Vocea globalizării, mai puternică decât a regelui Spaniei

Pe 23 februarie 1981, un locotenent-colonel din Garda Civilă i-a reținut pe membrii Parlamentului Spaniei, în timp ce comandantul trupelor din Valencia declara starea de urgență, într-o mișcare coordonată pentru o lovitură de stat. Trecuseră mai puțin de șase ani de la moartea dictatorului Franco și încoronarea regelui Juan Carlos, iar de la adoptarea primei constituții democrate, doar trei ani. Regele a respins revendicările lor într-un discurs istoric, luându-i prin surprindere și pe puciști, și pe spanioli, în general, căci nimeni nu se aștepta la atâta fermitate din partea unui monarh care își datora poziția lui Franco (cel care a condus Spania ca regent și l-a numit succesor pe Juan Carlos).

Un discurs ferm pentru unitate

La 36 de ani de la acel moment, Felipe al VI-lea a fost protagonistul primului discurs instituțional al monarhiei după cel de pe 23 februarie, într-un moment în care separatiștii catalani amenință cu secesiunea. Presa madrilenă consideră că discursul rostit pe 3 octombrie, la o oră de maximă audiență și urmărit de 80% din catalani este unul istoric. Regele a fost foarte limpede: a condamnat conduita iresponsabilă a autorităților catalane, care amenință stabilitatea economică și socială a întregii Spanii, și a apărat deciziile de forță luate de guvernul de la Madrid. „Aceste autorități au disprețuit atașamentul și sentimentele de solidaritate care au unit și vor uni Spania.“ „Este responsabilitatea puterii legitime să asigure ordinea constituțională și funcționarea normală a instituțiilor în autoguvernarea Cataloniei, bazată pe constituție și statutul său de autonom“, a spus regele. El s-a adresat și catalanilor care nu sprijină secesiunea (circa 49%, conform sondajelor, procent ce nu a fost contestat de separatiști): „Nu sunt singuri. Au susținerea și solidaritatea tuturor spaniolilor și garanția absolută a statului de drept în apărarea libertăților și drepturilor lor“.

Mână liberă pentru Madrid

Presa madrilenă și cea catalană arată că regele nu a făcut nicio referire la cei peste 800 de răniți de pe urma confruntărilor cu poliția în timpul referendumului și niciun apel la dialog între radicalii catalani și Madrid. Este un semnal că regele lasă deschisă calea către posibila aplicare de către guvern a prevederii constituționale de reducere temporară a autonomiei catalane, cu arestarea și trimiterea în justiție a liderilor separatiști, consideră unii analiști.

Monarhul nu trebuie să facă politică

Însă există și voci critice la adresa regelui Felipe al VI-lea. „Regele este doar un simbol, nu trebuie să facă politică militantă. Pentru asta îl plătim pe premierul Spaniei, însă lui pare să-i fie lene“, spunea, înaintea referendumului de pe 1 octombrie, profesorul de drept constituțional Javier Garcia Fernandez, citat de El Diario. Tânărul deputat catalan Gabriel Rufian, din partea Stângii Republicane a Cataloniei (proindependență), aprecia înainte de discursul regelui că acesta preferă să tacă, deoarece vorbesc pentru el partidele tradiționale, adăugând ironic: „Vom vedea dacă această tăcere îl va penaliza la următoarele alegeri pentru funcția de rege“. În spatele acestor opinii cel puțin rezervate privind Casa Regală stau ani buni în care imaginea monarhiei s-a erodat, ceea ce poate face ca discursul lui Felipe al VI-lea să aibă un efect redus față de intervenția decisivă a tatălui său, în urmă cu 36 de ani.

Handicapul regelui Felipe al VI‑lea

Poate că regele Spaniei și-a dorit, în timp ce rostea discursul, ca fostul duce de Palma de Mallorca, cumnatul său Inaki Urdangarin, să nu fi fost condamnat la șase ani de închisoare pentru deturnarea a 6 milioane de euro din banul public, profitând de apartenența sa la Casa Regală. Poate că și-a dorit ca sora sa, infanta Cristina (căsătorită cu bascul Urdangarin, care și-a trăit gloria handbalistică la Barcelona), să nu fi fost adusă în fața justiției și achitată în același dosar. Și, poate, și-ar fi dorit ca premierul pe care îl apără, Mariano Rajoy, să nu fi fost primul prim-ministru spaniol care vine în fața justiției într-un caz uriaș de corupție în Partidului Popular: zeci de milioane de dolari, prostituate și vacanțe de lux pentru trucarea licitațiilor publice, cu implicarea unor interlopi imobiliari cu porecle ce spun multe – El Padrino, Don Vito. Poate și-a dorit și ca tatăl său, Juan Carlos, să nu fi ascuns vânătorile sale de elefanți pe bani publici, care l-au discreditat cu puțin înainte de abdicare.

O veste proastă pentru separatiști

Spre deosebire de 1981, acum, regulile mereu în schimbare ale globalizării pot avea un impact mai mare decât discursurile regale în momente decisive. Exprimate de marile bănci, corporații, politicieni, presă, formatori de opinie, ONG-uri și universitari, aceste reguli spun că viitorul nu e nici al micilor provincii care-și declară independența, nici al marilor state națiune. Ele nu își mai pot exercita deplin funcțiile definitorii: monopolul forței și monopolul băgării mâinii în buzunarul cetățenilor. Fără cooperare suprastatală, armata nu mai este atotputernică în fața războaielor asimetrice, nici fiscul în fața războaielor economice globale și a transferurilor de bani în offshore-uri. Nici statul bunăstării nu mai este posibil fără cooperare supranațională, prin impunerea de reguli comune pentru piața muncii și taxe. Nici viitorul profesional nu mai poate fi strălucitor fără studii în marile universități din alte state. De aceea, după cum scrie site-ul italian Linkiesta, cei care visează la separatism și tradiționalism sunt liberi să o facă: „Există și oameni de 50 de ani care se mai joacă cu trenulețe electrice, fiecare are un hobby. Însă făceți-o în liniște, în altă camera. Și aveți grijă să nu vă răniți. Între timp, adulții au lucruri mai importante de făcut“.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.