Românii vor avea parte de vreme caldă în prima de zi de Crăciun, când se vor înregistra temperaturi maxime situate între 6 şi 16 grade Celsius la nivelul întregii ţări, potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, scrie Agerpres.
„Pentru mâine vom avea o vreme caldă pentru această dată, cu nori în partea de vest, de centru şi de nord a ţării, unde aşteptăm ploi, şi cu temperaturi maxime situate între 6 şi 16 grade Celsius, la nivelul întregii ţări”.
În Bucureşti, vremea va fi caldă, dar cu un cer temporar noros. Este posibil să plouă până în prânz, iar maxima termică va fi de 13 grade.
În a doua zi de Crăciun, respectiv duminică, 26 decembrie, vremea va fi în răcire, temperaturile maxime se vor situa între 0 şi 8 grade Celsius. Local, va ninge în regiunile intercarpatice.
Duminică, în Bucureşti nu vor fi precipitaţii, însă temperaturile maxime vor fi în scădere comparativ cu ziua precedentă. Acestea nu vor depăşi 7-8 grade Celsius.