrele oficiale, furnizate de BOZAR, arată că sculpturile artistului român au atras la trei luni de la vernisaj mai mult de 85.000 de persoane, un număr record pentru o expoziţie dedicată unui artist român peste hotare. Mai mult, perioada vacanţei de iarnă a fost apogeul vizitelor la retrospectiva dedicată lui Constantin Brâncuşi: peste 1.000 de persoane pe zi în ultimele trei săptămâni ale anului 2019. Imaginile din primele zile ale anului 2020 de la deschiderea casei de bilete a BOZAR sunt grăitoare.

Expozița „Brâncuși. Sublimarea formei”, curatoriată de Doina Lemny, a fost prima expoziție de asemenea anvergură dedicată marelui sculptor român din ultimii 30 de ani.

Brâncuşi s-a preocupat să găsească esenţa lucrurilor, esenţa unui chip. Un sculptor cu o educaţie academică poate să facă acest lucru. Brâncuşi simplifică forma şi de aceea am şi intitulat această expoziţie, sublimarea formei, pentru că el ajunge la simplificare până la a o sublima”, a caracterizat expoziția curatorul Doina Lemny.

Devenită una dintre cele mai vizitate expoziţii de artă de la Bruxelles din ultimii ani, „Brâncuşi. Sublimarea formei” a cuprins peste 25 de sculpturi expuse pe o suprafaţă de 1.500 mp, alături de alte 200 de obiecte, fotografii, documente, opere de artă din mari muzee ale lumii precum: Tate Gallery din Londra, Muzeul Rodin şi Centrul Pompidou din Franţa, Muzeul Hirshhorn din Washington şi Muzeul Guggenheim din New York, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul de Artă din Craiova, dar şi o lucrare din colecţia Academiei Române.

EUROPALIA România este cel mai important proiect de promovare culturală realizat de ICR. Cu atât mai mult ne bucură să aflăm că evenimentul-far al participării României la acest festival cu tradiție în Europa, expoziţia «Brâncuşi. Sublimarea formei», să fie atât de apreciată de public. Acest succes ne dă încredere că acțiunile de promovare a României prin cultură au rezultate”, a declarat Mirel Taloş, preşedinte interimar al Institutului Cultural Român.

Mircea Dinescu, poezie și bucătărie în Festivalul EUROPALIA

Dinescu, poezie și bucătărie la Festivalul EUROPALIA

Poezie & Bucătărie & Mircea Dinescu” este unul dintre evenimentele care au încheiat, pe 1 februarie 2020, Festivalul EUROPALIA România, la Maison Huis van Herman Tierlinck. Poetul Mircea Dinescu a avut o întâlnire și cu studenţii Université Libre, joi, 30 ianuarie 2020, la  Bruxelles. Publicul belgian l-a descoperit, așadar, pe poetul Mircea Dinescu, care, după cum sublinia criticul literar Lucian Raicu, „izbuteşte de la început să se situeze într-un spaţiu poetic de mare şi elevată autenticitate, la intersecţia avânturilor cu meditaţia”, dar şi pe bucătarul Mircea Dinescu, la restaurantul 3 Fonteinen din Beersel, prilej cu care participanţii au savurat bucate româneşti pregătite după reţete tradiţionale.

De asemenea, la sfârșitul săptămânii trecute au avut loc două dezbateri literare în cadrul EUROPALIA. Întâlnirile din „Poëzieweek: Roemeense poëzie”, de la Letterenhuis,  Antwerp, şi de la Kroon, Bruxelles, de joi și, respectiv, vineri, 30 și 31 ianuarie 2020, care au cuprins o dezbatere dedicată poeziei române contemporane, la care au participat poeţii Irina Nechit, Doina Ioanid, Cosmin Perţa şi Teodor Dună. Dezbaterea a fost moderată de traducătorul Jan H. Mysjkin.

