Este unul dintre cei mai tineri dirijori de talie mondială. Născut în 1975, la Montreal, Yannik Nézet-Séguin a devenit, la numai 25 de ani, directorul artistic şi dirijorul principal al Orchestrei Metropolitane din oraşul său natal. De doi ani, el l-a înlocuit pe celebrul Valery Gergiev la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Rotterdam.
Construită în 1960, Sala Filarmonicii din oraşul olandez, cu o capacitate de 2.200 de locuri, a fost recent placată cu panouri din lemn care i-au înbunătăţit acustica, înlăturând reverberaţiile provocate de paramentul iniţial din marmură. Chiar dacă nu este la nivelul celebrei Concertgebow din Amsterdam, ea oferă condiţii excelente muzicienilor, care sunt destul de nemulţumiţi de continua comparaţie cu vestita Filarmonică.
Compusă în proporţie de o treime din instrumentişti străini şi două treimi olandezi, Orchestra din Rotterdam, una dintre cele mai bune din Europa, a fost condusă de dirijori recunoscuţi pe plan mondial, ca Jean Fournet şi Edo de Waart, repertoriul iniţial fiind format preponderent din lucrări de Beethoven, Mahler şi Strauss. Timp de 20 de ani, până în 2008, avându-l dirijor pe Valery Gergiev, instrumentiştii din Rotterdam au abordat şi muzica rusă. În prezent, graţie noului lor conducător, Yannick Nézet-Séguin, ei au descoperit rafinamentul muzicii franceze. „Debussy şi Ravel posedă aceleaşi calităţi orchestrale ca şi Haydn şi Mozart”, afirma tânărul dirijor, pentru revista „Classica”, în care îi este dedicat un amplu reportaj.
Postul de conducător al orchestrei din Rotterdam este primul angajament al canadianului în Europa. Oraşul, cu gara sa agitată, cu populaţia cosmopolită, cu portul său, primul din Europa, deschis către întreaga lume l-a fermecat din primul moment. Distrus de aviaţia germană în 1940, el a devenit o localitate modernă în care gustul anglo-saxon se alătură arhitecturii futuriste, oferindu-i o atmosferă cu totul secială.
La începutul actualei stagiuni, programul orchestrei a cuprins „Fiul rătăcitor” de Claude Debussy şi „Vocea umană” de Francis Poulenc, găsind, după părerea specialiştilor, un colorit subtil al repertoriului francez. Cu toate acestea, dirijorul canadian afirma că povestea femeii abandonate şi distruse din „Vocea umană” a lui Cocteau îl impresionează atât de mult încât este cuprins de o cumplită melancolie. Încântat de instrumentiştii săi, cu care a reuşit o relaţie caldă, Nézet-Séguin declara: „Este o orchestră magnifică cu un sunet plin, puternic, dinamic. Muzicienii sunt foarte angajaţi: toţi sau aproape toţi sunt aici pentru muzică”. Preţuirea este reciprocă. După un turneu în Statele Unite şi o serie de reprezentaţii cu „Turandot” la Amsterdam, muzicienii îl ovaţionează în fiecare seară, în fosă, pe dirijor.
Făcând o comparaţie cu Valery Gergiev, unul dintre membrii orchestrei afirma: „Cu Gergiev era magia momentului, ne insufla o energie nebună. Yannick construieşte întâi, este prezent la audiţii, este atent la tot şi la toţi cu o mare delicateţe”.
Cariera lui Nézet-Séguin este în plină ascensiune. În afara postului de la Rotterdam, el se întoarce de cinci ori pe stagiune la Orchestra Metropolitană din Montreal. Este, în acelaşi timp, dirijor principal invitat al London Philharmonic Orchestra, la al cărei pupitru se află de trei ori pe an. După ce a debutat în 2009 în Statele Unite, dirijând „Carmen” la MET, în New York, anul acesta a fost numit director muzical al Orchestrei din Philadelphia, începând din 2012. Se adaugă la toate acestea numeroase invitaţii din zona operei. În 2011 va debuta la Scala din Milano, cu „Romeo şi Julieta”, şi va dirija la Salzburg Orchestra Filarmonică din Viena în „Don Giovanni”. Are de asemenea contracte cu filarmonicile din Berlin şi Chicago, cu Orchestra Radioului bavarez, cu Santa Cecilia din Roma. „Toate porţile s-au deschis în acelaşi timp”, mărturisea el, adăugând că toate aceste invitaţii îl ajută să organizeze turnee ale Orchestrei din Rotterdam. Maniera lui dirijorală şi relaţia pe care o stabileşte cu instrumentiţii au fost comparate cu cele ale lui Bruno Walter, ambii fiind incluşi în categoria „dirijorilor umanişti”, prin raport cu „dictatorii de geniu” ca Toscanini, de exemplu.
În afara baghetei, Nézet-Séguin este şi pianist. Acompaniază cu entuziasm cântăreţii şi apare în concerte de muzică de cameră, chiar dacă programul încărcat nu-i lasă prea mult timp pentru studiu. Consideră însă că împlinirea ca muzician poate compensa „antrenamentul mecanic”.
Sensibil şi fragil, tânărul aflat într-o ascensiune fulminantă pe scenele de concert declară că aparţine categoriei de dirijori care „se adaptează oamenilor pe care îi întâlneşte pentru a imagina împreună muzica”.
