Washington: schimbare majoră în abordarea Chinei

Pe 12 iulie 2016, Curtea Peremanentă de Arbitraj de la Haga a decis că Republica Populară Chineză nu are ”niciun drept istoric” bazat pe ”linia în nouă puncte” pentru a revendica suveranitatea asupra unor teritorii în Marea Chinei de Sud. Decizia a fost luată în baza Convenției ONU asupra Dreptului Mării, într-un caz care opunea China Filipinelor. Filipine au avut câștig de cauză.

La acea dată, administrația Barack Obama a decis să nu ia vreo poziție față de această decizie a Curții de arbitraj. Statele Unite urmau calea neimplicării în regiunea cu pricina.

Odată cu instalarea administrației Donald Trump, Statele Unite au preferat să ”vorbească” prin intermediul navelor de război trimise în zonă. Pe 13 iulie 2020, la împlinirea a patru ani de la decizia Curții Permamente de Arbitraj, Statele Unite au marcat o schimbare de poziție: secretarul de Stat Mike Pompeo a declarat că revendicarile teritoriale ale Chinei în Marea Chinei de Sud nu sunt legitime. Este pentru prima dată când SUA se exprimă categoric în acest dosar. Inclusiv presa ostilă lui Donald Trump remarcă că decizia administrației de a adopta aceasta poziție față de Chian nu este una unilaterala, câtă vreme ea se înscrie pe linia verdictului din 2016 de la Haga.

Presa americană arată că este foarte posibilă o intensificare a activității militare chineze în Marea Chinei de Sud ca urmare a declarațiilor lui Mike Pompeo, așa cum s-a întâmplat s după verdictul de la Haga, din 2016.

”O spunem clar: revendicările Beijingului asupra resurselor din cea mai mare parte a Marii Chinei de Sud sunt total nelegitime, la fel ca și campania de intimidare menită să-i aduca controlul asupra acestor resurse”, a spus Mike Pompeo. ”Lumea nu va permite Beijingului să trateze Marea Chinei de Sud ca și cum ar fi parte a imperiului său maritim”, a mai spus secretarul de Stat. ”America este alături de aliații din Asia de Sud-Est și de partenerii din regiune, pentru a le proteja drepturile suverane asupra resurselor din platforma continentală, conform drepturilor și obligațiilor lor impuse de dreptul internațional. Suntem alături de comunitatea internațională, pentru apărarea libertății mărilor, respectarea suveranității și respingerea dreptului celui mai puternic în Marea Chinei de Sud și în regiunea extinsă”, a spus Pompeo.

Așa cum preconizau mulți analiști, administrația Trump își înăsprește retorica față de China pe măsură ce se apropie alegerile prezidențiale din SUA. Filipinele, țara care a câștigat procesul de la Haga în 2016, nu mai face presiuni ca Beijingul să respecte hotărârea, asta dupa ce a venit la putere președintele Rodrigo Duterte.

De la momentul din 2016 și până acum, China a ignorat decizia Curții Permamente de Arbitraj și a acționat la limita declanșării unui conflict, folosindu-se de caracterul hibrid al așa-numitei Miliții Maritime și de flota de pescuit, transformată în vârf de lance al unei ofensive tăcute în Marea Chinei de Sud. In acest mod, China a construit insule artificiale în apele teritoriale aflate disputate cu țările din regiune, ceea ce a dus la temeri că Beijingul va ajuge să controleze una dintre cele mai importante rute comerciale maritime din lume. Fostul consilier prezidențial Steve Bannon a catalogat insulele artificiale construite de China drept ”portavioane” și a insistat că China este cea mai mare amenințare la adresa intereselor economice și de securitate ale SUA.

Până în acest moment, Statele Unite au preferat să evite caracterizarea acțiunilor Chinei, insistând mereu pe dreptul la ”libertatea navigației” și transmițând mesaje în special prin prezența navelor de război în apele disputate.

„Linia în nouă puncte”, prin care China susține că îi aparține în jur de 90% din Marea Chinei, se află în mijlocul așa-numitului prim lanț de insule, ce leaga Okinawa (Japonia), Taiwan, Filipine și restul zonei maritime, până la Malaysia, cuprinzând astfel Marea Galbenă, Marea Chinei de Est și Marea Chinei de Sud. Guvernul de la Beijing consideră că îi aparțin insulele Pratas (disputate și de Taiwan), insulele Paracel (disputate și de Taiwan și Vietnam), insulele Zhongsha, din care fac parte bancul Macclesfield și bancul Scarborough (diputate și de Filipine și Taiwan) și insulele Spratly (disputate și de Taiwan, Malaysia, Filipine și Vietnam).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

13 Comentarii

  1. China nu este nici Irak si nici Serbia, ca sa fie redusa la tacere printr-un fel de blitzkrieg high-tech de genul preferat de asa-zisa ‘Comunitate internationala’. Chiar daca puterea navala a Chinei nu este la paritate cu cea a SUA, nu este nici de ignorat. SUA, la fel ca orice supraputere, nu va putea sa-si concentreze coplesitoarea lor forta navala intr-un singur teatru, caci interesele lor sint mult mai extinse. Daca interesele Chinei in Marea Chinei de Sud nu sint legitime, atunci ale cui sint?

  2. @aninim
    interesele alora care nu mananca caini fierti sau fripti…ca sa nu dam alte exemple si mai macabre

  3. Totuși,China a respins hotărârea din 2016 numind-o „nefondată”! Taiwanul, care administrează în prezent insula Taiping, cea mai mare dintre Insulele Spratly, a respins, de asemenea hotararea Curtii de la Haga!:)))
    Curtea de la Haga nu a „dat” insulele Filipinelor,trebuie mentionat,ci a recunoscut libertatea de navigatie!
    SUA se baga fix ca musca in lapte,nu e problema SUA!

