Zegrean: Nu simt niciun fel de presiune

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat miercuri, înainte de discutarea excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la Legea securităţii cibernetice, că nu simte niciun fel de presiune în legătură cu acest act normativ.

„Personal, nu simt niciun fel de presiune. M-am învăţat cu astea. De 25 de ani sunt obişnuit să se vorbească multe, vrute şi nevrute. Nu mă mai impresionează chestia asta”, a spus Augustin Zegrean.

Deputaţii PNL au contestat, pe 23 decembrie 2014, la Curtea Constituţională Legea securităţii cibernetice, iniţiată de Guvern şi adoptată cu o săptămână înainte, în unanimitate, în plenul Senatului.

„69 de deputaţi aparţinând PNL şi-au exercitat dreptul constituţional de a ataca la Curtea Constituţională legea adoptată de Parlament, Legea privind securitatea cibernetică a României”, anunţa liderul grupului deputaţilor PNL, Ludovic Orban. El menţiona că Legea securităţii cibernetice „vine în aceeaşi linie” cu Legea „Big Brother” şi Legea cartelelor pre-pay, care au fost declarate neconstituţionale.

Legea securităţii cibernetice a fost adoptată pe 19 decembrie 2014 de plenul Senatului. Legea prevede constituirea Sistemului Naţional de Securitate Cibernetică, coordonarea unitară a activităţilor acestui Sistem fiind făcută de MAE, MAI, MApN, SRI, SIE, STS, SPP, ORNISS şi CSAT. Senatul este Cameră decizională, după ce legea a trecut tacit de Camera Deputaţilor, pe 17 septembrie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Luiza Vasile 332 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.