Vucici, un nou mandat în fruntea Serbiei

Preşedintele în funcţie al Serbiei, Aleksandr Vucici, este creditat cu 59,8% din voturi în scrutinul prezidenţial, potrivit proiecţiilor realizate de institutele Ipsos şi CeSID pe baza sondajelor efectuate la ieşirea de la urne, informează agenţia Reuters.

Zdravko Ponos, un general de armată în retragere care a candidat din partea formaţiunii proeuropene Alianţa pentru Victorie, s-a clasat pe locul al doilea, cu 17,1% din voturi.

Preşedintele Aleksandr Vucici a candidat pentru un nou mandat de cinci ani cu angajamentul garantării păcii şi stabilităţii Serbiei, în contextul presiunilor exercitate de Occident asupra Belgradului pentru a se ralia sancţiunilor internaţionale impuse Rusiei din cauza invaziei în Ucraina. Serbia, care are relaţii bune cu Rusia, speră să devină membră a Uniunii Europene.

În scrutinul parlamentar, Partidul Progresist Sârb (SNS), al preşedintelui Aleksandr Vucici, este creditat cu 43,6% din voturi, iar Alianţa pentru Victorie a obţinut 12,9%.

Partidul Socialist, un posibil partener de coaliţie al Partidului Progresist, este creditat cu 11,6% din voturi.

Prezenţa la urne în alegerile generale din Serbia a fost de 58,54%.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 11
Author

14 Comentarii

  1. Globabalismul pierde peste tot. De ce se mira iubitorii de babushte ? Lumea si viitorul ei este al tinerilor !

  2. Felicitari tuturor PATRIOTILOR care isi apara poporul si tara in fata inselaciunilor, saracirii si uciderii uneltite de noul haos globalist reprezentat prin paiatzele la inaintere soros/dheitz/faluci/scheab/oms/fmi/un/unicef si lista este lunga insa toate aceste satane sunt supuse vanguard si blackrock. corporatiile satanei, tehnocrati fara legaturi umane si contra umanitatii vor sa puna labele pe resurse, creand si provocand dispute si „razboaie” internationale. pe model rockefeller/rothschild /grupul bilderberg etc. ati vazut la intrunirile lor cum sunt lunetisti pe acoperisuri, in costume camulflate? drone peste tot? de ce le este frica..? oare?

  3. Se mișcă balcanii!!..unde-i banditul de Soroș??..Uite ca sârbii au ales demnitatea și neatârnarea în fața globalismului !!
    Felicitări poporului sârb!!!..

  4. Păi azi, când toți boii militează pentru ca ukraina să intre in UE,. Nu crezi ci Serbia este mult mai de admis și promovat in UE decât ukeraina nazistă ??

  5. Nu știu cum se face că toți care țin cu rușii câștiga încrederea poporului. Numai la noi e invers. A cerut Citu sa fie sancționat Putin, acum Citu e istorie. Ce să înțelegem de aici? Faptul că conducătorii impuși de Soros nu au nicio tangenta cu interesele poporului ci ale străinilor!

  6. N-ai citit articolul. Partidul Progresist a lui Vucici este majoritar. Deci femeile tati vor guverna in Serbia asa cum in UK barbatii care vor merge sa faca o radiografie vor fi intrebati daca sunt insarcinati…Lumea se schimba…Nu ne mai tragem din Adam si Eva ci din Unu si Doi…

  7. Las’ că nu asta-i interesează -adică,să ai neveste,amante,copiii din flori e”valoare conservatoare”?să îți schimbi credința ,concepțiile după interesele de moment-astea sunt „valori”?dar nu sunt acești „apărători ai valorilor tradiționale”vinovați-sunt și aceia care au umflat lindina până când păduchele a putut să apară in toată splendoarea lui ,ci’că „național-conservatoare”(cu autori de constituții „național-conservatoare”coborând pe burlan,cu puzderie de copiii din flori,cu prim-ministri…precum cel/cea din Serbia,cu copii renegați…nu vă mai ascundeți foamea de averi și putere după formule,voi n-aveți valori morale

  8. …..SUNT ȘI POPOARE „DEȘTEPTE” IAR NOI „„PUP-PUP-PUP BAA UE,BA NATO,BA USA ”ȘI NE ALEGEM CU –DURU,DURU

  9. Excelent!
    Dupa ungaria vine si serbia.
    Sunt popoare care s au maturizat, noi niste primitivi – guvernul national dragnea dat jos prin lovitura de stat parlamentara securista.
    E UN SIMPTOM AL MATURITATII POLITICE STABILITATEA. Cine e curios sa arunge o privire la succesiunea guvernamentala fi japonia sau rfg postbelice.
    Sa urmeze oare franta? Nu indraznesc sa sper …

  10. Degeaba citesti in Balcani, aici una se spune si alta se fumeaza, partidul lui Vucic „progreseste” cu rusii lui Phutin, cum PNL „nationaleste cu UDMR si cu globalistii anti-nationali. La fel si Cotidianul, daca-l citesti crezi ca-i cea mai libera publicatie, admite orice opinie, doar pe ce nedorite, nu !

  11. TOMOLINesti atit de Editatca nai pereche Editat si ungurii si sirbii sint patriotinu ca tine stai in genunchi si ALUPIGUS la americani si bruxelezi.

  12. Dupa tradarea lui Gorbaciov si a celorlalti agenti recrutati de „imperiul libertatii si democratiei” in fostul bloc rasaritean, trei natiuni ortodoxe au primit lovituri nimicitoare din partea imperiului: Rusia, Serbia si Romania. Intre timp, Rusia si Serbia au inceput sa-si revina. RO s-a impacat, probabil, cu ceea ce i-au harazit stapanii occidentali. Dupa toate aparentele, romanii isi merita soarta…

  13. @Al: Daca a persecuta minoritatea romana, pentru tine, inseamna maturitate, ce ar mai fi de spus despre parada ta de nationalism? Doar maskirovka unui agent al coloanei a 5-a ruse in Romania.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.