Zburătăcire geostrategică prin Francia

Am zis c-a trecut o dronă rusească, turcească, ucrainească, dar nu! Ce a vâjîit prin aer, oare?! Păi a trecut demoazela Suzana cu dirijabilul azi-noapte peste noi, peste Paris, partidul lui Macron a dat-o-n bară pe chestia asta, fâș, fâș, eu trebăluiam pe la grajduri, caii fornăiau, un liliac împungea întunericul cu laserul lui nevăzut, luna, știrbă și somnoroasă, se prinsese printre crengi, sssst. În zori, când pachebotul australian a trecut pe după turlele bisericii, m-a chemat un vardist rotofei, pe nume Edmond Dantes.

Vino să vezi și dumneata ce mai drăcovenie, a zis el scărpinându-se în creștet, pe Strada Mare era un elefant. Ăla, elefantul, mânca înghețată la toneta lui Pasquale, de înțeles la ce căldură toridă era, curgea apa de pe noi. Pasquale stătea smirnă, nu mișca, un vânător cu vipușcă tot ochea elefantul, o domnișoară leșinase și nu știu care își făcea selfie cu elefantul și mai era unul care transmitea LIVE, făcea pe nebunul să-l vadă planeta cum mai era el pe fază. Toată povestea asta mi-a adus aminte de copilăria mea când, într-o vară, a venit pictorul municipal să imortalizeze o broscuță care cânta blues de mama focului pe un gard, dincolo de Arsenal.

În sfârșit, pe lumea asta sunt tot felul de lucruri încântătoare pe care ar fi păcat să le scormonești, mai frumoase și nu neapărat tragice așa cum e războiul din Ucraina. Uită-te la mine, mi-am făcut de treabă pe la grajduri o noapte întreagă să dau de urma unei cârtițe. Știam că e pe undeva, îi simțeam răsuflarea, mă gâdilau mustățile ei, ce făptură minunată! Dacă stau bine și mă gândesc, în ce le din urmă m-am lăsat păgubaș și m-am așezat pe trepte, în verandă, să văd răsăritul soarelui. Întâi a venit de undeva o lumină violet, apoi niște nori pufoși s-au ridicat de dincolo de râu.

Era atât de frumos! Apoi, când s-a ițit soarele de după dealurile ruginii, l-am zărit pe Edmond Dantes grăbindu-se încoace, asudat, precipitat și un pic speriat. Mi-a zis că partidul lui Macron a pierdut alegerile și că Partidul Magrebian Franțuzesc ar putea să preia frâiele Franciei, ce poveste! Hai să fim serioşi cu doctrinele, cu ideologiile şi cu alte isme din astea de operetă. Hai să fim serioşi că unii pământeni sunt mai deştepţi decât alţi pământeni şi că ăştia ştiu mai bine decât ăştialalţi cam de ce anume ar avea nevoie ca să fie fericiţi, cumva, liniştiţi, fără violenţă, în găoacea lor, oropsiţi. E doar războiul fără de sfârşit al Bogaţilor împotriva Săracilor.

Bogaţii îşi măresc rândurile din când în când pentru a fi mai puternici în lupta lor acerbă împotriva săracilor oricare ar fi ei: de alte culori au de aceeaşi culoare, de alte culturi sau de aceeaşi cultură, de alte religii sau de aceeaşi religie. Bogaţii lumii îşi împart feliile tortului în timp ce săracii sunt burduşiţi în ghetouri, sunt bătuţi măr, arşi pe rug, trecuţi prin foc şi sabie, minţiţi, striviţi, umiliţi, bla, bla, bla.

Bogaţii au tot ce vrei de la avioane şi poliţii la sisteme informaţionale, la plăceri nesăbuite, la adrenalină, la jocuri războinice, gagici de toate felurile, călătorii pe Lună, petreceri în pielea goală, bucurii de neînchipuit şi aşa mai departe. Săracii mor cu vitele prin spitale mucegăite, sunt carnea de tun a sondajelor de opinie, sunt prostimile fără de număr care fie participă la mitinguri politice trucate, la revoluţii trucate, la meciuri de fotbal trucate. Să vă mai zic?