Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat miercuri acordul, potrivit lui, ‘cu adevărat echitabil’ semnat cu Statele Unite privind accesul la resursele minerale ale Ucrainei, un document care s-a aflat în negocieri de câteva săptămâni, relatează AFP.
‘Acordul s-a schimbat semnificativ în timpul procesului de pregătire. Acesta este de acum un acord cu adevărat echitabil, care creează oportunități pentru investiții semnificative în Ucraina’, a declarat Zelenski în discursul său zilnic.
Statele Unite și Ucraina au semnat miercuri la Washington un vast acord economic prin care se creează un fond de investiții pentru reconstrucția acestei țări devastate de război și dă administrației Trump acces la resursele naturale ucrainene.
Acest acord intervine în paralel cu multiple negocieri diplomatice în curs de desfășurare pentru a găsi o soluție la conflict, la trei ani după invazia rusă a Ucrainei.
Textul nu pare să includă garanții americane de securitate împotriva Rusiei, pe care le-a cerut Ucraina și asupra cărora a insistat Volodimir Zelenski.
Acordul prevede crearea unui ‘fond de investiții pentru reconstrucția’ Ucrainei, care va fi finanțat și gestionat în mod egal de ucraineni și americani.
Rămâne neclară cantitatea de resurse miniere ucrainene, în mare parte neexploatate în prezent, greu de extras sau aflate de facto sub controlul Rusiei, deoarece se găsesc în teritoriile ocupate de forțele ruse sau amenințate de ofensiva acestora.
Misto gheseft ! Ucranienii primesc ajutor militar pentru a apara proprietatea pe care tocmai au cedat-o . Drujba , prietenie , parteneriat . Adversarii , rusii daca ar fi castigat razboiul , ar fi fost mai blanzi .
Echitabil ?! Ce echitabil,ma ? Asta-i ECHITATE in forma pura ! Da.Pe cat de grentos arata nea Scott Bessent,pe atat de gaina dusa la taiat arata tanti Iulia Svîrîdenko.Mult succes,draga Ucraina ! Esti pe drumul cel bun.Da.Pe ala cu care s-a legat si Romania la cap, acum vreo 35 de ani.Iar acum,e ca aia care dupa vreo 3 casnicii esuate,divorteaza si nu-i mai ramane decat sa-si cumpere un loc de veci.Daca i-a lasat cumva fostu’ bani.
Mda, pare echitabil: resursele ukrane pentru sprijinul militar de pana acum, plus reconstructia Ukrainei (ca acolo sunt de bagat bani, nu de scos). Numai ca acele resurse sunt vrabia de pe gard, mai ales daca Rusia isi continua expansiunea in Ukraina.
or sa-l mance cei de dreapta ukrana … restu-s balbe si -> „au icnercat si americanii sa mascheze -contractual- ce-au putut, din vina lui Z care se asteapta la razbunari ale ationalistilor urkani CE TREBUIE SA PLATESASC ceva ORICUM STRICAT (teritorialitatea urkana) TAMAN pentru ca …in spatele PROPAGANDEI de distragerea atentiei:
->
„Textul nu pare să includă garanții americane de securitate împotriva Rusiei, pe care le-a cerut Ucraina și asupra cărora a insistat Volodimir Zelenski.”
:D
IQ=?
Exista diferite opinii despre acest acord. Iata una din ele: https://www.youtube.com/watch?v=wORL3KCoh28
A pierdut un sfert de tara iar acum vinde restul la bucata. Mare victorie mare! O vrea si Ilie de la scularie sa-l copieze?
Clovnul asta de actor de doi lei ,ar trebuii arestat si condamnat pt.tot raul facut Ukrainei si intregii Europe !
Pentru cunoscători, acest acord este deasupra Constituției Ukrainei și acest lucru este specificat clar în acord. Și fără garanții de securitate.
Viitoare putere ce se va instala curand la Kiev probabil nu va recunoaste semnatura actualului presedinte expirat.
Rusia iti ia 20% din tara, USA iti ia resursele si centrala nucleeara, asta o fi echitatea?
Atunci, si la noi a fost tot pe aici?
De fapt s-au urmărit omorârea a câte 1 milion de est europeni de fiecare parte și schilodirea a încă 1,5 milioane.
Raportul Rusia:Ucraina este este 1:6 . Rusia si-a menajat cat a putut militarii . Pe fronturile grele au luptat profesionistii din Vagner si cecenii la fel de profesionisti. Si unii si altii sunt mercenari. Iar in Kurks au fost si ceva baietii de-ai lui Kim.
Adevar graieste si el o data in viata lui. Este cu adevarat un acrod echitabil pentru neamul lui si nu pentru urcacanii ajunsi pe post de sclavi. In fond este un ghiseft prin care Urcacania se va alege cu praful de pe toba in urma aceastui contract semnat practic intre cei din neamul lui Zdrelea Coco care conduc atat Urcacania cat si Amerlocia. Dupa ce a pierdut 1 milion de urcacani ingrasamant agricol alegandu-se si cu peste juna milion de raniti pe front acum Urcacania isi pierde si resursele furate practic pe nimic. Ceea ce ne dovedeste faptul ca-n spateke acestui razboi se afla lupta pentru resurse in care Amerlocia este asa de saraca. Slava Z.