Legea prin care va fi hotărâtă soarta câinilor comunitari a fost amânată de plenul Camerei Deputaţilor.
Legea prevede gestionarea câinilor comunitari şi a fost aprobată săptămâna trecută de Comisia pentru Administraţie din cadrul Camerei Deputaţilor, însă urma să fie votată marţi în plen.
„Şedinţa s-a incheiat. Legea nu a fost discutată astăzi pentru că a fost pe o poziţie mult prea îndepărtată pe ordinea de zi. Rămâne să intre din nou luni”, a declarat pentru Green Report Carmen Arsene, vicepreşedinta Federaţia Naţională pentru Protecţia Animalelor (FNPA).
Ea precizat că au fost prezente aproximativ 150 de persoane în balcoanele Camerei Deputaţilor pentru a asista la hotărârea membrilor camerei asupra legii prin care va fi decisă soarta câinilor fără stăpân.
„Dacă şi săptămâna viitoare legea va fi amânată, atunci vom organiza un nou miting în faţa Palatului Parlamentului la care vor participa în jur de 400 de persoane”, a mai spus Carmen Arsene. Citeşte mai mult pe green-report.ro.
Organizaţiile solicită votarea proiectului de lege 912/2007 cu respectarea liniilor principale din forma adoptată de Senatul Romaniei: gestionarea câinilor comunitari prin prindere, sterilizare, identificare şi returnare a câinilor blânzi şi controlul reproducţiei câinilor cu stăpân.
FNPA strânge semnături pentru petiţia pentru soluţii durabile în gestionarea populaţiei de câini comunitari, la adresa http://www.fnpa.ro/petitie.