Va fi în contact cu Vladimir Putin în principal prin telefon, le-a spus Trump ziariştilor, în Biroul Oval de la Casa Albă, dar în cele din urmă, a mai spus el, intenţionează să se întâlnească în persoană.
Prima sa întâlnire faţă în faţă cu omologul său rus va avea loc „probabil în Arabia Saudită”, transmit AFP şi EFE.
De asemenea, preşedintele american a spus că anticipează o încetare a focului într-un viitor nu prea îndepărtat şi a subliniat că la un moment dat vor fi necesare alegeri în Ucraina.
Referitor la eforturile Ucrainei de a adera la NATO, Trump a spus că sunt irealizabile.
„Nu cred că este fezabil„, a răspuns Trump când a fost întrebat de ziarişti despre aspiraţiile Ucrainei de a adera la Alianţa Atlantică.
Ce i-o fi făcut dl. Putin dlui Trump de a ajuns să repete ceea ce președintele rus spune de aproape un an?