DACIA FELIX ȘI ORIGINILE EUROPEI

Alte evenimente din cadrul EUROPALIA România de mare anvergură sunt expozițiile de obiecte istorice de la Tongeren și Liège. „Dacia Felix – trecutul glorios al României” de la Muzeul Gallo Roman din Tongeren reunește 298 de artefacte și seturi de piese antice descoperite pe teritoriul țării noastre, prezentat ca spațiu de interferență al civilizațiilor scitică, greacă, celtică, dacică, getică și romană. Expoziția va putea fi vizitată până la 26 aprilie 2020.

Expoziția de la Muzeul Grand Curtius din Liège –Originile Europei. Civilizații preistorice între Carpați și Dunărea de Jos” va fi deschisă până la 26 aprilie 2020 și reuneşte peste 450 de piese arheologice preistorice de primă importanţă, descoperite pe teritoriul României. Este organizată de Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), Institutul Cultural Român (ICR) și Muzeul Le Grand Curtius din Liège, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Ministerului Afacerilor Externe, în colaborare cu alte 30 de instituții muzeale și de cercetare din țară.

ARTISTUL CIPRIAN MUREȘAN LA S.M.A.K. – GENT

Expoziția artistului Ciprian Mureșan, în cadrul EUROPALIA România, s-a desfășurat la Muzeul Municipal de Artă Contemporană S.M.A.K.

Cu o operă bogată și complexă, ce explorează realitățile unei Românii fragile, în care istoria comunistă a lăsat urme atât la nivel individual cât și la nivel colectiv, Ciprian Mureșan punctează cu o atitudine critică – uneori subtilă, alteori directă – reflecții asupra unor noțiuni istorice, politice, economice. O temă importantă în creația sa este istoria artei – ca resursă culturală și de conectare cu prezentul și contemporaneitatea.

Ciprian Mureșan, absolvent al secției Sculptură de la Universitatea de Artă și Design din Cluj și coeditor al revistei VERSION, trăiește și lucrează la Cluj. Din 2005, este editor la revista IDEA- artă + societate. În 2009, a expus în Pavilionul României de la Bienala de la Veneția, iar în 2017 desenele sale au fost incluse în selecția curatoarei Christine Macel pentru Pavilionul Central de la ediția a 57-a, Bienala de la Veneția. Lucrările sale sunt prezentate în galerii și muzee dintre cele mai importante și prestigioase din toată lumea.

RETROSPECTIVA OPEREI ARTISTULUI ION GRIGORESCU

Opera lui Ion Grigorescu, considerat unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai neoavangardei, promovat de muzee de primă mână în plan internațional, precum Tate sau MoMA, este prezentată într-o amplă retrospectivă, „Cinema”, la Galeria Kiosk din Gent, Belgia, în perioada 30.11.2019 – 2.02.2020, în cadrul EUROPALIA România.

Ion Grigorescu (n.1945, București) este pictor, desenator și eseist român, contestatar al regimului comunist, critic al societății consumiste de azi, personalitate de prim rang a artei plastice românești și europene. Opera sa artistică cuprinde lucrări de pictură, desen, gravură, pictură bisericească, icoane, fotografie și artă video. Ion Grigorescu publică texte teoretice, pagini de jurnal, studii de istoria fotografiei în revistele Arta, Secolul 20. Opera sa a rămas mult timp necunoscută, reputația sa traversând granițele României numai după 1990. Din 1967, Ion Grigorescu abordează teme precum sexualitatea, corpul uman, peisajul și mai ales omniprezența politicului. În timpul regimului comunist, artistul și-a desfășurat activitatea pe ascuns, autocenzurându-se.

Expoziţia „Cinema” reuneşte lucrări reprezentative pentru întreaga carieră a artistului, marcând principalele sale perioade de creație și tehnici de exprimare vizuală: pictură, desen, film, fotografie, comentate din perspectiva raportării sale la arta cinematografică, fiind inaugurată pe 29 noiembrie, la ora 19.00. Retrospectiva curatoriată de Magda Radu reunește 118 lucrări extraordinare ale artistului contemporan, fotografii și filme experimentale, opere reprezentative pentru practica sa nonconformistă din perioada socialistă.

