„VOTAT 2024“: «Baluba! Baluba!»

O poantă din vremea copilăriei care făcea furori în cadrul organizaţiei noastre de pionieri (pe când eram fascinaţi de exploratorii britanici Stanley şi Livingstone) prezenta doi misionari ai colonialismului vest-european aflaţi pe o tribună de lemn improvizată în faţa membrilor unui trib african, evocându-le acestora binefacerile ce aveau să-i copleşească odată instaurat noul regim. După ce cel dintâi a terminat povestea despre şcoli, educaţie şi instrucţie, băştinaşii au început să strige în cor: «Baluba! Baluba!»

Cel de-al doilea le-a pomenit, apoi, despre calea ferată (precursoare a autostrăzilor de astăzi), care avea să asigure legătura ţinutului lor cu oceanul planetar (dominat, nu-i aşa?, de marina imperială), la care din zecile de piepturi a răsunat din nou sloganul «Baluba! Baluba!». Şi aşa mai departe, până ce unul dintre cei doi, crispat de nevoi fiziologice presante, l-a întrebat pe şeful de trib unde ar putea să urineze.

La care a primit următorul răspuns:«Uite colo, în tufiş! Scoţi baluba şi te π..şi!»

Rememorat cu savoare şi după 50-60 de ani în cadrul unei mici agape tovărăşeşti, reunind câţiva UTC-şti de odinioară, UASCR-işti de apoi şi comunişti de mai ieri, cu doar o săptămână înaintea ediţiei 2024 a „Duminecii orbului“, acest banc li se potriveşte de minune liderilor celor două mari partide aflate la guvernare în anii din urmă, ambii excluşi fără glorie din turul II al prezidenţialelor curente, în ciuda unor pomeni electorale extrem de atent plasate de-a lungul întregului an.

Când, în urmă cu o lună, s-a comentat despre victoria în Basarabia a lui Aleksandr Stoianoglo în faţa Maiei Sandu la alegerile prezidenţiale din Rep. Moldova, în final adjudecate de aceasta din urmă graţie sprijinului masiv acordat de emigranţii din Occident, s-a insistat asupra mituirii unora dintre alegătorii rămaşi acasă dincolo de Prut pentru a vota cu opoziţia eurosceptică (implicit, filo-rusă). Votul „cu fundul în două luntri“ al moldovenilor se poate explica, mai degrabă, ca expresia unui instinct de conservare al unei populaţii încă traumatizate de deceniile de dominaţie sovietică (din secolul celei ţariste nemairămânând decât relatările istoricilor şi cele transmise din generaţie în generaţie), din teama de necunoscut ca şi dintr-un puseu suveranist emanat cu grijă din pretinsa identitate aparte de trupul neamului nostru, ca şi din caracterul multietnic al republicii. Cu sau fără a avea şi un paşaport românesc în buzunare, moldovenii au fost fair play, cei mai mulţi răsplătindu-şi binefăcătorii la urne.

In schimb, la românii de dincoace de Prut – mai nimic din toate acestea, deşi suma ofrandelor poate conduce la cine ştie ce surprize legate de deficitul bugetar ani de-a rândul. Singurul judeţ din ţară în care Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au împărţit primele două locuri a fost Mehedinţiul, deşi cel dintâi, din prezenţa căruia în turul al doilea s-a făcut o axiomă, a câştigat şi în celelalte judeţe ale Olteniei, plus pe ici-colo prin Muntenia şi Moldova (inclusiv în judeţul Vaslui, cu a sa reşedinţă având o populaţie de 63.035 de locuitori la recensământul din 2021 şi 130.590 de alegători înscrişi în registrul electoral actualizat!), dar în nici unul dintre judeţele Dobrogei, Bucovinei ori Ardealului (excepţia fiind Caraş-Severinul din Banat) – în total 16 mari UAT, iar cel de pe urmă – numai într-una singură, judeţul Giurgiu.

Lăsând la o parte cele şase judeţe în care pe primul loc s-a clasat Kelemen Hunor, adică cele trei din centrul ţării locuite de secui şi cele trei din extremitatea nord-vestică populate de numeroşi unguri, restul de 19 mari unităţi administrativ-teritoriale au fost adjudecate de către cei doi finalişti din 8 decembrie: Călin Georgescu – 13, respectiv Elena Lasconi – 6. Acesteia i s-au acordat şi cele mai multe voturi exprimate peste hotare, determinante pentru devansarea lui Ciolacu putând fi considerate cele din Rep.Moldova şi din secţiile din America, ce s-au închis la 7-10 ore după cele din România.

