Viziunea României. Țoiu, la forumul privind rolul Europei în lume

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, va prezenta sâmbătă

De L.V.
Viziunea României. Țoiu, la forumul privind rolul Europei în lume

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, va prezenta sâmbătă

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, va prezenta sâmbătă, la Forumul European Alpbach din Austria, viziunea României asupra viitorului regiunii, informează MAE.

Șefa diplomației române va participa până duminică la sesiunile dedicate rolului Europei în lume.

La eveniment sunt așteptați peste 4.000 de participanți din 70 de țări, iar temele centrale sunt securitatea, economia și finanțele, democrația și schimbările climatice.

Ministrul român se va adresa participanților la sesiunea ”Europe în the World Days”, alături de ministrul federal pentru Afaceri Europene și Internaționale al Austriei, Beate Meinl-Reisinger, și de ministrul Afacerilor Externe al Republicii Cehia, Jan Lipavsky, precum și de președintele consiliului Fundației Munich Security Conference, Wolfgang Ischinger, urmând apoi întrevederi bilaterale și o întâlnire cu tinerii bursieri români prezenți la Alpbach, a precizat MAE, într-un comunicat de presă.

Sesiunea abordează întrebarea centrală a Forumului: ”Cum poate Europa să genereze o nouă energie pentru a-și afirma rolul într-o lume contestată a politicii de putere?”.

Conform MAE, forumul la nivel înalt oferă o oportunitate pentru ministrul de Externe să se întâlnească cu personalități de rang înalt din regiune și Europa pentru a discuta despre situația și evoluția securității europene, rolul României de partener în integrarea europeană a Republicii Moldova, a Ucrainei și a țărilor din Balcanii de Vest, precum și relațiile bilaterale dintre România și țări din regiune.

România este prezentă la European Forum Alpbach și prin participarea unor tineri lideri români, bursieri și reprezentanți ai mediului academic și asociativ. Această tradiție confirmă angajamentul constant al țării noastre de a sprijini implicarea activă a tinerei generații în dezbaterile privind viitorul Europei și consolidarea comunității democratice europene, arată sursa citată.

Distribuie articolul pe:

13 comentarii

  1. Cotă rla era bun ca tradator de tara, Hure-huhurez, dormea ziu, dormea in papuci. Devenise atat de greoi incat devenise captiv in propria colivie. Din fericire avem un ministru cu verb, citita si foarte aplicata. Nu intruchipeaza perfectiunea, cine o cere e prost cu diploma. Conteaza corectitudinea, implicarea, cinstea si părerea liderilor occidentali si USA. Au folosit cuvinte la superlativ.

  2. A iesit in lume?
    Nu avem dubii, va avea un cuvant greu se spus la ac forum!
    O experta in ale politicii externe!
    Elita tarii in slujba tarii!

  3. Nu este deloc viziunea Romaniei. Este „viziunea” unor ilegitimi care sunt unul mai nepregatit decat altul. Nu stiu cine i-a pus pe astia sa reprezinte Romania !

  4. N-ar fi mai bine sa se faca economie de bani la buget, reducand drastic deplasarile acestei fomei inutile?

  5. Ura va intuneca judecata. Este un forum extrem de important, sunt 4000 de participanti din 70 de tari. În afara ministrilor de externe vor participa si alte organizații, ONG-ul lui Melescanu, Odobescu si alti abonati la banul public vor sa se bage in seama.

  6. O ilegitima soroshizda are „viziune” asupra TARII ROMANILOR? Pe cine reprezinta tanti asta? Ce-i aia forum european? CAT MAI DORMITI ROMANI?

  7. Va fi doar cu Urkaka și Șoldova în gură . Nimic despre România , totul despre/pentru străini .

  8. economie noi care de 35 de ani imprumutam bani.fumeia asta nu are meserie viziune nici atat.usr sunt spalati pe creier pro soros si cam atat.nicu dan bea lapte direct din vaca.

  9. viziunea României asupra viitorului regiunii ?????
    Ce viziune si cu cine
    Un om cu probleme si femeia asca care inca n-a facut pace nici cu limba Romana?
    Astia doi se plicep doar la pupat dosul Ucrainei. Pe asta da, ar putea da si lectii la nivel postdoctoral.

  10. Numai limba de lemn, de sus pana jos. Inclusiv googlizarea titlului forumului, ”Cum poate Europa să genereze o nouă energie pentru a-și afirma rolul într-o lume contestată a politicii de putere?”…
    Ce limba romana o fi asta, ca pana si inventatorii de „perle” de la bacalaureatele din trecut ar pali de invidie…
    O alta sindrofie platita, hai sa pariem, din banii de la bugetul UE. Nu de la privati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.