 

LITERATURA ROMÂNĂ LA EUROPALIA

Pe parcursul a patru luni de festival au fost organizate dezbateri, mese rotunde, lansări de carte cu o tematică diversă precum: perspectiva narativă a istoriei comune europene, personalităţi ale secolului al XX-lea, interferențele cu celelalte arte, avangarda română văzută ca o parte esenţială a avangardei europene, romanul poliţist – gen literar şi metamorfozele acestuia, poezia română contemporană şi paradoxurile lumii de astăzi. Toate acestea sunt tot atâtea forme de dialog cu publicul belgian şi cu reprezentanții diasporei române.

Debutul programului literar a avut loc pe 8 octombrie 2019, la Teatrul din Liège, unde Linda Maria Baros şi Davide Napoli au susținut o lectură-performance, în cadrul vernisajului „101 Livres d’ardoises“. Expoziția a fost semnată de artista Wanda Mihuleac.

În continuarea programului literar, pe 6 noiembrie, La Hôtel de Ville Bruxelles, a avut loc o masă rotundă despre „Anecdota în contextul istoriei europene comune“ – o discuţie despre anecdotă în contextul istoriei europene comune, moderată de Jacques De Decker, secretar al Academiei Regale Belgiene, la care au fost prezenţi Adrian Cioroianu, Baudouin Decharneux, Matei Vișniec.

Teme de actualitate precum migraţia și multilingvismul au fost, pe 13 noiembrie, obiectul dezbaterii „Migraţie/Multilingvism“, la care au luat parte scriitorii Tatiana Ţîbuleac, Claudiu Florian şi moderatoarea Anne Bergman-Tahon. Evenimentul a fost organizat la House of European History, în colaborare cu The European Union Prize for Literature.

Nous sommes tous un peu dada”: afirmația lui Tristan Tzara a reiterat perenitatea paradoxală a avangardei. Astfel, a fost evocată, alături de Mica Gherghescu, Michel Carassou, Petre Răileanu, Sebastian Reichmann şi moderatorul Philippe Dewolf, aventura avangardei române şi europene, la librăria Quartiers Latins din Bruxelles.

Evenimentul „De la force poétique. Cinq poètes roumaines” a cuprins o dezbatere dedicată poeziei la care au participat câteva dintre cele mai reprezentative poete contemporane: Angela Marinescu, Simona Popescu, Moni Stănilă, Floarea Ţuţuianu. Poemele lor, împreună cu cele ale Martei Petreu, au fost prezentate pe un ecran în traducere în limbile neerlandeză şi franceză.

De asemenea, unul dintre continuatorii cei mai valoroşi ai avangardei române, inovator al discursului poetic, Gherasim Luca, a fost omagiat la Université Catholique Louvain-la-Neuve, pe 5 decembrie, şi la Midis de la Poésie, pe 17 decembrie.

Scriitoarele Carmien Michels, Simona Popescu, Andreea Răsuceanu şi traducătoarea Cătălina Olşobanu au participat la o întâlnire literară la Biblioteca Munt Punt, pe 12 decembrie 2019. Ziaristul Terry Verbiest a avut, tot aici, pe 13 decembrie, o întâlnire cu publicul, unde a vorbit despre rezidenţa sa de la Timişoara.

Patru scriitori din generaţii diferite, Gabriela Adameşteanu, Ioana Pârvulescu, Mircea Cărtărescu, Cătălin Pavel, au dezbătut „30 ans après”, la BOZAR, pe 18 decembrie, o temă esențială a istoriei recente – căderea comunismului. La evenimentul moderat de Peter Vermeersch s-au evocat mărturisiri inedite despre prima revoluţie transmisă în direct şi despre urmările acesteia.

Pe 10 ianuarie 2020, la Maison des Auteurs, a avut loc evenimentul „Free the world! Together in Romania, Together in Europe!”, iniţiat de PEN Club România prin scriitoarea Magda Cârneci, în colaborare cu PEN Club Belgia.

Jan H. Mysjkin, un reputat traducător din limba română în limba neerlandeză, a prezentat, pe 30 și 31 ianuarie 2020, poezia română contemporană, la Antwerp şi Bruxelles, alături de Irina Nechit, Doina Ioanid, Cosmin Perţa şi Teodor Dună.

