Zeci de percheziţii în Bucureşti şi în şase judeţe

Zeci de percheziţii au loc, duminică dimineaţă, în Bucureşti şi în şase judeţe, printre care Ilfov, la persoane suspectate de fraude bancare, potrivit Mediafax.

La acţiunea de duminică participă peste 200 de poliţişti şi un elicopter al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), potrivit Poliţiei Române.

Sunt efectuate 68 de percheziţii domiciliare  pentru probarea activităţii infracţionale a unei grupări infracţionale organizate, specializate în infracţiuni cu consecinţe deosebite, respectiv înşelăciune, evaziune fiscală şi spălarea banilor. Astfel, se fac 46 de descinderi în localitatea Sinteşti, judeţul Ilfov, două în Bucureşti, opt în judeţul Constanţa, şase în judeţul Giurgiu, patru în judeţul Ialomiţa, una în judeţul Călăraşi şi una în Ploieşti. De asemenea, au fost emise 86 de mandate de aducere, suspecţii urmând a fi audiaţi la DIICOT Călăraşi.

Membrii grupării sunt suspectaţi de săvârşirea de înşelăciuni prin inducerea în eroare a reprezentanţilor instituţiilor bancare prin prezentarea unor situaţii financiare neconforme cu realitatea, în vederea obţinerii unor împrumuturi bancare, credite ce deveneau neperformante, arată IGPR.

Gruparea era condusă de un bărbat, de 44 ani, din municipiul Olteniţa, judeţul Călăraşi, arestat deja în această cauză. Pe baza probelor administrate s-a stabilit că din această grupare, fac parte, aproximativ 20 de persoane. Acestea au deţinut în nume propriu sau prin intermediari mai multe societăţi comerciale, în numele cărora au obţinut credite foarte mari.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.