Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a evitat să comenteze decizia funcţionarilor publici de a întrerupe, marţi, activitatea ca semn de protest faţă de diminuarea salariilor şi disponibilizări. Deşi funcţionarii publici ameninţă cu greva generală în cazul în care nu li se măresc salariile şi nu li se garantează că îşi pot păstra locul de muncă, Sebastian Vlădescu spune că, în acest an, Guvernul nu poate să mărească salariile.
"Pentru cei care protestează pentru şomajul tehnic, le spun că vineri vom rezolva această problemă. Pentru cei care vor măriri de salariu, spun că nu avem posibilitatea. Nu avem posibilitatea să mărim salariile", a spus Vlădescu. Sursa: ziare.ro
Timp de două ore, angajaţii din administraţia publică au întrerupt munca, astăzi, nemulţumiţi de reducerea veniturilor şi de tăierea posturilor. "Aproape 44.000 de persoane au participat astăzi la greva de avertisment şi suntem decişi să declanşăm grevă generală, începând cu 12 februarie, dacă Guvernul nu ia măsuri urgente pentru creşterea salariilor mici", a anunţat preşedintele executiv al Fenedaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţia Publică Locală (FNSA).
"Veniturile angajaţilor din adminstraţia publică ar putea scădea cu până la 100% în 2010, în condiţiile în care salariul mediu brut al angajaţilor reprezintă doar 1.000 lei, iar angajaţii primesc net 760 de lei", a completat acesta, informează REALITATEA.NET