Tot în cadrul programul de literatură al festivalului Europalia un rol important îl au şi rezidenţele organizate la Timişoara, Bruxelles şi Amay – Liège. Este vorba despre întâlnirile cu poeta şi romanciera Carmien Michels şi jurnalistul Terry Verbiest la Timişoara, cu sprijinul Asociaţiei Timişoara Capitală Europeană 2021, și cu Simona Popescu la Maison de la Poésie d’Amay – Liège. Linda Maria Baros şi

VIDEOGRAMELE UNEI NAŢIUNI”

Regizorii Adina Pintilie, Andrei Ujică, Bogdan Olteanu, și Florin Mihăilescu, excepțional director de imagine al unor regizori români deja clasici, precum Lucian Pintilie, Mircea Daneliuc, Stere Gulea, Dan Pița și Alexandru Tatos, dau consistență programului de cinematografie al EUROPALIA, prin proiecții și masterclass-uri în care vorbesc despre cinema-ul românesc de ieri și de azi. Centrul programului de cinematografie al Festivalului EUROPALIA a fost conceptul „Videogramele unei naţiuni”, o retrospectivă a filmului românesc din ultimii 100 de ani, incluzând filme de aventură, experimentale, comedii, drame și bijuterii de arhivă.

 

La 30 de ani de la Revoluția din 1989, Institutul Cultural Român a propus în acest festival o selecție de filme ce evidențiază momente importante ale tranziției sociale și culturale din România ultimelor opt decenii: de la filme de propagandă la filme subversive, de la național-socialismul idilic la realismul Noului Cinema Românesc. Programul de cinema, desfășurat timp de două luni, în perioada decembrie 2019 – ianuarie 2020, în Belgia și Olanda, a inclus atât filme canonice, precum Reconstituirea (1967), regia Lucian Pintilie, Nunta de piatră (1973), regia Dan Pița și Mircea Veroiu, Secvențe (1982), regia Alexandru Tatos, Asfalt tango (1996), regia Nae Caranfil, Aferim! (2015), regia Radu Jude, cât și pelicule mai puțin cunoscute, precum Erupția (1957), regia Liviu Ciulei, Zodia Fecioarei (1966), regia Manole Marcus, Filip cel Bun (1975), regia Dan Pița sau Stop-cadru la masă (1982), regia Ada Pistiner. Publicul a putut viziona și filme care ilustrează imersiunea elementelor ideologice în narațiune, precum Nu vreau să mă însor (1960), regia Manole Marcus sau Un surâs în plină vară (1963), regia Geo Saizescu.

Artele spectacolului reprezintă de asemenea un program vast. Marele regizor Silviu Purcărete a fost prezent în cadrul EUROPALIA cu piesa „The Scarlet Princess”, pusă în scenă de Teatrul Radu Stanca din Sibiu, o capodoperă ce va deschide Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020. „The Scarlet Princess” este un spectacol ce combină tradiția japoneză a teatrului kabuki cu modernitatea europeană. Povestea a fost scrisă de Tsuruya Nanboku, un mare dramaturg japonez de secol 19, iar Silviu Purcărete adaptează prezentului codurile teatrului kabuki folosind toate resursele de umor și de ironie pentru a aduce în contemporaneitate această piesă clasică. Spectacolul s-a bucurat de un public de elită din rândul oficialilor instituțiilor cu sediul în Bruxelles.

În ROMANIAN DIARY/JURNAL ROMÂNESC. CONSTANȚA, șase actrițe își urmăresc propria comunitate într-un spectacol magnific personal, regizat de Carmen Lidia Vidu. Ele își pun întrebări de tipul: „Ce influență are asupra noastră mediul urban? “ sau „Cum influențăm comunitatea din care facem parte?“ Rezultatul este o lectură documentară care ia forma unui teatru multimedia care include video, tehnici dramatice atipice și alegeri muzicale puternice.

