
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut luni Uniunii Europene să convină un ‘acord politic’ între statele sale membre pentru ca Ucraina să poată avansa în procesul de aderare la blocul comunitar, acord care să nu permită vreun veto din partea celor reticenți față de această aderare.
‘Ucraina a trecut de prima fază a negocierilor de aderare, iar acum, în curând, suntem pregătiți să inițiem prima rundă de negocieri’ asupra capitolelor de aderare, a declarat Zelenski la Praga, la o conferință de presă după o întâlnire cu premierul ceh Petr Fiala.
‘Lipsește doar acordul politic al Europei, un acord pe care trebuie să-l adopte toată Europa și nu un individ care are intenția să manipuleze toată Europa’, a susținut președintele ucrainean. El nu a precizat la cine se referă, dar pare o aluzie clară la Ungaria și Slovacia, ai căror premieri, Viktor Orban și Robert Fico, s-au exprimat în mod repetat împotriva aderării Ucrainei la UE.
Viktor Orban a declarat luna trecută că dacă Ucraina aderă la UE nu vor mai exista fonduri europene disponibile pentru Ungaria și în plus sectorul agricol ungar va fi serios afectat.
La rândul său, Robert Fico a condiționat sprijinul Slovaciei pentru aderarea Ucrainei la UE în special de reluarea transportul gazului rusesc prin conductele din această țară, transport sistat în ianuarie de Zelenski.
În schimb, Republica Cehă sprijină deplin aderarea Ucrainei la UE, a confirmat premierul ceh Petr Fiala.
Pe de altă parte, acesta din urmă a reconfirmat de asemenea sprijinul țării sale pentru Ucraina în războiul cu Rusia și a precizat în acest sens că de la începutul anului au fost livrate Kievului aproximativ o jumătate de milion de obuze, în cadrul unei inițiative prin care guvernul ceh s-a angajat să caute pe piața internațională obuze de calibrele 122 mm și 155 mm care să fie cumpărate cu fonduri puse la dispoziție de aliații Ucrainei și furnizate apoi acesteia.
Guvernul de centru-dreapta al premierului Fiala a fost foarte deschis față de ajutorul militar pentru Ucraina încă din primele zile ale războiului și a furnizat Kievului mari cantități de arme și muniții, Republica Cehă având de altfel un potențial major la acest capitol, întrucât industria sa de apărare a produs numeroase echipamente sub licență sovietică și are astfel capacități compatibile cu nevoile armatei ucrainene.
Are un simt al umorului dus la extrem.UeE finanteaza distrugerea Ucrainei, iar tovul, vrea ca tara lui sa adere la UE sa fie reconstruita de UE. Suna a spital de nebuni
He he ! Ucraina = ultimul cui batut in cosciugul UE !
Ukraina o sa intre in EU ,atunci cind va zbura porcul.Zelenski uita ,sau nu stie ca pt. aderarea unei tari la Comunitatea Europeana trebuiesc indeplinite foarte multe conditii,pe care Ukraina nu le poate indeplinii nici acum si nici in urmatorii 20 de ani .
Uneori si porcii zboara…dar asa…mai jos…
@Paulian Ionescu
De acord cu d-voastră , dar pe plaiurile mioritice nu mai sunt sigur de nimic . La un moment dat „plopu’ a făcut pere şi răchita micşunele”….. aşa că de n’ar zbura şi porcu’ ? 😀
În rest , s’auzim numai de bine că de rău suntem sătui !
Ucraina nu are ce căuta in Uniunea Europeană deoarece va fi un permanent focar de mare corupţie şi situaţii conflictuale. La fel şi Moldova! Şi Ucraina şi Moldova sunt două sinistre făcături sovietice a căror teritorii sunt pământuri luate cu anasâna de la vecini!
Ingrijorat, domnul Zelensky de soarta Romaniei.
”alunecă spre iliberalism” spun ziarele lor.
Serios?!
Nu cumva ii ie frica ca s-ar putea opri pusculita cu bani?!
Mai saptamanile trecute era o stire despre averea actorasului. Cam de invidiat.
Ukraina să facă bine și să adere la Federația Rusă că acolo e locul ei. Nu are ce căuta în Europa. Șederea ukrainienilor ilegal în Europa ne-a costat foarte scump.
Asteapta !
Intai sa fii pregatit.
Minoritatile, drepturile lor sunt o prioritate. Apoi, este un mare, mare to do list pe care ar trebui intai sa-l indeplineeasti.
Cred ca putem sa dam ceva lectii, nu doar noi, ci toate tarile din UE. Prin ce furci caudine au trecut, inainte de aderare…. Vreo 10 ani sa fi fost?! sau mai multi?!
Asteapta !
Intai sa fii pregatit.
Minoritatile, drepturile lor sunt o prioritate. Apoi, este o un mare, mare to do list pe care ar trebui intai sa-l indeplineeasti.
Cred ca putem sa dam ceva lectii, nu doar noi, ci toate tarile din UE. Prin ce furci caudine au trecut, inainte de aderare…. Vreo 10 ani sa fi fost?! sau mai multi?!