Revenind la reuniunea din acel restaurant bucureştean din urmă cu zece zile, am abordat, la un moment dat, şi chestiunea multiplelor alegeri. Surprins de apetitul electoral clamat de convivii mei, absolut toţi cei de faţă susţinând că vor merge la votare, le-am spus că eu, pendulând între aici şi dincolo, particip extrem de rar şi doar pentru cauze excepţionale (de genul demiterii preşedintelui Băsescu, în iulie 2012), recunoscându-le românilor care trăiesc, muncesc şi plătesc taxe în ţară o firească întâietate în a determina, prin votul lor, mersul chestiunilor politice din România. Pe de cealaltă parte, le contest celor ce trăiesc, muncesc şi contribuie nemijlocit la propăşirea naţiunilor în care s-au integrat, la puţini paşi de a fi, ei şi urmaşii lor, deznaţionalizaţi, un drept special de a-şi „salva“ periodic patria lor pierdută, de unde şi emoţia mea nulă în faţa campaniilor de genul celor pentru un milion de voturi exprimate în străinătate…

Mi-a displăcut profund în cei aproape 35 de ani de democraţie regăsită să-i întreb pe oameni cam cu cine votează. Mi-am permis doar, mai în glumă, mai în serios, să le arăt unora ochiul sau să le vântur altora prin faţă ameninţarea că voi vota cu „comuniştii“ dacă vor continua să-mi vândă propagandă ieftină pretins de dreapta. Aşa că am plecat de la întâlnirea cu foştii mei colegi fără a putea desluşi cum ar fi urmat să voteze aceştia la prezidenţiale, ei înşişi, dincolo de dorinţa de a se prezenta, fiind, mai toţi, nehotărâţi în privinţa numelui pe care aveau să pună ştampila.

S-a întâmplat nefericirea ca în drum spre Curtici să mă opresc la înmormântarea unuia dintre cei doi veri primari de-ai mei, oameni ce mi-au fost ca fraţii. Cum un priveghi, o îngropăciune ori un parastas implică şi o firească aplecare spre viitor, temele electorale nu puteau lipsi din discuţii, astfel încât am putut lua pulsul unei comunităţi semi-urbane, semi-rurale, cu doar trei zile înainte de 24 noiembrie. Pe unul pe care-l ştiam cam „şoşocist“ l-am întrebat dacă ar fi votat-o pe ea în cazul în care nu ar fi fost exclusă de pe listă.

«Evident» a fost răspunsul lui. Cunoscând etichetările de „om al Sistemului“ puse de rivalii din extrema dreaptă, am continuat:«Şi-acum ce-o să faci, o să votezi cu Simion?»

«Nu!» a venit răspunsul lui prompt…la care i-am replicat: «Atunci, cu cine?»

«Ştiu eu cu cine…» a încheiat el discuţia.

[La o zi după alegeri, accesând roaep.ro am avut imaginea de ansamblu a voturilor exprimate duminică la fosta şcoală parohială a micii localităţi: total voturi valabile- 306, din care: Călin Georgescu – 87, Simion – 65 (deci, cei doi împreună cam 50%), Terheş – 33, Ciolacu – 31, Ciucă – 30, Lasconi – 21, Geoană – 20, Diaconescu – 10, restul – 9 (dintre care Orban – 1).]

Odată revenit în „diaspora“, am început să mă perpelesc de dorul de a vota, căci la alegerile locale şi la cele pentru Parlamentul European, la care am dreptul de vot, nu am participat niciodată. Dar cum asta contravenea regimului de neimplicare şi de abţinere autoimpuse de ani buni, am găsit o scuză în a-i îndeplini celui mort cu nici o săptămână înainte o ultimă îndatorire şi libertate cetăţenească. Insă noi doi n-avuseserăm timp să mai dezbatem şi chestiuni electorale, aşa că am sunat-o pe cea cu care el şî-a împărţit ultimii ani de viaţă, rugând-o să-mi precizeze cum ar fi votat bunul meu văr pe 24 noiembrie. Inarmat cu răspunsul ei, am putut ştamplia cu inima împăcată pentru ceea ce se cheamă un „vot util“, încărcat de obida resimţită de cei mulţi, ce păreau muţi sau liberi doar să scandeze «Baluba! Baluba!» până mai ieri.

O socoteală de aritmetică elementară ne oferă cheia pentru tot deranjamentul creat în legătură cu data de 8 decembrie. Fără cele 6-8-10 procente luate din mâna acelor susţinători fideli ai Dianei Şoşoacă, lucrurile ar fi stat cu totul altfel în turul II al alegerilor prezidenţiale. Lovitura ce i-a fost aplicată a fost cu adevărat o mişcare politică cu implicaţii majore. Suntem, oare, ca ţară într-o situaţie analoagă celei avute în vedere de Winston Churghill atunci când s-a adresat Camerei Comunelor în vara anului 1941, îndată după invadarea Uniunii Sovietice de către Germania nazistă? Imi permit să ofer acest citat în original: «If Hitler invaded hell I would make at least a favourable reference to the devil in the House of Commons.»

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.