Gura i-a adus sancţiuni lui Ludovic Orban

Președintele PNL, Ludovic Orban, a primit două avertismente de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru o declarație referitoare la „scroafele suite în copac” și cealaltă în care a spus că ”Guvernul PSD este ca țiganul care omoară calul care trage ca sa-i ia potcoavele”.
Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, a precizat, pentru Mediafax, că președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, a fost sancționat cu avertisment pentru două declarații considerate discriminatorii.
În mai 2018, aflat la Tulcea, Ludovic Orban a catalogat unii funcţionari din administraţie ca fiind luaţi de la coada vacii sau scroafe în copaci.
„În condiţiile în care noi avem o criză pe piaţa forţei de muncă, în condiţiile în care foarte mulţi dezvoltatori nu-şi dezvoltă afacerile sau foarte mulţi investitori care vor să vină să investească în România, nu iau decizia de a investi în România tocmai pentru că nu găsesc mână de lucru calificată. Şi noi ne permitem să ţinem toate beizadelele plantate de PSD de ALDE şi de celelalte partide, toţi incompetenţii, toţi oamenii luaţi de la coada vacii, toate scroafele suite în copac care populează în momentul de faţă administraţia şi care şi-au bătut joc de adevăraţii funcţionari, care au încercat cu adevărat să facă o carieră în administraţie, bazată pe profesionalism, pe competenţă şi pe criterii obiective”, a spus liderul PNL.
Liderul liberal a mai fost sancționat pentru declarația potrivit căreia : ”Guvernul PSD este ca țiganul care omoară calul care trage ca sa-i ia potcoavele”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

5 Comentarii

  1. Asta ar trebui amendat pentru simpla aparitie in public. Produce numai JENA in jurul lui, lasa oamenii privirea in pamant cand sunt langa el, de rusine sa nu fie vazuti alaturi de un asemenea specimen. Asta numai langa bolsevicul cotrocean poate sta, ca sa-i pupe mana bolsevicului.

  2. Huuo vietate care zbori pe sus sprijinit de rarutu! Vant in pupa iti sufla si strainu Johannis! La lada de gunoi cu voi mezerii umane ce sunteti in slujba strainilor si in defavoarea poporului roman!

  3. Este coerent domnul Ludovic Orban în judecăți. Acum 20 de ani le sfatuia pe junele din partid să facă și alceva decât “cea mai veche meserie” ca să promoveze în PNL. Acum că s-au mai copt și s-au cățărat în încrengăturile partidului îi par “scroafe în copac”. Mai glumeață este darea de gol cu PNL-ul care vrea să omoare PSD înhămat la caruța Tării ca sa-i fure potcoavele pentru gloabele din ce este actualul PN(D)L.

  4. Adevarul e ca Ludovic Orban ar trebui sa isi puna un fermoar la gura si sa discute prin semne,la cate idiotii spune!Cred ca un cretin mai mare in PNL decat Orban e doar Busoi!O cutra ramasa in partid,cand trebuia dat afara cu amicul Crin Antonescu la pachet!

  5. He he ! Daca tot e vorba de scroafe si cai in panseurile tip „Gîgă” ale lui Orban, va mai amintiti cum pe vremea lu’ nea Ceasca cîte un cîine-lup de patrula scotea la plimbare doi militieni ? Privind poza, ma si mir cum maimutei nu-i e si jena sa-l scoata pe Orban la plimbare ?! …

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.