Datorită Cupei Mondiale la fotbal am urmărit doar în reluare emisiunile unor televiziuni în care se dezbăteau implicaţiile arestării lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui României. Aflasem doar că, în prealabil, se difuzaseră nişte secvenţe în care el discuta cu un individ despre euroi, deloc puţini, intervenţii la un anume Traian pentru ca acesta să ajute pe cineva să nu primească o condamnare grea la închisoare şi altele pe aceeaşi linie. Văzând, aşadar, aceste „dezbateri” ale televiziunilor băsiste, nu-mi venea să cred ce se spunea: nişte inşi şi inse ale căror feţe se congestionau pe măsură ce se scurgea timpul acuzau în delir nu ştiu care mogul şi nu ştiu ce avocat, îi făceau „securişti ordinari”, se întreceau în a-i pune la zid pe cei care credeau că Bercea Mondial a dat mită, iar Mircea Băsescu ar fi primit aşa ceva, deşi faptele se petrecuseră chiar în biroul acestuia din Portul Constanţa. Evidenţa era clară, dar nu şi pentru respectivii. Nu ştiam ce să cred: cine oare era cel acuzat şi cine cel curat ca lacrima?
Pe urmă, aceste vuvuzele umane îşi continuau delirul arătând cât iese de ÎNTĂRIT preşedintele din această poveste sinistră – arestarea fratelui său pentru trafic de influenţă! – întrucât faptul dovedeşte că justiţia şi-a făcut datoria. (Reamintesc că Terra a făcut cunoştinţă cu vuvuzelele cu ocazia Cupei Mondiale la fotbal desfăşurată în 2010, în Africa de Sud, ele fiind un fel de trompete-jucării din plastic ce scoteau nişte sunete stridente şi enervante la culme.) Mai mult decât atât, se repetau insistent vorbele prin care, în aceeaşi zi, la prânz, deci cu câteva ore bune înainte ca Mircea Băsescu să fie reţinut de DNA, preşedintele declara ritos: „Între justiţie şi fratele meu, aleg justiţia!”, ca şi cum ar mai fi contat în vreun fel această nuanţă într-un moment în care bulgărele se rostogolise. Ce s-ar fi întâmplat oare dacă acelaşi ar fi declarat că între justiţie şi frate îl alege pe cel din urmă, ştiut fiind cât era de gravă situaţia? Mai curând eu cred într-o adevărată vânzare de frate pentru păstrarea domniei, ca în perioada otomană! Dar, pentru că suntem în veacul al 21-lea, este la mintea cocoşului că, oricât ar fi sfidat Traian Băsescu realitatea, situaţia e atât de gravă încât numai asta ar fi lipsit pentru a pune capac la totul. Oricum, nu ar fi fost o surpriză în ce-l priveşte.
Cu toate lamentările vuvuzelelor, evenimentele şi-au urmat cursul, preşedintele României din 2014 dovedindu-se un ignorant notoriu dacă ar fi venit vorba despre felul cum a pierdut Nicolae Ceauşescu frâiele jocului politic în decembrie 1989, când l-au lăsat din braţe serviciile, urmate imediat de – sau concomitent cu – marile detaşamente muncitoreşti de la Uzinele „23 August” şi IMGB. În atare context, e lesne de înţeles că acest cor al vuvuzelelor are efecte contrare celor pe care membrii lui le aşteaptă, dacă o fac cu sinceritate şi nu cumva ca bocitoarele angajate cu ora sau ziua la cine ştie ce înmormântare simandicoasă. Pe de altă parte, aş aminti că, probabil, vuvuzelele suferă de nictalopie, adică, în limbaj popular, de orbul găinilor, dar ele nu conştientizează boala şi gravitatea ei. Cum altfel poţi să le cataloghezi dacă ele, vuvuzelele, se transformă deliberat în lătrăi turbaţi şi susţin că nu trebuie crezut un ins care susţine că i-a dat bani lui Mircea Băsescu, iar acesta recunoaşte în discuţia fatală, numai ei – nu şi nu! Noroc că apare referatul judecătorilor în care Mircea Băsescu este citat că a recunoscut în faţa lor că a luat banii şi pretinde că este un împrumut, dar făcut în nu ştiu ce colţuri şi la ore de taină, plasă în care magistraţii nu cad, întrucât nici novicii novicilor nu ar face aşa ceva, şi cer documentul doveditor. Detaliu elementar într-o tranzacţie de acest gen, dar care, pentru vuvuzele, nu contează, ele ţinând-o langa, precum în izlaz talanga vacii, că domnul Mircea Băsescu este ca Maria Magdalena, adică un neprihănit. Este adevărat, suntem departe de tărâmurile în care o simplă şi firească strângere de mână pecetluia o înţelegere, adesea de o valoare uriaşă.
Dar să revin la Zeus, cel care a venit pe cai mari la cârma acestei ţări, făcând acea declaraţie incendiară referitoare la pădurea de ţepe pe care urma s-o planteze cu migală în Piaţa Victoriei pentru cei dovediţi corupţi, angajament pe care Istoria îl va judeca. Acum este precum Ceauşescu în ‘89, l-au lăsat şi pe el din braţe serviciile, ca şi copilul său de suflet – DNA! Din această ultimă perspectivă vreau să ajut Istoria scriind că Zeus a descins în marea politică românească pe un cal alb impunător şi iese însoţit de o potaie, neacceptată nici măcar în nu ştiu ce adăpost, şi de sunetele dogite ale unor vuvuzele, care, nici ele, nu mai pot – sau nu mai vor, c-aşa-i românul -, să cânte coerent împreună!
P.S. L-am ascultat pe Traian Băsescu dând asigurări de la pupitrul prezidenţial că nu va demisiona din cauza scandalului declanşat de fratele său. Între timp, s-a adăugat şi cel al ginerelui său, avocatul Radu Pricop, pe care preşedintele îl numea „Pricopie”. Păi, poţi crede ce spune pe cineva care nu ştie exact nici numele ginerelui său?
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.