Adrian Volintiru, fost director Romgaz, preia funcția de Director Energie la Chimcomplex Borzești, cel mai mare producător din chimie al regiunii noastre, pentru un mandat de 4 ani, potrivit unui anunț remis bursei. În trecut, pe lângă funcția de CEO la Romgaz, a mai ocupat diverse roluri de conducere la Hidroelectrica, Poșta Română și Rompetrol, dar și funcții în sistemul public ca Secretar de Stat la Ministerul Economiei și Președinte la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului. „Experiența sa în domeniul gazului natural, energiei și planificării strategice va aduce o perspectivă valoroasă și abilități esențiale pentru echipa noastră”, spun reprezentanții Chimcomplex.
Alte numiri în conducerea companiei sunt Răzvan Dogărelu care preia funcția de Chief Supply Chain Officer și Călin Pop care preia funcția de Chief Commercial Officer (CCO). Pop are o experiență îndelungatăr în domeniul îngrășămintelor chimice și a participat inclusiv la redactarea de legislație în domeniu.
Chimcomplex are o tradiție de 70 de ani și este principalul producător și furnizor de substanțe chimice vitale din regiune, specializat în polioli, clorosodice și oxo-alcooli, având 2 platforme industriale la Onești și Râmnicu Vâlcea. Chimcomplex a înregistrat o cifră de afaceri de 2.259 milioane de lei, anul trecut.
alta lichea securistica…huooo