Perfomance-ul „The Birth of Violence”, regizat de Ioana Păun, a avut premiera internațională în cadrul Festivalului EUROPALIA România, pe 22 noiembrie 2019, la Teatrul Le Phénix Scène Nationale, Valenciennes, Franța. Pentru acest proiect au lucrat artiști din România, Franța și Belgia timp de peste un an, fiecare dintre autori chestionându-și propria poziție cu privire la radicalism și violență. Echipa a lucrat cu zeci de cetățeni din România pentru a înțelege mai bine cum este inhibată și când este legitimată social violența. Spectacolul combină, în timp real, secvențe din filme documentare, din reprezentarea violenței în cultura pop și în „live art”, alături de elemente de psihoterapie și de imagini de arhivă despre atentate recent comise în instituții de cultură.

 

MUZICA ȘI DIPLOMAȚIA CULTURALĂ

Programul muzical s-a bucurat de prezența Angelei Gheorghiu, celebra soprană, a dirijorului Cristian Măcelaru, cel mai tânăr director muzical al Orchestrei Naționale a Franței, violoncelistul Valentin Răduțiu, pianiștii Alexandra Dăriescu și Daniel Petrică Ciobanu, jazzistul Lucian Ban, cel care a transformat opera Oedip a lui George Enescu într-o capodoperă jazz. O contribuție importantă în EUROPALIA au avut și muzicieni mai tineri precum Ada Milea, cea care a creat, alături de cvartetul Bălănescu, o operă modernă și plină de umor, Bogdan Orbita, Alexander Arpegio, vocalista Maria Răducanu, orchestrele Fanfara Ciocârlia și Taraf de Impex, deja cunoscute la nivel internațional, făcând din muzica balcanică un fenomen electrizant, ansambul Anton Pann, care interpretează muzică veche românească.

În repertoriul actelor de diplomație culturală de excepție a fost și concertul de Ziua Națională de la BOZAR. Pe 1 Decembrie 2019, doi artiști români de renume internațional, Cristian Măcelaru și Andrei Ioniță, îmbrăcați în cămăși tradiționale românești, au interpretat alături de Orchestra Națională a Belgiei Rapsodia română nr. 1 în La major, de George Enescu, Concertul pentru violoncel şi orchestră, de Edward Elgar și Simfonia nr. 5, de Serghei Prokofiev, dând naștere unei constelații unice de evenimente: spiritualitatea lui Brâncuși și forța lui Enescu, în interpretarea a doi muzicieni de mare rafinament, un apogeu al culturii române în lume. Momentul suprem a fost acela în care Andrei Ioniță a interpretat imnul național la violoncel și toată sala a aplaudat îndelung. Tot de Ziua Națională a avut loc la Opera din Liège concertul Cameratei Regale, intitulat „Rhapsodies roumaines”, sub bagheta lui Constantin Grigore, dirijorul principal al Cameratei Regale, și alături de maestrul Gabriel Croitoru, violonist român de renume internațional. Concertul a fost o ocazie de a extinde evenimentele EUROPALIA și în afara orașului Bruxelles, pentru a răspunde cererii unui public amator de cultură și curios cu privire la spiritualitatea românească de pe tot teritoriul belgian.

PREZENȚE MUZICALE EXCEPȚIONALE LA EUROPALIA ROMÂNIA

În cadrul EUROPALIA, Alex Simu Quintet a prezentat „Suita nr. 2 pentru orchestră în Do major, op.20”, de George Enescu, în cadrul turneului Alex Simu’s Echoes of Enescu, o veritabilă invitaţie la (re)descoperirea acestor capodopere uitate. Această deconstrucţie modernistă a sedus atât amatorii de jazz, cât şi pe cei de muzică clasică. Cele şase concerte susţinute în turneu de Alex Simu Quintet au avut loc în Franţa, Belgia, Olanda şi Anglia.

Folosind tehnici din limbajul jazz-ului de cameră, din muzica microtonală, din muzica improvizată şi limbajul orchestraţiei de jazz modern, alături de tehnici din muzica asiatică (ce se regăsesc de altfel în opera enesciană), clarinetistul Alex Simu reorchestrează opera legendarului compozitor român George Enescu într-o simbioză interesantă a jazz-ului cu muzica clasică.