  4. @ryzen: Esti sigur ca meniul ‘alora’ este unul sanatos, nemacabru? …

  5. Treba e că UE importă multe produse esențiale într-un număr de domenii critice, dar are pretenția de a fi independetă să poată trage China la răspundere pentru încălcarea drepturilor omului, o utopie și prostie, în același timp.
    Când UE o să producă totul în țările UE și Bruxelles-ul își va aduce o contribuție semnificativă la asta o să fie cu adevărat independetă. Altfel este ca situația României are terenrui agricole dar importă foarte mult din ce înseamnă produse alimentare, terenurile agricole nu-i mai aparțin. Siguranța alimentară, o bombă cu explozie întârziată.
    La fel și UE, producția localizată acasă internă intră în conflict direct cu doctrina și interesele financiare globaliste care au tot interesul să producă orinde în lume există sclavi, să muncească gratis dacă s-ar putea, în condițiile cele mai precare de muncă.

    UE apară în primul rând interesle globaliste după pe cele ale statelor naționale, de asta vor transferarea cât mai mult din atribuțiile guvernelor și parlamentelor spre Bruxelles în mâinile globaliaste. Pănă si ărmatele naționale, să fie desființate controlate de la centrul UE la fel cum vor în SUA extremiștii de stânga desființarea poliției cu alte structuri dar controlate de ei.
    Limitele globalizării s-au văzut în pandemie când toate granițele închise, tranaporturile aproape paralizate marile orașe ăi nu numai riscau să facă foamea sau să ducă lipsă acută de banalități ca hârtie igienică.

  6. @Anonim: fara „resurse”, adica PETROL, SUA nu si-ar manifesta nici un interes privind „revendicarile” Chinei în marile sudice … Mult zgomot pentru nimic, de fapt, ai dreptate (spui de tacerea privind mijloacele militare ale Chinei, dar nici SUA nu stau mai bine dpdv militar, cu pletora clientelara – interna si externa -, care li se-nfrupta din bugetul Pentagonului …).

  7. D-le Calin,cand in China se produc mai multe masini AMERICANE decat in SUA,a caror profit de productie il incaseaza FORD,GMC,etc cum credeti ca totul nu e decat o frasa politica,sa aigure realegerea lui Mc Donald?
    Stima,

  8. Desigur ,pentru criminalii lumii distrugerea si jefuirea bogatiilor Iraq-ului este perfect legala ,deoarece Iraq se afla in ,, Marea Americii de Sud,, !

  9. China si-a dovedit capacitatea tehnica si potentialul financiar ,dar America s-a dovedit un balon de sapun cu ocazia covidului ,vezi provocarea Coreii de Nord cum a evoluat !,vezi circul facut cu Iranul ,vezi targuiala cu Afganistanul ,vezi calcatul in strachini cu declaratia proIsrael de ocupare a Cisiordaniei,vezi portavioanele Japoniei !,va reamintesc esecul in semnarea tratatelor TPP si TTIP ,vezi BREXITUL tot un efect al fortarii globalizarii si a celor doua tratate .
    Potentialul destructiv al unora s-a vazut si se vede ,ceilalti inca acumuleaza ,exerseaza ,simuleaza ,regleaza distanta ,dar inca nu-s formate taberele.Testul covid a demonstrat ca arma biologica poate destabiliza guverne ,finante ,economii fara a se trage un foc de arma,in plus lasa multe victime si multe alte complicatii.

  10. @Ileana Rollason: Nu e de cintat prohodul Americii. Au mai facut-o si altii si au patit-o. Eu unul nu cred ca se va ajunge la conflicti militar cu China, excursiile navale americane in acea zona fiind doar balet. Cheia este economica iar aici atuul se pare ca il are China. Militar, razboiul dintre balena si elefant ar putea fi adjudecat de SUA doar prin arma nucleara, dar asta cu pretul oprobiului general. Nu ar mai fi ca in razboiul Malvinelor, cind britanicii au avut de a face doar cu o mina de piloti devotati si niste bieti recruti neexperimentati. Acum ar fi vorba de redutabila armata a unei mari puteri continentale. Aceeasi armata, pe cind nu era decit umbra celei de azi, a facut ca razboiul din Coreea sa se termine prin remiza. Ca asta a fost in defavoarea poporului corean in ansamblul lui este alta poveste. Sub aspect naval, SUA si-ar adjudeca victoria doar cu preturi inacceptabile. Una peste alta, aventura americana ar impinge si mai ferm China catre Rusia. Nu cred totusi ca americanii si-au pierdut complet mintile.

  11. tragic este ca dreptul international n-are nicio valoare pentru americani vinduti israelului va Pompeo cind vine vorba de criminalii jidani stapinii americii …anexarea vaii iordanului combinate cu crimele zilnice ale bestiilor jidanesti este perfecta juridic cu indivizi ca trump si Pompeo..si asta in ciuda faptului ca dept.de pompieri din new York city acuza israelul si tradatori americani de 911 din 2001 ,demolarea turnurilor gemene cu exploziv plasat inaintea asa zisului atac cu avioane…

  12. @Anonim: bine-nteles ca nu-i de cântat (înca) prohodul SUA. Astept s-o faca aia din interior, care-i distrug statuile. Ïn rest, fiind de acord cu tot ce spui.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.