Expoziția Doinei Levintza a stârnit admirația publicului.

Artista româncă Maria Răducanu a susținut alături de Niko Meinhold (Germania) – pian, Krister Jonsson (Suedia) – chitară, Chris Dahlgren (SUA) – contrabas și Michael Griener (Germania) – percuţie, trei concerte, în cadrul Festivalului EUROPALIA România. Maria Răducanu International Quintet a interpretat în principal piese din folclorul tradiţional românesc şi romanţe interbelice, piese fado, tango, litanii ruseşti, într-o manieră originală, cu elemente de jazz, improvizaţie şi sound contemporan.

Pianista Alexandra Dariescu a fost prezentă cu spectacolul multimedia „The Nutcracker and I” la CAPE-Centre des Arts Pluriels Ettelbruck, Luxemburg. Spectacolul, un proiect inovativ și interactiv, care are o durată de 50 de minute, include pian solo, dans cu o balerină și animație digitală. Pe scenă s-a aflat un pian de concert, la care a cântat Alexandra Dăriescum şi o balerină în spatele unui ecran transparent. Animații digitale au fost proiectate pe acest ecran, aducând povestea la viață, printr-un concept expresiv semnat de Yeast Culture. Publicul a devenit parte din povestea Spărgătorului de nuci.

Muzicianul Daniel Ciobanu a avut recitaluri la Londra, în Saint James’ Church Paddington, și la Haga, în Nieuwe Kerk. Născut în Piatra-Neamț, pianistul, care trăiește acum în Belin, este absolvent al Conservatorului Regal din Scoția şi laureat al mai multor concursuri prestigioase. „Sunt încântat de recitalurile susținute în EUROPALIA. Sunt bucuros că am devenit un ambasador al tinerei generații de artiști români, care reprezintă România peste hotare”, a spus Daniel Ciobanu.

Recitalul de violoncel al tânărului muzician Valentin Răduţiu, acompaniat de cunoscutul pianist suedez Per Rundberg, a avut loc pe 27 octombrie 2019, la Palatul BOZAR. Apreciat în presa internațională pentru „tonul masculin strălucitor, distinctiv și interesant“ și considerat drept „unul dintre cei mai buni violoncelişti ai timpul nostru“, potrivit publicației „Süddeutsche Zeitung”, artistul român este primul violoncelist care a înregistrat, alături de pianistul Per Rundberg, integrala Sonatelor pentru Pian și Violoncel de George Enescu.

Proiectul „Oedipe Redux“ – o „re-imaginare“ contemporană, în cheie de jazz, a capodoperei enesciene, realizat de artistul român Lucian Ban şi de violistul american Mat Maneri, a fost intepretat în cadrul Festivalului Internațional de Arte EUROPALIA, într-un turneu de cinci concerte în Belgia, Franța, Olanda, în perioada 19-29 noiembrie 2019.

Oedip“, singura operă compusă de George Enescu, a fost reinterpretată radical de Mat Maneri, violist nominalizat la Premiile Grammy, și de Lucian Ban, celebru pianist român de jazz, alături de alți șase muzicieni de marcă ai genului: clarinetistul francez Louis Sclavis, interpretul conceptualist de origine austriacă Theo Bleckmann (voce), interpreta şi compozitoarea americană de origine taiwaneză Jen Shyu, reputatul contrabasist şi compozitor John Hebert, co-autor împreună cu Lucian Ban al proiectului „Enesco Re-Imagined“, americanii Tom Rainey (percuție) și Ralph Alessi (trompetă).

Afișul evenimentului „Gigi Căciuleanu-OmulDans“, Europalia 2020, Bruxelles

Gigi Căciuleanu – OmulDans“, o carte-spectacol realizată de Ludmila Patlanjoglu, lansată la Bruxelles, în cadrul Festivalului EUROPALIA

Gigi Căciuleanu, personalitate a coregrafiei mondiale, este personajul unui album remarcabil, „Gigi Căciuleanu-OmulDans“, realizat de teatrologul Ludmila Patlanjoglu și publicat de editura ICR. Albumul a fost lansat recent la Maison Maurice Béjart, din Bruxelles, în prezenţa autoarei şi a lui Gigi Căciuleanu, alături de numeroase personalități culturale și diplomatice, în cadrul Festivalului Internațional de Artă EUROPALIA.

Printre invitații la lansarea de la Bruxelles s-au numărat contele Georges Jacob de Hagen, președintele comitetului director al EUROPALIA International, Koen Clement, directorul EUROPALIA International, Dirk Vermaelen, directorul artistic al EUROPALIA International, E.S. Andreea Păstârnac, Ambasador al României în Belgia, E.S. Luminița Odobescu, Ambasador al României la UE, E.S. Lilian Zamfiroiu, Ambasador al României în ducatul Luxemburg, Bozena Coignet, coordonator de programe Europalia International, Liliana Țuroiu, director al ICR Bruxelles și coordonator general al EUROPALIA România. De asemenea, au participat Ecaterina Maria Constantinescu, ministru-consilier, Mariana Stoian, ministru-consilier, Cătălina Marica, consul, Sigrid Bousset, directoarea Huis van Hermann Teirlink, Eugenia Corina Cristea, consul, Michel Robert, directorul Maurice Béjart House, unde a avut loc lansarea albumului dedicat lui Gigi Căciuleanu, și producătorul companiei Gigi Căciuleanu Romania Dance, Valerian Mareș.

Cu ocazia lansării albumului, Gigi Căciuleanu a susținut un spectacol de poezie și coregrafie, „Danses-Miroirs“, în care a avut-o ca invitată specială pe dansatoarea și coregrafa Fabienne Debastiani. Coregrafia și textele în limba franceză îi aparțin lui Gigi Căciuleanu, iar muzica spectacolului este creată de Paul Ilea, cu inserții din folclorul românesc.

Cartea-spectacol este realizată în condiţii grafice excepţionale de Bogdan Căpîlnean, în trei versiuni – în limbile română, franceză și engleză.

Albumul, care are ca punct de referință dansul, sondează biografia celui numit de Pina Bausch uriașul rebel, cu sclipiri geniale” și descrie prin text și imagine etapele sau punctele de inflexiune ale unei cariere de excepție.

„Am fost întrebat care-mi sunt rădăcinile și am spus că eu umblu cu rădăcinile în valiză. Pe pașaportul meu scrie român”, mărturisește Gigi Căciuleanu.

Criticul de teatru Ludmila Patlanjoglu descrie, în volum, întâlnirile-destin ale „teluricului și celestului” Gigi Căciuleanu cu Miriam Răducanu, Pina Bausch și Maia Plisețkaia. „Am dorit cu acest album să fac o carte-spectacol, un album care să se citească, nu un album omagial”, apreciază autoarea.

Ludmila Patlanjoglu este un cunoscut teatrolog și critic de teatru, profesor universitar doctor la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din București, Doctor Honoris Causa al Universității de Arte din Târgu-Mureș. Membru al Uniunii Teatrale din România (UNITER) și președinte onorific al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru (AICT) / secția română – Teatrologie. A colaborat la importante publicații culturale din România și străinătate. Membru în board-ul revistei Critical Stages/Scènes Critiques a AICT. Autoarea volumelor La vie en rose cu Clody Bertola (Ed. Humanitas), Premiul Criticii 1997, și Regele Scamator Ștefan Iordache (Ed. Nemira), Premiul UNITER 2004.

 

Pe scurt, timp de 4 luni, fascinanta cultură română a strălucit la Europalia.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

1 Comentariu

  1. Sper câ i-a explicat cineva domnului președinte Ionannis ca privește “Facerea lumii. Statuie pentru orbi” . Să nu confunde cu ce se vede sub coada calului statuii lui Matias, locul de rendezvous pentru perechile de îndrăgostiții din Cluj, proaspăt centrifugat din galeată pe tigaia o de ionx.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.